Home

Decăderea artei şi nevoia întoarcerii la icoană (II)

Leave a comment

(Articol apărut în revista „Familia Ortodoxă”, nr. 02/2017)

Andrei Tarkovski atrăgea atenţia, în cartea sa „Sculptând în timp”, că unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este degradarea aproape totală a capacităţii omului de a percepe frumosul. Cultura de masă şi cea consumeristă nu numai că au infestat şi trivializat arta, dar, în acelaşi timp, au deformat sufletul omului, înăbuşind chemarea sa către Adevăr şi veşnicie pe care Dumnezeu a sădit-o în inima sa, cum spune Ecclesiastul.

4.2.3

Singurătatea omului contemporan
într-o lume a formelor moarte (imagine din filmul „Călăuza”, de Andrei Tarkovski)

Iar „frumuseţea este strâns legată de veşnicie”, potrivit unui artist contemporan nouă, pictorul ieromonah Savatie Baştovoi. Nevoia de frumos ţine de aspiraţia noastră spre ceea ce ne poate ajuta să depăşim limitele individualismului şi ale unei lumi reduse la sine, osificate în propria ei imanenţă, o lume ce refuză sensul regenerator al Învierii. More

Advertisements

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr (III) – Declinul cunoașterii în postmodernism

Leave a comment

carti Old books wallpaper - Photography wallpapers - 9236Pentru a înțelege cauzele care au condus la pervertirea sensului culturii și la decăderea învățământului trebuie să analizăm modul cum a fost afectată, în epoca postmodernă, natura cunoașterii. More

Distrugerea culturii ancorate în Adevăr

Leave a comment

Coruperea sensului autentic al culturii prin promovarea teoriilor postmoderne (feminismul, freudianismul, deconstrucția, post-structuralismul, studiile culturale, multiculturalismul, teoriile „queer” sau studiile despre LGBT, relativismul etc.), care sunt infestate de neomarxism, și prin triumful culturii media și al culturii consumeriste are astăzi un impact devastator pe toate planurile majore ale existenței umane. O cultură pervertită, care ajunge să nu mai fie întemeiată pe valoarea de adevăr, prinde tot mai mult teren, urmările ineluctabile fiind nu doar distrugerea educației, subminarea cunoașterii ca formare, nivelarea și bulversarea valorilor, ci și distrugerea familiei și destructurarea socială, visate de neomarxiști. More

Lacrimă și har/ Cuvinte vii de la părintele-martir Constantin Sârbu/ „Cine n-a iubit până la capăt, acela nu este creştin adevărat”

1 Comment

Parintele Constantin Sarbu Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2010„Nimic nu este mai necesar între oameni decât Dumnezeu şi decât iubirea adevărată şi statornică. Iubirea este în stare să facă singură cât toate celelalte împreună, pentru că ea le cuprinde în sine pe toate celelalte. Fiecare iubire curată este binecuvântată pentru timpul cât ţine, dar iubirea care ţine până la capăt este binecuvântată veşnic.

Iubirea care ţine numai o vreme poate avea un preţ mărginit sau poate să nu aibă nici unul. Dar cea care ţine până la capăt, aceea are un preţ nepreţuit, pentru că iubiri vremelnice pot fi oricâte, dar iubirea până la capăt nu este decât una.

Lumea avea nevoie şi de adevăr şi de iubire. Ca să fie înţeles, adevărul avea nevoie de dovadă minunilor. Ca să fie urmată, iubirea are nevoie de dovada jertfei. Numai Hristos le-a putut arata pe amândouă. De aceea, adevărul Lui este unicul adevăr vrednic de primit şi iubirea Lui este unica iubire vrednică de urmat.

Adevărul este învăţătura Sa, iubirea este pilda Sa. Ele sunt El, căci una străluceşte prin cealaltă: adevărul prin iubire şi iubirea prin adevăr, iar amândouă prin eternitatea lor. Ca să poţi cunoaşte pe cineva cu adevărat, uită-te cum a iubit. Cine n-a iubit până la capăt, acela nu este creştin adevărat. Dacă după aceasta cauţi să cunoşti pe cineva, nu te vei înşela niciodată.” (Lacrima si har. Preotul martir Constantin Sarbu, Editura Bonifaciu, 2010, p. 128)

„Cartea zugrăveşte chipul aureolat de sfinţenie al Părintelui Constantin Sârbu, unul dintre sutele de preoţi martiri din timpul regimului comunist. Viaţa lui, urzită din lacrimi şi har, a fost o jertfă neîncetată pentru Dumnezeu şi semeni. Condamnat în 1954 la 8 ani de închisoare, a trecut prin Jilava, Aiud şi Gherla, primind şi 2 ani de domiciliu obligatoriu în Bărăgan. Eliberat în 1964, a fost numit paroh la Biserica Sapienţei din Bucureşti, pe care a transformat-o în scurt timp într-o adevărată oază de credinţă şi mărturisire în mijlocul deşertului comunist. Iritată, Securitatea i-a înscenat Părintelui o moarte „umanitară”, la 23 octombrie 1975. Duhul Părintelui a rămas însă viu şi lucrător prin fiii săi duhovniceşti, prin predicile şi sfaturile sale pline de înţelepciune şi har. Viaţa şi învăţăturile Părintelui Constantin Sârbu, adunate în cartea de faţă, sunt un îndreptar preţios astăzi, când creştinilor li se cere din nou examenul credinţei şi al mărturisirii creştine.” (Editura Bonifaciu)

visul meu

Leave a comment

visul meu

de Marius Iordăchioaia
până la lacrimi şi până la sânge
îmi doresc
să intre Iisus în Templul iubirii de azi
cu biciul adevărului să dărâme
tarabele negustorilor de dragoste,
tarabele pline
de prezervative anticoncepţionale manuale de sex
filme reviste pornografice şi
toate celelalte lucruri
de care au nevoie demonii
ca să se culce cu oamenii…oare chiar nu vedem
că ce se dă azi drept dragoste
lasă în urmă
tot mai multă spaimă, tot mai multe suflete schilodite şi
tot mai multă moarte?

că războaiele mondiale
s-au mutat în dormitoare
şi industria de armament
în supermarketuri?

ce credeţi că sunt milioanele de avorturi?
oare nu cele mai inocente victime
ale acestor silenţioase şi aseptice războaie?…

şi după ce tarabele negustorilor de dragoste
vor fi dărâmate

Hristos va întinde pe masa altarului
cina Lui
şi ne va da să gustăm

iubirea cu care putem îmbrăţişa pe oricine fără teamă
fără frica de păcat şi eşec
fără teama de  a nu fi înţeleşi greşit, părăsiţi
de a răni, de a fi trădaţi de propriul corp ori de “subconştient”

o dragoste sigură
o dragoste veşnică
o dragoste a cărei îmbrăţişare
naşte

tinereţe-fără-bătrâneţe
şi
viaţă-fără-de-moarte…

dragostea care ar da
fiecăruia dintre noi
îndrăzneala de a intra

cu biciul adevărului

în templul propriului trup,

ca să dăm afară animalul 
jertfit pentru bani

şi să-L primim pe Dumnezeul

jertfit pentru dragoste…

Falsa independenţă şi viaţa ca produs. Redescoperirea frumosului ca şansă a ieşirii din virtual

1 Comment

Apărut și pe site-ul constiinte.ro http://constiinte.ro/falsa-independenta-si-viata-ca-produs; http://constiinte.ro/falsa-independenta-si-viata-ca-produs-ii.

Scopul existenţial al omului actual este să se realizeze, să devină independent. Această „independenţă” pe care o proclamă vanitos „cel mai emancipat om al timpurilor”, nu este, de fapt, decât o altă formă de limitare; dacă omul anterior s-a luptat din greu să-şi câştige independenţa, omul actual e singurul care s-a bucurat de „privilegiul” de a primi de-a gata „libertatea”. Nihilist şi cinic, a rupt cu trecutul şi cu ceea ce i-ar fi asigurat o coerenţă, o continuitate ontologică în timp, având ca unică aspiraţie eliberarea de tensiune fapt confundat comod cu însăşi libertatea. S-a abandonat, fără niciun fel de rezistenţă, unei forţe exterioare „protectoare”, care a ştiut să confecţioneze imaginile şi reprezentările seducătoare ale unei individualităţi cât mai lipsite de inefabil, cât mai ferite de nelinişti şi taine, cu alte cuvinte, cât mai clişeizate şi simplificate. More

%d bloggers like this: