Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (III) – Declinul cunoașterii în postmodernism

Pentru a înțelege cauzele care au condus la pervertirea sensului culturii și la decăderea învățământului trebuie să analizăm modul cum a fost afectată, în epoca postmodernă, natura cunoașterii.

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr

Coruperea sensului autentic al culturii prin promovarea teoriilor postmoderne (feminismul, freudianismul, deconstrucția, post-structuralismul, studiile culturale, multiculturalismul, teoriile „queer” sau studiile despre LGBT, relativismul etc.), care sunt infestate de neomarxism, și prin triumful culturii media și al culturii consumeriste are astăzi un impact devastator pe toate planurile majore ale existenței umane. O cultură pervertită, care ajunge să nu mai fie întemeiată pe valoarea de adevăr, prinde tot mai mult teren, urmările ineluctabile fiind nu doar distrugerea educației, subminarea cunoașterii ca formare, nivelarea și bulversarea valorilor, ci și distrugerea familiei și destructurarea socială, visate de neomarxiști.

15 iunie. Mihai Eminescu: „Într-o țară în care religia şi curăția moravurilor au fost înlăturate … spiritul public caută în zadar un razim în contra corupțiunii”/ Eminescu, despre educație

Din Arhimandritul Mihail Daniliuc/ Doxologia: Eminescu: „educația e cultura caracterului, cultura e educația minții”:

„Ca în fiecare an, mijlocul lui iunie ne oferă binecuvântatul prilej de a ne reîntâlni cu Eminescu, comemorându-l la data mutării la cele veșnice. În amintirea poetului, vă îndemn să zăbovim asupra monumentalei sale opere, ca să descoperim ori să redescoperim alte valențe ale gândirii sale geniale. Dat fiind faptul că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educației religioase a tineretului creștin ortodox, vă propun câteva crâmpeie din textele referitoare la educație în general și la cea religioasă în special. Și asta pentru că, ori de câte ori îl citim pe Eminescu, îl regăsim tonic, surprinzător și mereu actual.

Dintru început, să reamintim că Eminescu a cunoscut, poate ca nimeni altul, problemele școlii românești, căci, la 1 iulie 1875, Titu Maiorescu, pe atunci ministrul învățământului şi cultelor, îl numește revizor școlar al județelor Iași şi Vaslui, funcție deținută până-n 4 iunie 1876. Îi revenea obligația ca, de două ori pe an, să inspecteze 152 de școli din cele două județe şi să îndeplinească sarcinile administrative ale cancelariei revizorului. Munca uriașă depusă de Eminescu în această calitate se păstrează în prețioase documente de arhivă, reprezentând o radiografie obiectivă a problemelor învățământului nostru din perioada respectivă. Ele conțin și o serie de propuneri salvatoare aduse de poet la cunoștința celor din ministerul de resort, în vederea revigorării și eficientizării procesului educațional românesc, căci el vedea în cultură și educație principalii vectori ai progresului națiunii.

Ulterior, ca jurnalist, bazându-se pe bogata experiență căpătată în domeniu, Eminescu a publicat numeroase articole în care a abordat probleme de pedagogie, psihologie pedagogică şi metodica predării diferitelor discipline. A manifestat un necurmat interes pentru calitatea educației școlare, prestigiul pedagogilor şi condițiile lor de viață, militând necontenit în scopul creșterii interesului autorităților față de învățământ. Peste toate, genialul nostru confrate vedea în educație nu doar un proces de informare, ci îndeosebi unul de formare a omului: „Educațiunea e cultura caracterului, cultura e educațiunea minții. Educațiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie cu un cerc restrâns de cunoștințe, pe când, din contra, cultura, cunoștințele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă”.

Legat de educația religioasă, Eminescu o vedea mai mult decât necesară: credința, considera poetul, este una din cele mai importante moșteniri pe care Biserica, Școala și familia le pot transmite viitorimii; prin religie, învățăceii ajung să diferențieze valorile perene de cele trecătoare; educația religioasă contribuie la formarea personalității, învățându-i să caute frumosul, bunătatea, să iubească pe Dumnezeu și pe semeni, să poarte recunoștință față de înaintași, să privească viitorul cu responsabilitate.

Conferință Dr. Virgiliu Gheorghe: Familia și educația între ideologie și știină

O conferinta excelenta despre intoxicarea mediatica, despre modul cum virusii mediatici contamineaza structurile mentale si restructureaza in profunzime gandirea omului. In noul totalitarism, armele mediatice se dovedesc mult mai puternice si periculoase decat armele la care au recurs sistemele totalitare din trecut, fiindca astazi lumea este condusa mult mai eficient prin virusii mediatici, cum explica Virgiliu Gheorghe. Acestia au puterea de a modela mentalitati, de a forma atitudini, comportamente, stereotipii care influenteaza constiinta a milioane de oameni.

Ceea ce este semnificativ, hitul anti-catedrala al trupei „Taxi”, devenit viral – compus impreuna cu inca 33 de vedete media – a acumulat intr-o singura zi pe youtube peste 300 000 de vizionari, in timp ce conferinta lui Virgiliu Gheorghe a adunat, in 9 zile, putin peste 300 de vizualizari. Este un exemplu relevant despre felul cum lucreaza virusii mediatici. Ajungem sa invatam ce este smerenia dupa ceea ce ni se inoculeaza prin instrumentul mediatic de restructurat mintea, nu dupa cele ce ne invata Sfintii Parinti si Biserica. Daca in vremurile vechi oamenii se luptau cu holera biologica si totusi, in cele din urma, s-au gasit solutii impotriva acesteia, prin pastrarea unei igiene adecvate, astazi oamenii par total neputinciosi in fata holerei mediatice, care se intinde cu repreziciune la nivel planetar, fiindca este mai greu decat oricand sa se pastreze igiena sufleteasca.

Cum vor „experții” în educație să distrugă educația, propunând un nou sistem de învătământ public menit să ne pregătească pentru „statutul de căpşunari perpetui, de peoni ai globalizării”

Mircea Platon/ Cotidianul: Tactica sistemului de învăţământ pârjolit

1. Ce spun ”experţii”

Ajuns la Iaşi cu ocazia sărbătoririi zilei Unirii din 24 ianuarie 1859, preşedintele Klaus Iohannis a făcut două declaraţii foarte importante. Prima, că se simte bine în postura de ”slugă a americanilor”.

A doua declaraţie sună după cum urmează:

„Esenţa educaţiei stă în cultul eroilor și al sfinţilor”

“Zicea Nichifor Crainic că esenţa educaţiei stă în cultul eroilor și al sfinţilor. Esenţa educaţiei. Or, pe câtă vreme din educaţia noastră lipsesc eroii şi sfinţii este o educaţie fără esenţă, goală. Nu vedeţi? Copiii de mici au nevoie de eroi, de modele, şi noi punem în faţa lor roboţi, tot felul de filmuleţe, de Supermani, de dinozauri, de balauri, le punem în faţă copiilor şi ei cu alea cresc. În loc să le punem în faţă sfinţii lor. Sfinţii. Uite, putem să-i spunem erou, îi pui în faţă şi îi povesteşti despre Mircea cel Bătrân, despre Vlad Ţepeş, despre ăla, despre ăla, câţi am avut! Şi copilul cu asta să înceapă, cu modelele reale! Dar începe cu modele false şi îl derutezi, el crede la început. Şi e atât de curat copilul! În loc să se imprime adevărul de la început în el, tu-i imprimi minciuna, virtualul, ceva care nu există. …

Dar nu le poate face Biserica pe toate. Şi ar face foarte mult Biserica, dac-ar fi încurajată. dar Biserica e obstrucţionată, nu e încurajată. Le e frică, tremură tot timpul, numai s-o discrediteze. Cum aud de un caz negativ, gata, mare eveniment, că preotul cutare nu ştiu ce n-a făcut. Dar ăilalţi, care au făcut, nu te interesează? Nu.”

(Parintele Iustin Miron de la Mănăstirea Oașa)

Mircea Vulcănescu, despre „misiunea esențială a școlii”

„V-aţi aştepta, poate, de la un părinte să vă spună că aşteaptă ca şcoala să dea copiilor lui mijloacele spre a fi cât mai fericiţi.

Fericirea, doamnelor şi domnişoarelor, este un program pe care îl flutură înaintea neamului nostru mai ales străinii. Fericirea o făgăduiau Principatelor străinii, când voiau să le ocupe. Ipsilante îşi propune fericirea poporului din Principate, asuprit de mai marii lui. Kiselev îşi propune să ne fericească, pe noi care nu ne ştim ferici singuri. Alţii, mai noi, din afară, la fel. Şi manifestele care se răspândesc pe ascuns acelaşi lucru îl proclamă: fericirea.

E ciudat că nici Tudor, nici Horea şi nici unii din reformatorii noştri sociali nu făgăduiesc românilor fericirea. Ei făgăduiesc libertate, frăţie. Scăpare de hoţii şi de nevoi. Nu fericire. Asta e cu totul altceva! Ceea ce cer ei e reintrarea în uman, reintrarea în măsură, reintrarea în datorie!

De aceea nu voi pretinde şcoalei româneşti să pregătească pe copii pentru fericire! Înseamnă însă oare că prin aceasta mă alătur idealului „utilitarist” şi cer şcolii să-mi pregătească fetele pentru o anumită îndeletnicire? Nici asta. Utilitarismul este un eudemonism căruia îi e ruşine de dânsul.

Acum, să ne înţelegem: fericirea e un lucru spre care, conştient sau nu, tindem cu toţii ca spre starea noastră adevărată. Spre fericire tindem toţi.

Dar, români şi creştini, ştim că fericirea nu este din lumea asta. Asta aş voi, ca şcoala să facă să simtă pe copii că fericirea cea adevărată nu e cea de aici şi că fericirea realizabilă aici nu e posesiunea unui maximum de existenţe, ci o anumită măsură lăuntrică, un echilibru al fiinţei, care o ţine mereu stăpână a posibilităţilor ei, îi evită robia lăuntrică.

„Formarea caracterului” – o conferință foarte bună

 

Comunicat de presă al Coaliției pentru Familie: E momentul să oprim îndobitocirea țării: 6% din PIB pentru Educație

E momentul să oprim îndobitocirea țării: 6% din PIB pentru Educație

Coaliția pentru Familie și Constituție, for civic constituit din organizații nonguvernamentale ce au ca scop promovarea valorilor tradiționale ale poporului român, se solidarizează cu elevii, studenții și cadrele didactice care protestează  de luni de zile, cerând ca educația să fie finanțată corespunzător. Solicităm tuturor guvernanților, parlamentarilor și oamenilor politici să își respecte angajamentele pe care și le-au asumat și să întreprindă toate demersurile necesare pentru ca educația să fie finanțată cu cel puțin 6% din PIB. 

Studiile ultimilor ani arată că învățământul românesc se află într-o continuă degradare, fără ca factorii politici să ia vreo măsură pentru îndreptarea situației. Deși Institutul Național de Statistică a dat publicității rapoarte care arată că încă din anii ’90 învățământul românesc a început să se degradeze, nimeni nu a luat vreo măsură concretă și coerentă. Analizând starea învățământului preuniversitar, pe baza cercetărilor INS, pentru perioada 1990-2011, am putut constata următoarele:

Mihai Eminescu, despre educație

„Ar fi de prisos a discuta teza că omul e în esența lui o ființă eminamente ideală. Ceea ce face un om de bună voie, sub impulsul naturii sale morale, nu seamănă nicicând cu ceea ce face silit, numai pentru plată sau numai pentru câștig. Se vede dar câtă importanță are educația care tocmai îl deprinde a face de bună voie, fără speranță de plată sau teamă de pedeapsă, ceea ce e bun, drept, adevărat. Învățătura numai ca atare nu are a face cu creșterea. Învățând pe de rost numirile tuturor orașelor de pe pământ și toate formulele chimice, toate numele speciilor de plante și de animale, această masă de cunoștințe, oricât de nouă ar fi pentru o inteligență, n-o fac nici mai iubitoare de adevăr, nici îndemânatică de a judeca și de a distinge drept de strâmb. Învățătura consistă în mulțimea celor știute, cultura în multilateralitatea cunoștințelor, creșterea nu consistă nici într-una, nici într-alta. Ea consistă în influența continuă pe care o au lucrurile învățate asupra caracterului și în disciplinarea inteligenței. Când aceste două lipsesc, oricât de multe și-ar fi apropriat capul în mod mecanic, omul simte în sine un gol moral, care din toate e cel mai insuportabil și care conduce mintea nedisciplinată la cele mai triste abateri.” (Eminescu, Opere, vol. XI, p. 307)

„E multă diferenţă între educaţiune şi cultură. Educaţiunea străină implică spirit străin, cultura străină ba. Educaţiunea e cultura caracterului, cultura e educaţiunea minţii. Educaţiunea are a cultiva inima şi moravurile, cultura are a educa mintea. De aceea, un om bine educat, cu inimă, caracter şi moravuri bune, poate să fie c-un cerc restrîns de cunoştinţe, pe cînd, din contra, cultura, cunoştinţele cele mai vaste pot fi cuprinse de un om fără caracter, imoral, fără inimă. Astfel fiind, cultura străină ca atare nu poate strica pe om pentru că trece prin prisma unui caracter, a unei inimi deja formate; educaţiunea, creşterea, cade, însă, în pericolul acela al vieţii omeneşti cînd inima încă neformată a omului seamănă unei bucăţi de ceară în care poţi imprima ce vrei, iar cînd inima, cu vîrsta, se-mpietreşte, n-o mai poţi îndrepta, o poţi numai rupe.” (în „Opere”, vol. IX, pg. 446); „Am spus-o într-un rând cã ceea ce ne inspirã durerea cea mai mare si o adevãratã teamã de viitorul acestei tãri nu sunt pe atâta oamenii generatiei actuale pe cât tinerii nostri, care vor stãpâni în viitor soarta natiei lor. Lucrarea continuã a institutiilor prea liberale a consistat la spiritele tinere în dãrâmarea oricãrei autoritãti dumnezeieoti si omenesti, într-o încredere oarbã în propria persoanã neînsemnatã, în nerespectarea oricãrui superior. Usurinta cu care tinerii la noi discutã oameni si lucruri, expresiile de care se servesc, suficienta si lipsa de naivitate e un semn cã avem a face cu oameni îmbãtrâniti înainte de vreme, cãrora le-am putea prezice de pe acuma lipsa de statornicie si impotența moralã. Aceasta-i pedeapsa ce ne-o dã Dumnezeu pentru c-am fãcut din scoli numai unelte în care se îngrãmãdeste învãtarea unei multimi de cunostinte, fãrã sã fi îngrijit deloc pentru cresterea inimei si caracterului, cãci niciodatã tãria unui popor n-a stat în instructie si numai în instructie, ci totdeauna în crestere. O cunostintã, mai ales în scoalele secundare, care nu are rol educativ, e o cunostintã stearpã si nefolositoare.” (Curierul de Iași, 5 iunie 1877) 

„Şcoalele primare nu sunt institute pentru propagarea ştiinţei, ci institute de creştere (educaţiune). Pe de altă parte, Biserica este asemenea un institut de creştere şi influenţa ei asupra şcolii primare este cea mai folositoare. Cititul, scrisul şi socoteala nu sunt ştiinţe, sunt mijloace numai, cele dentâi pentru a-şi fixa memoria şi a ajunge la cunoştinţe, cea din urmă pentru a uşura judecata asupra valorilor. Materia adevărată ce caută a se preda în şcolile primare trebuie să fie educativă. Tocmai acesta e defectul şcoalelor din România, că cele primare cât şi cele secundare îngreuie memoria şi judecata copiilor c-o mulţime de cunoştinţe nefolositoare – nicio programă de studii nu-i aşa încărcată ca cea din România – lăsând caracterul şi sentimentele paragină. Ştiinţa începe abia acolo unde judecata e coaptă, disciplina caracterului deplină, înainte de această epocă nu există decât creştere prin deosebite mijloace, din cari religia este cel mai puternic. Partea pur dogmatică a religiei se pierde cu vremea, dar sâmburele ei moral rămâne şi formează tăria caracterului.” (Mihai Eminescu, „Românul combate ideile emise de noi”, Timpul, 11 octombrie 1878)

„într-o țară în care religia şi curăția moravurilor au fost înlăturate prin epicureism şi sibatirism, în care conștiința de drept şi nedrept, de bine şi rău sunt zilnic jignite prin ridicarea socială a unor pături de oameni neonești, în care nepăsarea a ajuns a admira oamenii de nimic, spiritul public caută în zadar un razim în contra corupțiunii. Departe de a găsi undeva acest razim, el e din contră atras de vârtejul general şi ajunge a crede că legile morale, uniforme pentru toate popoarele sunt vorbe goale care pretextează din gură, dar pe care nu le crede nimeni” (http://www.doxologia.ro/puncte-de-vedere/eminescu-educatia-e-cultura-caracterului-cultura-e-educatia-mintii)

Citiți și: Simion Mehedinți și concepția sa asupra educației