“Satul, cu sociologia lui folclorica, e o imensa familie. Orasul, cu sociologia lui pozitivista, e un infern de dusmanii si ignorari reciproce. In sat, cu economia lui patriarhala, nimeni nu moare de foame pentru ca nu-l lasa solidaritatea organica a satului. In orasul modern, cu economia lui savanta, exemplare umane dintre cele mai alese pier ratacind pe strazi fara sa le arunce nimeni o privire de mila, fara sa caute nimeni de ce sufera, ca atatia poeti blestemati ce sfarsesc uitati prin spitale.
(…)
Cel dintai (omul satului) e integrat prin folclor in armonia firii; celalalt (omul orasului) e izolat, instrainat de ea prin stiinta moderna, care a creat un univers mecanic, unde omul se simte ingrozitor de singur. Intaiul traieste, viu inca, toata poezia cosmosului; celalalt traieste drama atroce a conditiei umane de azi. Celui dintai – care vietuieste inca, mai mult sau mai putin latent, in sufletul mai tuturor carturarilor nostri – ii datoram poezia romana, atat de frageda si de frumoasa. Celui de-al doilea – care de-abia incepe sa existe pe la noi – ii datoram, nu adancile spaime si nelinisti moderne, pe care inca nu le simtim, ci iritatiile, nevrozele, dezechilibrele sufletesti, care s-au aratat demult in gazetaria noastra, ca apoi sa irumpa si in epica noastra culta.”
(Ovidiu Papadima, O viziune romaneasca a lumii. Studiu de folclor, Ed. Saeculum, p. 11)
„(…) Prin folclor, omul satului ajunge deopotriva un adanc simtitor al transcendentului, un credincios si un desavarsit cunoscator al lumii sale reale. More
Recent Comments