„Părinte 1” şi „părinte 2”. Impunerea totalitară a anormalului

S-a întâmplat ieri în Franţa: Primăria din Paris a decis înlocuirea termenilor „mamă și tată” cu „părinte 1 și părinte 2” în documentele oficiale (linkul, la sfârşit). 
În Franţa, în ianuarie 2013, au avut loc manifestaţii uraşe, un milion de cetăţeni apărători ai firescului, ai familiei, ieşind în stradă în centrul Parisului. Totuşi, nu s-a ţinut cont de voinţa majorităţii (un principiu fundamental al democraţiei) şi s-a votat legalizarea nefirescului. Anormalul a fost consfinţit la nivel oficial, iar astăzi se vrea şi înlăturarea termenilor de mamă şi tată pentru ca limbajul şi, împreună cu el, gândirea, să fie „resetate” şi ajustate după nou-vorba Revoluţiei globaliste saxo-marxiste. Orice abatere de la „nouvorbă” trebuie sancţionată.

Declaraţia de la Paris. Europa în care putem crede/ Suntem sub ameninţarea unei false Europe

Recent, un grup de intelectuali conservatori (profesori universitari, filozofi, scriitori, publicişti) din diferite ţări europene au redactat împreună o declaraţie, Declaraţia de la Paris, în care atrag atenţia asupra stării avansate de degradare a unei Europe care promovează o cultură a negării de sine, uniformizarea consumeristă şi conformismul la ideologia corectitudinii politice, impusă prin inginerii sociale şi îndoctrinare în învăţământul de tip nou. Respingerea rădăcinilor creştine ale Europei, a valorilor creştinismului, dar şi a culturii clasice – valorile care stau la temeiul ei -, libertinajul hedonist, sentimentul lipsei de sens şi de ţel au creat un gol sufletesc pe care oamenii încearcă în zadar să-l umple prin divertisment, prin satisfacerea instinctelor şi dorinţelor create sau stimulate artificial, prin pseudovalorile inoculate de cultura consumeristă şi mediatică. Semnatarii arată că „O libertate care înăbuşă cea mai profundă aspiraţie a inimii devine blestem”. Falsa Europă nu mai crede în Dumnezeu, nu mai recunoaşte statul-naţiune şi suveranitatea naţională, contestă culturile naţionale şi valorile specifice (care asigură fiecărei naţiuni unitatea şi dăinuirea), dar şi moştenirea creştină a continentului ca principiu unificator, care poate crea adevărata solidaritate şi coeziune, în locul solidarităţii artificiale „a pieţei unice, a birocraţiei transnaţionale şi a societăţii de divertisment”. Falsa Europă nu mai crede în familie şi căsătorie ca temei al societăţii, deşi se confruntă cu o gravă criză demografică. Se autodistruge folosind arme ideologice (precum ideologia de gen) menite să conducă la dispariţia familiei, la divizarea şi destrămarea societăţilor. Oamenii de cultură avertizează că „O societate care nu este deschisă faţă de naşterea propriilor copii nu are viitor”.

Să ne amintim şi ce spunea marele om de cultură român Alexandru Paleologu (a se vedea acest interviu): „Structurile europene sunt dirijate în mod deliberat împotriva elementelor constitutive şi generatoare ale Europei, adică elementului creştin în special. (…) Toată această idee că Europa trebuie să fie construită pe nişte principii exclusiv economice şi monetare este pură barbarie!”

Mai jos, puteţi citi textul declaraţiei:

DECLARAŢIA DE LA PARIS – EUROPA ÎN CARE PUTEM CREDE

Conferință Dr. Virgiliu Gheorghe: Familia și educația între ideologie și știină

O conferinta excelenta despre intoxicarea mediatica, despre modul cum virusii mediatici contamineaza structurile mentale si restructureaza in profunzime gandirea omului. In noul totalitarism, armele mediatice se dovedesc mult mai puternice si periculoase decat armele la care au recurs sistemele totalitare din trecut, fiindca astazi lumea este condusa mult mai eficient prin virusii mediatici, cum explica Virgiliu Gheorghe. Acestia au puterea de a modela mentalitati, de a forma atitudini, comportamente, stereotipii care influenteaza constiinta a milioane de oameni.

Ceea ce este semnificativ, hitul anti-catedrala al trupei „Taxi”, devenit viral – compus impreuna cu inca 33 de vedete media – a acumulat intr-o singura zi pe youtube peste 300 000 de vizionari, in timp ce conferinta lui Virgiliu Gheorghe a adunat, in 9 zile, putin peste 300 de vizualizari. Este un exemplu relevant despre felul cum lucreaza virusii mediatici. Ajungem sa invatam ce este smerenia dupa ceea ce ni se inoculeaza prin instrumentul mediatic de restructurat mintea, nu dupa cele ce ne invata Sfintii Parinti si Biserica. Daca in vremurile vechi oamenii se luptau cu holera biologica si totusi, in cele din urma, s-au gasit solutii impotriva acesteia, prin pastrarea unei igiene adecvate, astazi oamenii par total neputinciosi in fata holerei mediatice, care se intinde cu repreziciune la nivel planetar, fiindca este mai greu decat oricand sa se pastreze igiena sufleteasca.

145 de ani de la naşterea marelui savant Simion Mehedinți, academician, geograf, geopolitician și strălucit pedagog creștin

Pe 19 octombrie s-au împlinit 145 de ani de la naşterea marelui savant Simion Mehedinți, academician, geograf, geopolitician și strălucit pedagog și teoretician al educației

“In prima perioada a secolului XX, din randul poporului roman s-au ridicat figuri luminoase, savanti eminenti, invatati cu conceptii inaintate care au ilustrat viata intelectuala a Romaniei. Acestei pleiade de mari oameni de cultura apartine si Simion Mehedinti [1868-1962], una dintre cele mai reprezentative figuri ale stiintelor geografice, unul dintre cei mai mari pedagogi romani, in special pe linie crestina.

Inca din timpul vietii, Simion Mehedinti este recunos­cut ca intemeietorul si parintele geografiei romanesti, iar manifestarile si preocuparile ca scriitor ii ofera calitatea de savant polivalent, geograf, educator, patriot, om politic si de stat.

Dimensiunile sub care ni se dezvaluie Simion Mehedinti in scrierile sale sunt exprimate cu multa acu­ratete si siguranta: VOCATIA, sinteza relevata prin efortul aproape obsesiv de a-ti argumenta stiintific toate afir­matiile: SPIRITUL ETIC, din care decurge o mare implinire si angajare a savantului de a sluji intotdeauna adevarul si CULTUL MUNCII.

Pentru meritele sale deosebite, Simion Mehedinti este ales in anul 1915, membru al Academiei Romane. La sedinta oficiala de acordare a titlului de academician, ti­nuta mai tarziu la 6 mai 1920 din cauza razboiului mondi­al, a sustinut teza “Caracterizarea etnografica a unui popor prin munca si uneltele sale” care constituie principala sa lucrare de etnografie.

(…) Opera pedagogica – Endopedagogia – a lui Simion Mehedinti, dupa propria expresie, a fost vasta si de lunga durata, acoperind nu numai educarea maselor de scolari si cetateni maturi, dar si observatii critice asupra conditiilor pe care trebuie sa le indeplineasca personalitatile conducatoare, asa cum sunt prezentate intr-un numar impre­sionant de lucrari (Trilogia stiintei, omul politic, politica de vorbe).
…
Cunoscator al scolii romanesti, Simion Mehedinti va respinge scoala pe hartie, imitatia modelelor trecatoare. El pledeaza pentru scoala muncii ale carei reguli metodice in sinteza ar fi: urmeaza firul traditiei; urmeaza canonul autoritatii; urmeaza imperativul activitatii cre­atoare.

Pedagogul atrage atentia asupra rolului si importantei familiei in procesul educativ si asupra obligativitatii statului de a creste indivizi sanatosi.

Despre slujitorii scolii, Simion Mehedinti arata: “Educatorul este intaia unitate de masura a valorilor pe care epoca noastra le pune in circulatie, singurul raspunzator de cresterea tineretului roman. Sentimentul fundamental pe care trebuie sa-l sadeasca scoala in suflet este patriotismul”, in “Trilogia Scolii”, Simion Mehedinti ierarhizeaza profesorii in trei trepte: belferul, profesorul si educatorul. Primul este numit “vataf peste copii”, al doilea, “slujbas al scolii”, al treilea, “educatorul”, este pedagogul ideal, parintele tineretului, care armonizeaza in fiinta sa insusirile esentiale sub trei aspecte: intelectual, moral si fizic.” (Prof. Aurel Popescu)

Teoriile educaționale ale lui Simion Mehedinți sunt de mare actualitate şi oferă o lecţie valoroasă pentru prezent. El a pledat pentru un sistem pedagogic adaptat la specificul naţional şi pentru fundamentarea educaţiei pe realitatea naţională, nu pe copierea unor modele abstracte şi străine sufletului românesc. „A educa – spune Simion Mehedinți – înseamnă a integra pe copil în neamul din care face parte.”

Simion Mehedinți a lăsat o operă impresionantă. Câteva citate din lucrările sale:

Părintele Dumitru Stăniloae, cuvinte pline de har despre iubire și căsătorie. „Iubirea stă într-un sentiment de răspundere față de valoarea celuilalt, față de mântuirea celuilalt”

„Doi tineri care se iubesc încă fără a fi ajuns la nivelul mai coborât al plăcerilor trupești văd, fiecare din ei, taina celuilalt.

Si cred ca nici unul dintre ei n-ar voi sa-l defineasca pe celalalt. Celalalt ramane un mister nedefinit, si infinitul se intinde dincolo de marginile lumii acesteia, se intinde pana la Dumnezeu… Trăiesc într-un fel prezența negrăită a lui Dumnezeu între ei.

Și aceasta îi face să se înalțe peste ei, să se înalțe spre acel izvor al iubirii, al apropierii între oameni, al trebuinței lor unul de altul și, poate că asta înseamnă o neașteptată înălțare a sufletului.

“…se spune în Geneză “şi vor fi amândoi un trup”, dar trup aici nu are numai sens de trup material, ci vor fi amândoi o unitate. Spune undeva Sfântul Ioan Gură de Aur: “Omul nu este întreg dacă este numai bărbat, nu este întreg dacă este numai femeie. Omul întreg este bărbat şi femeie”. Acest lucru îl dezvolta Evdokimov, am spus şi eu în Dogmatica mea, în legătură cu taina căsătoriei, că omul întreg este şi bărbat, şi femeie. Dar, precum bărbatul nu este numai trup, ci este şi suflet, la fel ca şi femeia, ei se întregesc reciproc şi simt nevoia să se întregească şi sub raport spiritual. Femeia are un fel de admiratie, o încredere în barbat, ca el este mai tare si o poate ajuta în viata si admira o anumita forta, dar nu numai o forta trupeasca, ci si spirituala, o capacitate de discernamânt. Barbatul admira la femeie delicatetea ei, capacitatea ei de a aduce o dulceata în viata, de a-l mângâia, de a-l încuraja în felul ei; adica, ei se întregesc si spiritual.

Virgiliu Gheorghe – o conferinta foarte buna si folositoare: despre distrugerea familiei, instrainare, conflicte si divort

Părintele Iustin Pârvu: “Trebuie să se trezească în fiecare român conştiinţa unei mari datorii!”

“Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una cu satul, una cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.

…la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor.

În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi.

Despre importanța restaurării familiei tradiționale

Ceea ce nu inteleg analistii apologeti ai “solutiilor” neoliberale este ca functionalitatea unui stat nu se verifica prin dimensiunile lui – si statul centralizat, supradimensionat (big government), de tip socialist, si “statul minimal”, neoliberal (care se retrage pentru a lasa ca dominatia lui big business, a finantelor transnationale si a monopolurilor corporatiste sa distruga si sa inrobeasca tarile care “nu conteaza”) si-au dovedit cu prisosinta disfunctionalitatea – , ci prin capacitatea lui de a apara o ordine fireasca, randuiala specifica unei tari, randuiala care inseamna inradacinare in realitatile economice si valorile spirituale ale acelei tari. La baza acestei randuieli nu sta individul autonom, dezradacinat, ci familia, unitatea de baza a societatii. Solutia nu poate fi big government (statul supradimensionat), nici big business (care, pentru a-si putea intinde tentaculele nimicitoare, are nevoie de un statul minimal, care sa fie absolvit de obligatia de a apara interesele omului obisnuit), ambele construite pe individul masificat, ci un stat care sa asigure conditiile ca tocmai acele comunitati care alcatuiesc societatea sa se poata dezvolta, incepand cu cea mai mica, dar care este cea mai importanta, fiindca de ea depinde sanatatea intregii societati: familia.

Familia se dezvolta in interiorul parohiei si a comunitatii locale, iar intr-o economie centrata pe persoana, deci pe familie, se acorda prioritate acestei unitati de baza; o comunitate locala puternica are la baza solidaritatea intre aceste unitati (de exemplu pentru a-si creste impreuna copiii sau a practica diverse activitati – economice, agricole, educative etc. – in beneficiul reciproc si al comunitatii). Doar astfel devine valabil si acel principiu al subsidiaritatii, care deocamdata apare doar in teorie, nu si in practica, fiindca ideologii au devenit tot mai rupti de realitate si plini de contradictii: Pledeaza pentru statul minimal si big business, dar vorbesc despre “subsidiaritate”.

Vorbim insa de familia traditionala, familia crestina, dispusa sa iasa din acea autosuficienta care caracterizeaza familia moderna, care refuza sa poarte crucea (Dumitru Staniloae spunea: “Nasterea si cresterea de prunci, slujirea Bisericii si a societatii, ca infranare a egoismului in doi (sau in mai multi; cu copii cu tot), inseamna o cruce” pe care trebuie sa si-o asume familia). Familia moderna ajunge “un grup inchis ca o cetate in zidurile proprii”, un “egoism de instincte”, grup insensibil la altii, despartit de Dumnezeu si care nu mai ramane unit prin harul Lui.

“Daca ne-am întelege rostul, nu ne-am mai vinde atât de usor”

Fragmente din articolul Interviu cu Mircea Platon: De la letargie la liturghie. Un dialog despre normalitate :

“Scoala ar trebui sa ne invete sa privim si sa numim realitatea. Si realitatea este, pentru cei nascuti aici, România. De ce nu pornim, cu onestitate, fara demagogie vadimista, de la aceasta realitate atunci când ne construim programele de învatamânt? Scoala ar trebui sa ne ajute sa întelegem România: oamenii, istoria, locurile, locul si rostul în lume. În filmele cu gangsteri, veti vedea ca ucigasul profesionist nu vrea niciodata sa stea de vorba cu victima, nu vrea sa îi afle povestea, nu vrea sa stie prea multe despre victima, pentru a o putea lichida mai usor. Ucizi mai usor lucrurile pe care nu le cunosti, carora nu le stii povestea, pe care nu le vezi sau nu le poti numi. Scoala ar trebui sa ne faca familiari cu povestea lucrurilor, sa ne ajute sa numim, sa rostim acea poveste. Daca stim povestea, istoria, biografia României, nu vom mai cauta sa o ucidem. Daca stim istoria românilor, nu îi vom mai abandona atât de usor malaxorului multicultural. Daca ne-am întelege rostul, nu ne-am mai vinde atât de usor.

Scoala ar trebui deci sa ne educe, sa ne ofere criteriile, sa ne antreneze sa gasim si sa dam glas acestui rost. Adica sa punem în lucrare acest rost. Pentru ca vorba nelucratoare e demagogie. De ce nu se oficiaza liturghia în gând? De ce se oficiaza cu voce tare? Deoarece cuvântul liturgic e cuvânt adevarat si de aceea cuvântul liturgic e lucrare. Hristos se întrupeaza la liturghie. Restaurarea României trebuie deci sa porneasca de la Biserica deoarece Biserica a ramas singura depozitara a cuvintelor adevarate, a cuvintelor care chiar numesc, care chiar lucreaza, a cuvintelor care pot fi rostite cu voce tare.

Scoala trebuie sa antreneze talentele, predispozitiile firesti. Liceul trebuie sa creeze oameni onesti intelectual. Iar universitatea trebuie sa creeze competente. Dar toate acestea nu pot exista fara o economie de piata reala. Competitia e singura care da masura valorii. Or, în România, singura competitie pare a fi legata de furat, lingusit si adoptat sloganul zilei. Exista tehnocrati ai jafului si ai dezinformarii. Daca oamenii de talent si competenti nu sunt pretuiti în România, e pentru ca în România nu exista înca o piata libera. Monopolul si manipularea creeaza false ierarhii valorice: de la cele intelectuale pâna la cele fotbalistice. Valorile autentice sunt silite sa apuce calea exilului interior sau exterior. În aceste conditii, e dificil de identificat adevarata natura a învatamântului din România pentru ca îi lipseste acel poligon de încercare care e o adevarata economie de piata libera.

… În mod paradoxal, degradarea învatamântului de stat la care a dus politica stângista a corectitudinii politice si a distrugerii standardelor educationale a daunat mai degraba decât a slujit familiilor cu venituri modeste care nu-si pot îngadui sa-si trimita copiii la scoli private. … Parintii trebuie sa recapete influenta asupra programei si disciplinei scolare. Învatamântul din România trebuie deci reasezat pe bazele învatamântului clasic, canonic. Copiii nu trebuie socializati în mod politic corect la scoala, ci educati în spiritul valorilor clasice si al moralei crestine. Scoala însa trebuie completata de o economie de piata libera în care valorile sa poata straluci si competentele sa îsi gaseasca o întrebuintare. Altminteri, daca nu exista o piata pentru „produsele” livrate de un sistem educational de calitate, sistemul educational respectiv decade sau îsi livreaza produsele la export, asa cum a facut România în ultimele decenii. Trebuie deci sa ne trezim si sa începem sa cladim de la baza. Nu solutii improvizate peste noapte, ci munca asidua cu un scop precis si dupa criterii ferm stabilite.

Cred ca restaurarea României va începe în familie si în parohie, singurele locuri unde se mai poate auzi cuvântul adevarat. Cartierele si circumscriptiile electorale cred ca sunt moarte. Dar familia si parohia cred ca pot juca un rol în restaurarea României. De ce sa nu propunem, de exemplu, candidati independenti, sustinuti de parohii, oameni cu agende precise si care sa reprezinte interesele României reale, ale României „parohiale”. Oamenii care vor rosti pasurile României reale vor face vizibila si România profunda. Nu ne trebuie „elita”, ci elite: fruntasii tuturor domeniilor de activitate si ai tuturor paturilor sociale. Comunistii au distrus elitele si le-au înlocuit cu „elita (conducerea) de partid si de stat”. Noua ne trebuie elite. Si mai trebuie ca acele elite sa fie lasate sa lucreze, sa aiba mâna libera. Dar elitele nu pot avea mâna libera daca nu sunt elite organice. Actuala elita politica si culturala e ineficienta din cauza nereprezentativitatii ei. De aceea se si teme, si reactioneaza piezis, atunci când voci precum cea a domnului Dan Puric, sau carti precum A Treia Forta: România profunda, sau episcopi precum ÎPS Bartolomeu Anania încearca si chiar reusesc sa trezeasca oamenii din letargie. Din letargie catre liturghie, acesta trebuie sa fie drumul României.” (Mircea Platon)

Linkuri similare

Copilul e reeducat să se integreze

Școala pregătește individul pentru societatea de consum

Criza din educație

Ce este România profundă?

Declinul familiei și criza economică

Fragmente traduse din articolul Life and family issues underlie all economic issues in global debt crisis: author (interviu cu John Medaille):

“Ceea ce nu înţeleg majoritatea experţilor, politicienilor, lobbiştilor, bancherilor şi a societăţii civile cu privire la criza economică din Europa şi din restul lumii occidentale este strânsa legătură dintre criză şi politicile anti-viaţă și anti-familie.

Creşterea dimensiunilor statului, monopolul deţinut de corporaţiile uriaşe asupra resurselor lumii, dependenţa tot mai mare de stat a omului obişnuit, datoriile incredibil de mari şi imposibil de acoperit atît ale statelor, cît si ale cetăţenilor privaţi sunt rezultatul slăbirii politicilor de protejare a familiei ca unitate de bază a societăţii, spune economistul John Medaille.

Economia nu este o gnoză mistică accesibilă doar cîtorva iniţiaţi. Ea se bazează pe oameni şi pe nevoile lor. Pe scurt, are loc o stagnare a creşterii populaţiei în ţările cele mai avansate economic, susţinerea avortului legal şi a măsurilor contraceptive determinând scăderea ratei totale a fertilităţii cu mult sub nivelul de înlocuire. Mai puţini oameni, familii destrămate şi un număr tot mai mic de căsătorii înseamnă, în mod firesc, mai puţină stabilitate economică, o cerere mai scăzută de bunuri şi servicii şi o capacitate mai slabă de producere a acestora.

Cinci lucruri stau la baza economiei: