Dumnezeu să-l odihnească în pace!

„Eu sunt putin ingrijorat cu Uniunea Europeana, ca ei fac cum fac pentru ei acolo, dar neglijeaza multe lucruri locale, si un lucru care ma deranjeaza si mai mult este chestiunea religioasa. Chiar in Constitutia Uniunii Europene care, cand o fi sa fie, chestiunea religioasa nu e pusa, e scoasa de acolo. Noi suntem crestini, sau suntem pagani? Chiar si la americani, pe moneda lor scrie “In Dumnezeu ne incredem”, si in scoli spun ca e anticonstitutional sa-ti faci rugaciunea. Pai cum vine asta?

Eu stiu ca daca nu erau credinta mea in Dumnezeu si ceea ce mi-a inspirat mama mea, prin tot ce am trecut noi, pana la urma innebunesti. Tot astept atat mereu ceva, si nu mai vine nimic. Daca n-ai cu ce spera in sufletul tau, fiindca ai invatat ceva, e mare bucluc acolo.”

Memorialul Gherla:

Regele Mihai Întâiul a reprezentat personificarea României firești. Credința în Dumnezeu, dragostea față de oameni, slujirea țării, bunul simț, smerenia, demnitatea sunt testamentul lăsat de Rege nouă tuturor. De asemenea, Regele Mihai a reprezentat simbolul politic pentru care au luptat cei care s-au opus comunismului, iar mai apoi au suferit în temnițele de la Gherla, Aiud, Sighet, Dej, Pitești, Oradea sau Jilava… În această zi, de îngropare a Majestății Sale, Memorialul Gherla înalță rugăciuni pentru sufletul Regelui Mihai! Veșnică să-i fie pomenirea!

Regele Mihai a încercat să revină în țară 1990. Atunci, Regele împreună cu familia au aterizat pe Aeroportul Otopeni, apoi s-au îndreptat spre Curtea de Argeș, unde voiau să petreacă Sărbătorile. Însă pe autostrada București-Pitești, autoritățile au pus un baraj, au acuzat Familia Regală că a pătruns clandestin în țară, le-au confiscat pașapoartele și i-au expulzat din România. Prima dată când Regelui Mihai i s-a permis să vină în țară a fost în 1992, de Sfintele Paşti. Nu i s-a permis să susțină un discurs în Parlament, așa că Regele s-a adresat poporului de la balconului camerei sale de hotel. Un milion de oameni din toată țara s-au adunat în stradă pentru a-l întâmpina pe Suveran.

„În ’92, aduna 1 milion de oameni în stradă. Era un moment neverosimil. Era de Paște, înainte de Paște și s-a anunțat că va veni Regele. Unii credeau, alții se îndoiau. Mai încercase să vină în țară, dar fusese fugărit la un moment dat pe autostradă, o chestie cumplită, care va rămâne ca o pată pe fruntea celor care și-au permis să facă chestia asta. Atunci când s-a știut sigur că va veni, lumea a ieșit în stradă să îl întâmpine, cu de la sine voință. Era o atmosferă specială de emoție, gravitate și un început de altfel de speranță. Când Regele a plecat în exil, odată cu plecarea lui a fost exilată și democrația în România. Multă lume a avut impresia că atunci s-a terminat cu Ceaușescu, a venit și democrația. Principalul indicator că democrația nu revenise a fost comportamentul politicienilor față de Regele Mihai. Ei și-au dat seama că în momentul în care Regele se întoarce în țară, chestia asta pe ei, mai devreme sau mai târziu, o să îi dea la o parte.” (Cristian Teodorescu)

Regele Mihai

10 GÂNDURI DESPRE CREDINŢĂ DE LA REGELE MIHAI

Mama era o credincioasă. Fără credinţă, n-ar fi reuşit să treacă peste atâtea suferinţe. Poate că ea găsise cu mult înainte mea reazemul despre care spuneam că începusem să-i simt lipsa. Poţi să te ocupi de orice, de politică, de industrie, de literatură… dar nu în afara credinţei în Dumnezeu. Dacă Europa a avut de suferit mai mult decât oricând în secolul acesta este pentru că s-a îndepărtat de El cu bună ştiinţă, pentru că a vrut să vadă dacă popoarele pot să supravieţuiască fără credinţă. Nu, nu pot să supravieţuiască decât coborând sub condiţia umană.
Când lipseşte credinţa, nu mai poţi deosebi între bine şi rău. Bâjbâi, te rătăceşti, azi mergi după unul, mâine după altul şi până la urmă spui că nu există nimeni care să cunoască adevărul sau că adevărul nu există.

Dar ceea ce ştie omul din punct de vedere teoretic nu e de ajuns, trebuie să şi trăiască. Un om care cunoaşte bine legile şi săvârşeşte o infracţiune, el nu este absolvit de pedeapsă pentru că este un bun cunoscător al legilor…
Aştept o renaştere spirituală nu numai în România, ci şi în întreaga Europă. Legile şi convenţiile nu sunt destul ca oamenii să renunţe la violenţă. La violenţă oamenii ajung pentru că duc o viaţă tulbure, agitată, fără puncte de orientare.
Am văzut că oamenii nu mai ştiu să discute. Ori se închid în tăcerea lor, ori se ceartă. Suferinţele îl fac pe om necomunicativ. Eu nu spun că toate acestea vor dispărea; dar dacă ai o credinţă vie în Dumnezeu, poţi să le iei altfel, să le stăpâneşti.
Prin credinţă chiar datoria faţă de patrie ţi-o îndeplineşti mai tare. Eu ştiu că de nimic nu s-au temut comuniştii mai mult decât de credinţa oamenilor în Cristos. Ei înţelegeau mai bine decât toţi că un om credincios este un rob mai puţin. Dacă ei au propovăduit ateismul, a fost pentru că numai aşa puteau să scoată pe oameni de sub cea mai puternică protecţie.”
***
„…sunt mulţi oameni care spun că au credinţă în Dumnezeu, dar nu ştiu cum să o folosească. E ca şi cum ai avea o armă minunată, dar n-ai avea pricepere să o mânuieşti şi s-o întrebuinţezi. Un om care este credincios şi ştie ce să facă cu credinţa lui este în sine o dovadă că Dumnezeu are putere să schimbe mintea oamenilor, contează mai mult decât o predică.”
***
„Reculegerea nu e totuna cu rugăciunea. Oamenii sunt înclinaţi mai mult să se roage, să ceară. E bine şi aşa. Dar e ca o convorbire telefonică în care spui o grămadă de lucruri, şi spui, şi nu mai termini, şi nu-l laşi şi pe celălalt, de la capătul firului, să spună şi el ce are de spus.
Reculegerea e tăcere şi ascultare.
Când te reculegi, îl laşi pe Dumnezeu să-ţi vorbească.
La început vin gânduri nesemnificative, poate şi triviale, nimicuri. Trebuie să ai răbdare ca toate acestea, care dovedesc cât de frământat este cugetul omului, să se îndepărteze de tine. E nevoie de linişte – şi când se face linişte înăuntru, vin şi gândurile de la Dumnezeu, răspunsurile. Ce ceri tu lui Dumnezeu e una. Ce îţi dă el este cu totul altceva.”
***
„Noi greşim mult când în chestiuni de viaţă spirituală avem în vedere probleme cu caracter general. Pilda păstorului care a lăsat turma pentru scoaterea din necaz a unei singure oi se referă poate şi la această obligaţie a omului de-a se ocupa de ceea ce stă în puterea lui. poţi să faci binele în mic; binele general cred că este preocuparea lui Dumnezeu. El a iubit lumea, de aceea s-a întrupat şi a suferit moartea prin Fiul Său. Nouă nu ni se cere să iubim lumea, ci numai pe aproapele – şi dacă ni se porunceşte aşa şi dacă în ascultarea acestei porunci stă împlinirea întregii legi înseamnă că ni se cere foarte mult
. Câteodată mă gândesc că e mai uşor să iubeşti umanitatea decât un singur om.
***
„Da, dreptatea… Mulţi spun: „Eu am dreptate.” Într-un fel, fiecare are dreptate. Dar chestiunea nu este cine are dreptate, ci unde este dreptatea.
Dreptatea este totuna cu adevărul. Noi ştim unde este adevărul, dar parcă ne vine peste mână să credem că este atât de aproape şi atât de uşor de dobândit. Noi îl căutăm de cele mai multe ori departe, în locuri inaccesibile. Când Pilat l-a întrebat pe Cristos: „Ce este adevărul?” – Cristos a tăcut. Ar fi trebuit să întrebe: „Unde, în cine este adevărul?” Celor apropiaţi lui, Cristos le-a spus: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa.” Celor apropiaţi, adică ucenicilor. În faţa lui Pilat a tăcut. Degeaba i-ar fi destăinuit şi lui unde, în cine se află adevărul. Omul aştepta răspuns la o altă întrebare.
***
„Dacă totul se învaţă, atunci şi credinţa poate fi învăţată. Dar dacă un om nu are auz muzical, poate fi el învăţat să cânte? Dacă un om nu are în el o anumit disponibilitate pentru credinţă, orice cuvânt trece pe alături de conştiinţa lui. cel mai bine ar fi să întrebăm aşa: «Un om care are înclinare pentru credinţă poate fi chemat la credinţă?»”
***
Mircea Ciobanu: V-aţi gândit la toate acestea îndelung…
Regele Mihai: Da, de când am aflat ce îmi lipseşte şi ce ar trebui să caut pentru ca suferinţa unei vieţi departe de ţară să capete semnificaţie.
M.C. Înţeleg că suferinţa aceasta n-a putut fi depăşită.
Regele Mihai: Nicidecum. Sunt însă suferinţe absurde. Acestea sunt foarte greu de suportat. N-au un înţeles, par să vină dincolo de orice necesitate.
Când o suferinţă îşi găseşte rostul, ea începe să-ţi vorbească în felul unui educator.
***
M.C. Ce carte preţuiţi mai mult de oricare?
Regele Mihai: Biblia, fără doar şi poate.
M.C. Ce altă carte a contribuit la deşteptarea spirituală a Majestăţii Voastre?
Regele Mihai: Nici o altă carte. Convorbirile cu mama au însemnat pentru mine mai multe decât multe cărţi de teologie. Mama a fost un adevărat stâlp în viaţa mea. Ea a fost puternică prin rugăciune. Rugăciunea este fapta noastră cea mai necesară raportului cu Dumnezeu. Şi pentru că a venit vorba de faptă: am observat că oamenii se leagă mai mult de ceea ce spui decât de ceea ce faci.
***
„Cineva spunea că ura este o formă prelungită de sinucidere. Din ură nu creşte nimic. Ea este sterilă.”
***
Ceea ce suntem e darul dat de Dumnezeu nouă. Ceea ce devenim este darul nostru către Dumnezeu. Este unul din acele gânduri atât de simple şi atât de adevărate, încât omul pare să se fi născut cu ele.”

Dacă e unită cu fapta, credinţa noastră ne întăreşte, se face scut în faţa necazurilor. A fi creştin e un mod de existenţă, nu a face din tine un membru al unei asociaţii sau al unei confesiuni. Nu e de ajuns să cunoşti fundamentele credinţei pentru că aşa orice teolog ar fi mântuit. Se vede în felul de viaţă al omului dacă credinţa lui nu este numai o înşiruire de precepte. Nici naziştii, nici comuniştii nu-i iubesc pe cei care se apropie de Dumnezeu cu toată puterea lor de credinţă. Pentru că aceştia nu se mai lasă minţiţi. Un creştin adevărat este o fiinţă lucidă, nu se lasă ademenită pe căi potrivnice naturii lui. El aparţine adevărului, iar adevărul ne eliberează.” 

„Noi am considerat că trebuie să trăim în aşa fel încât, fie şi numai în faţa conştiinţei noastre, să reiasă că suntem în doliu pentru ţară. Noi nu puteam să umblăm oricum în lume, să ne îngăduim libertăţi în nici un nivel al existenţei noastre. Amuzamente, frivolităţi – acestea erau pentru alţii, nu pentru noi, care veneam din mijlocul unui popor suferind. Acest gând ne-a dictat comportamentul.”

Din volumul Mircea Ciobanu, „Convorbiri cu Regele Mihai I al României”, Ed. Humanitas, 1991.

Advertisements