copii-screentime1jpg-1210-680

În articolul anterior am vorbit despre câteva din cele mai grave boli de care suferă tot mai mulţi oameni în era noastră digitală: depresia, sentimentul apăsător al singurătăţii, sentimentul neîmplinirii. Acestea sunt determinate de dificultatea tot mai accentuată – şi resimţită foarte dureros – a omului contemporan de a comunica în mod real şi de a construi relaţii autentice, ca izvor al stabilităţii emoţionale, al echilibrului sufletesc şi al împlinirii. Arătam că, pentru a ne salva ca societate, trebuie să începem cu fiinţele cele mai vulnerabile – copiii şi tinerii –, fiindcă sistemul lor imunitar nu este deloc pregătit să lupte şi să facă faţă acestor boli sufleteşti necruţătoare.

Fiindu-le furată inocenţa (păstrarea inocenţei jucând un rol esenţial în formarea sistemului lor imunitar), fiind lăsaţi pradă lumii virtuale şi aruncaţi în braţele tehnologiei, ale cărei tentacule se întind insidios, acaparând şi sufocând tot mai multe zone de realitate şi înlocuind braţele vii, calde, ale părinţilor, ale Bisericii, ale comunităţii, nu ne mai putem aştepta ca tinerii şi copiii noştri să se dezvolte normal, să aibă reuşite şi o viaţă echilibrată şi împlinită. Copiii şi tinerii noştri ajung să se rupă de noi, de familie, de credinţă, de ţara lor, de ceea ce le dă sens şi identitate, şi să rătăcească, precum nişte fii risipitori, într-o ţară străină – tărâmul utopic unde totul stă sub imperiul pseudoculturii1 –, care-i seduce cu promisiuni de fericire, spre a-i înrobi cu totul. More

Advertisements