Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Editura Sophia/Metafraze, 2012, traducere din limba elină de pr. dr. Gabriel Mândrilă și Laura Mândrilă, pp. 328-332:

Despre prietenie

nectarie_de_eghina_sf-cunoaşte‑te_pe_tine_însuţi_sau_despre_virtute-9441Prietenia este iubirea sufletului sănătos faţă de un alt suflet sănătos. Prietenia este sfântă, curată nevinovată, fidelă, neschimbătoare, sinceră, temerară, adevărată, veşnică. Prietenia este o virtute, pentru că îşi are sălaşul în ethos şi in buna educație a sufletului sănătos; căci nu se uneşte decât cu virtutea şi este iubitoare de virtute, îmbrătişând-o şi rămânând cu ea în veci. Prietenia, ca virtute, se lasă atrasă de ceea ce-i este asemenea şi îşi află odihna în virtuţile care se înrudesc. Prietenia este legătura dintre suflete asemănătoare. Este o pătimire a sufletului drept-cugetător, care se leagă prin-tr-o iubire puternică de cei care-i sunt dragi, unind prin dorinţă, într-o singură realitate, sufletele care prin firea lor au tendinţa să fie despărţite. Prietenia are un ethos statornic, ce nu face concesii. Prietenia este un anume fel de plăcere morală care îndulceşte sufletul. Prietenia îndură orice, prin compasiune şi solidaritate. Aristotel a spus: „Prietenia este un suflet care locuieşte în două trupuri.” Prietenia este mai puternică decât iubirea născută din înrudire, fiindcă iubirea din înrudire este rodul necesităţii, pe când prietenia aparţine liberei alegeri.

Prietenia impune evlavia faţă de cele pe care prietenii le consideră a fi sfinte, curăţie în modul de viețuire, integritate în ceea ce priveşte deprinderile morale, fidelitate în caracter, statornicie în decizii, sinceritate în cuvinte, îndrăzneală în susţinerea a ceea ce este corect şi folositor şi în a spune adevărul. Prietenia este susţinătoarea pe pământ a bunăstării şi fericirii a doi oameni buni, pentru că prietenia nu poate să se nască prin firea ei decât între oameni buni. Platon spune: „Prietenia este armonia în cuget, cât priveşte cele bune şi drepte, alegerea aceluiaşi mod de viaţă, a aceluiaşi fel de gândire în ceea ce priveşte opţiunile [de viată] şi faptele, unirea în cuget în ceea ce priveşte împreună-viţuirea în respect, părtăşia atât la bine, cât şi la greu.”

Există trei feluri de prietenie: în acord cu virtutea, din interes şi din obişnuinţă, dar cea mai bună este cea în acord cu virtutea; pentru că cea mai statornică iubire este cea întemeiată pe virtute.

Chipul prietenului

Prietenul este un om bun, cu suflet sănătos, care cugetă cele drepte, fiind iubitor de virtute, integru în ce priveşte deprinderile sale morale, fidel iubirii, sincer în cuvinte, statornic sufleteşte, sfetnic vrednic, curajos, iubitor de adevăr şi dreptate. Prietenul este asemenea [în toate] celui cu care se află într-o legătură de prietenie; socoteşte că bucuria prietenului este şi bucuria sa, iar tristeţea acestuia este propria sa tristeţe; având o sensibilitate deosebită, simte starea de spirit a prietenului şi îndură, la rândul său, ceea ce pătimeşte acesta; pricepe înainte ca prietenul să-i facă mărturisirea şi aleargă in ajutortul lui înainte ca acesta să-l roage; se oferă fără preget spre a-l ajuta în lucrurile lui şi-l sprijină atunci când este în primejdie. Prietenii prietenului său sunt şi prietenii lui, iar duşmanii acestuia sunt şi duşmanii lui; sare în apărarea prietenului său şi se pune în pericol pentru el.

În trupul lui se află sălăşluindu-se sufletul prietenului său. Este un sfetnic bun, spune întotdeauna ceea ce este folositor şi se îngrijeşte de cinstea şi renumele prietenului; cele pe care prietenul lui le socoteşte sfinte sunt sfinte şi pentru el şi respectă cele pe care prietenul său le socotește a fi vrednice de cinste. Prietenul adevărat este un acoperământ puternic, şi cel care-l află, află o comoară. Prietenul este cel mai de preţ dintre toate. Prietenul adevărat este bogăţie nepreţuită, mai de cinste decât oricare dintre cele ce pot fi dobândite; nu există măsură pentru frumuseţea lui. Prietenul, atât în necazuri, cât şi în împrejurările fericite ale celui care-i este prieten, rămâne acelaşi. Prietenul adevărat aduce laudă celor vrednice de laudă şi le acuză cu îndrăzneală pe cele de necinste. Euripide spune: „Prietenii nu au nimic exclusiv al lor – cei care au ajuns să fie [prieteni] cu adevărat –, ci toate lucrurile le sunt comune. Nimic nu este mai bun decât un prieten sincer. Sfatul lui este mai puternic decât un medicament, vindecând sufletul rănit şi inima întristată a prietenului; cuvintele sale sunt remedii dătătoare de viaţă. Prietenul cel bun poate să facă bine atât sufletului, cât şi trupului prietenului său. Prietenul bun şi-a pus sinele pentru toate câte lipsesc celui pe care-l socoteşte prieten, şi atunci când i se face bine, arată recunoştinţă, iar când [celălalt] greşeşte, incearcă să îndrepte deplin [greşeala]. Prietenul ajunge să fie cugetul, simţirea şi ochiul celui socotit prieten. Prietenul este personificarea virtutii. Nu este cu putinţă ca cel care este prieten să fie rău. Sfântul Grigorie Teologul spune: „Prietenul credincios este o comoară însufleţită, o grădină împrejmuită, un izvor pecetluit, care se deschide din vreme în vreme pentru a te împartaşi de el; nu pot să-i numesc prieteni decât pe cei care sunt buni cu adevărat și care s-au împrietenit cu noi pe temeiul virtuții.”