steinhardt„Din rob si schilod m-ai facut om liber si senior; din fricos si misel, om indraznet; din fiinta a intunecimii, un ahtiat dupa lumina; Si slobod a incerca senzatia ca nu-mi este interzis a nazui sa ma port efectiv potrivit cu invatatura si vrerea Ta.
Pentru ca nu numai ca m-a descoperit pe mine mie insumi intru toata mizeria si josnicia si nimicnicia mea, ci mi-a dezvaluit mie insumi latentele bune si priincioase dinauntrul meu;
– mi-a aratat ca nu sunt definitiv si iremediabil pierdut;
– m-a scos din cloaca, ingustime si bezna;
– mi-a tradus existential si pe a mea seama cutremuratoarea (si mangaietoarea) fraza: Qui Mariam absolvisti mihi quoque spem dedisti;
– si nu mi-a cerut sa ma anihilez, sa mor, ci – dimpotriva – sa mor pacatului si zadarniciilor si sa viez puternic intru El – cu dragoste si bucurie – adica intru libertate, voie buna si calm. (Caci El „pretuind pe om nu vrea – zice Staniloae – confundarea lui cu Sine, ci mentinerea si ridicarea lui intr-un dialog etern al iubirii“.).
Mi-a descoperit si o alta mare (si vreme indelungata cu totul nepresupusa) taina, anume ineluctabila universala lege a paradoxului, inlesnindu-mi sa inteleg ca nevinovatia nu se poate obtine decat pe calea aceasta paradoxala a recunoasterii propriei culpabilitati.

Mi-a dat de asemenea voie sa ma impartasesc cu prea curatul Sau Trup si scump sangele Lui si sa-mi pot da seama ca orice fapta josnica imi este numai izvor de amaraciune si tulburare, iar ca actele de marinimie, curaj si detasare, «faptele bune si frumoase» ale atat de hulitei morale practice, sunt singurele creatoare de pace si multumire.”

(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Mănăstirii Rohia, 2006)

Cititi mai mult aici:  https://nicolaesteinhardt.wordpress.com/2014/01/03/ce-i-datorez-eu-lui-hristos/