Troite-2Este limpede ca pentru crestinii romani, pentru noi ca popor format inca din etnogeneza lui sub semnul evanghelic, de origine apostolica, andreiana, un popor care a stiut sa se sacrifice pentru credinta, luptand pentru credinta ortodoxa vreme de secole de-a randul, crucea a avut o mare importanta, si-au asumat semnul crucii pana la capat. Semnul crucii este prezent in arta populara romaneasca, romanii ortodocsi au vrut sa vada crucea la intersectia drumurilor, sa sfinteasca cu el natura, ogorul, campul, propriul lor trup prin purtarea la gatul lor a crucii primite la Botez, sculptata in lemn in tot ce ii inconjoara. Pe langa toate acestea, crestinii romani au dorit sa traiasca crucea si in sens martiric, luptand si murind efectiv cu zecile si cu sutele de mii in lupta pentru apararea crucii. Romanii nu au fost un popor cruciat…, dar au stiut sa apere Sfanta Cruce poate cu mult mai multa suferinta, mai multe dureri si jertfe in cursul istoriei lor. Practic, toata istoria Romaniei de aproape 2.000 de ani se confunda cu apararea Sfintei Cruci, dar este si o istorie facuta din suferinte, o istorie care s-a desfasurat sub semnul crucii, sa ne gandim la Sfintii Brancoveni sau la Sfantul Stefan cel Mare, care au stiut sa marcheze teritoriul romanesc cu cruci care se afla pe biserici si manastiri.

Prin urmare, poporul roman este un popor crestin si un popor al crucii. Crucea este atotprezenta in istoria poporului roman, a artei, a culturii romanesti si a fost asa cel putin pana la aparitia comunismului. Sa speram ca si acum, in aceasta perioada, crucea isi va pastra sensul ei de reper spiritual si duhovnicesc pentru existenta credinciosilor in general, dar si a poporului roman care s-a definit tocmai prin asumarea crucii pana la capat, de la taran pana la ostean, si de la monah si preot pana la omul de rand, si dupa suferinte romanii au avut parte si de bucurii, de invieri.

Mai sunt acum si cateva tari care mai au crucea pe steag, pe stindarduri, dar in imn cred ca suntem singurii care iata pastreaza in acest minunat imn al lui Andrei Muresanu “preoti cu crucea-n frunte!”. De altfel, ne putem si intreba, fara credinta in puterea Sfintei Cruci transfiguratoare si mantuitoare cum ar fi acceptat zeci de mii de soldati si de tarani sa moara pentru credinta fara sa clipeasca. Trebuie sa recunoastem ca forta crucii se manifesta mai ales in incercari, mai putin in perioadele de prosperitate care creeaza iluzia unei satisfaceri sau a unei bunastari, care de obicei disociaza bucuria de suferinta. (…) de fapt adevarata viata nu vine din prosperitatea mall-urilor sau a consumului, ci tasneste din puterea daruirii(interviu cu Părintele Prof. Univ. Dr. Ioan Ică Jr., Despre Crucea lui Iisus Hristos ca lege supremă a vietii noastre)

troite Fagaras - Troite prelucrata

Sfanta Cruce nu este sarbatorita numai la mijlocul Postului Mare, ci si la 14 septembrie, ziua descoperirii ei de catre imparateasa Elena, sau 1 August, ziua inaltarii ei de catre Heraclie dupa ce a fost recuperata de la persi. Aceasta pericopa cuprinde in ea insasi esenta intregii Evanghelii. Mantuitorul spune aici: „Cel ce vrea sa Imi urmeze Mie sa se lepede de sine, sa-si ia Crucea si sa-Mi urmeze Mie, ca tot cel ce va voi sa-si scape sufletul sau il va pierde si cine il va pierde pentru Mine si Evanghelie acela il va castiga.” In toate aceste versete se cuprinde miezul predicii Mantuitorului. Domnul Iisus Hristos ne atrage atentia ca Adam, vrand sa scape sufletul sau si viata sa, a gasit moartea, deci el a ales o viata la capatul careia se gasea moartea, iar credinciosii, prin Iisus Hristos si prin credinta, daca aleg renuntarea si lepadarea, rastignirea si moartea in sens duhovnicesc, la capatul ei afla viata vesnica. Evanghelia aceasta ne aduce aminte de rasturnarea polilor sau a planurilor pe care o aduc Iisus Hristos, Biserica si crestinismul, daca omul adamic cauta sa-si scape cu orice pret viata lui, cu pretul distrugerii vietii celorlalte fiinte din jurul lui, al afectarii mediului inconjurator si chiar al chinuirii semenilor si al ruperii sale din legatura cu Dumnezeu.

Incercand sa-si salveze supravietuirea biologica, aceasta, prin neascultare si pacat, il duce la moarte. Dar in Iisus Hristos, oricine renunta de bunavoie la viata biologica si la patimile legate de aceasta si care culmineaza in rau, in perturbarea legaturilor cosmice, cine renunta asadar la aceasta pacatosenie sadeste in el o alta viata, o viata care, paradoxal, desi este bazata pe renuntare, aduce castigul cel mai mare, aduce castigul vietii vesnice. Crucea despre care vorbeste aici Mantuitorul si pe care o cere fiecaruia dintre ucenicii Lui sa o ia asupra lor este semnul acestei renuntari care duce la castig. Acesta este paradoxul crestinului: crestinul este cel care renunta si castiga, iar cel din afara crestinismului vrea sa castige, dar pana la urma pierde!

In sensul evanghelic, Crucea ne aduce aminte de aceasta rasturnare de planuri. Ceea ce la omul natural este afirmatie culmineaza in negatie la Iisus Hristos, dar negatia duce la afirmatie. Aceasta ne invata Insusi Mantuitorul, chenoza Lui, golirea Lui duce la umplerea noastra, a trupurilor noastre si a vietii noastre de catre slava dumnezeirii. Crucea este, intr-un fel, concentrarea intr-un singur semn a acestei legi fundamentale care este cuprinsa in Evanghelie.

icoana rubliov una din cele mai profunde icoane rusestiSa ne gandim ca Postul Mare incepe cu Duminica Izgonirii lui Adam din Rai si se termina, intr-un fel, la capatul Saptamanii Mari, tot intr-o gradina. Incepe cu izgonirea omului din gradina raiului, din Eden si se termina la recuperarea Edenului pe Golgota si apoi in gradina de la poalele Golgotei unde a fost inmormantat Mantuitorul Hristos si de unde a inviat. Intr-un fel, sa ne gandim la aceasta simetrie, Adam si Eva sunt scosi din rai in duminica in care incepe Postul, iar in Vinerea Mare Mantuitorul Iisus Hristos ii spune talharului rastignit langa El „Astazi vei fi cu Mine in rai“. Crucea devine noul Pom al vietii, iar prin Iisus Hristos, a Carui coasta impusa tasneste sange si apa, Sfintii Parinti spun ca se naste Biserica, cu noua Eva, se reface intr-un fel pe Golgota un nou rai. Toate aceste simetrii nu sunt intamplatoare si sunt aratate in Evanghelie.

Aceasta ne spune ca Iisus Hristos este Adamul cel Nou, Care, prin El Insusi si prin Biserica, reface oamenilor posibilitatea de a intra in raiul pe care l-au pierdut protoparintii nostri. Mai trebui sa avem in evidenta faptul ca la mijlocul Sfantului si Marelui Post al Pastilor, in a treia si a patra saptamana paremiile vorbesc de Noe si de arca lui, care este si ea o prefigurare a unui rai, deoarece Noe salva in arca lui toata esenta buna a creatiei. Deci intr-o arca – simbol al Bisericii si al raiului. In mijlocul arcei era un catarg, care o sustinea si in care Sfintii Parinti au vazut intotdeauna simbolul Sfintei Cruci. Toate aceste simboluri vor sa arate ca Biserica este cea care recastiga raiul, fiind anticipat in Vechiul Testament de Eden, apoi de arca lui Noe si de templu, iar in crestinism de Sfanta Biserica. Astfel ca Sfanta Cruce este in mijlocul Postului Mare in mijlocul bisericii ca nou rai, ca nou cosmos restaurat si intre izgonire si recastigare.
(…)

Crucea are o multitudine de semnificatii. Crucea are de pilda semnificatie soteriologica, mantuitoare, pe care crestinii o scot cel mai mult in evidenta legat de lucrarea mantuitoare a lui Iisus Hristos si a Bisericii. Crucea este cea prin care Mantuitorul ne scoate din robia pacatului si a mortii, zdrobind moartea si recastigandu-ne viata. Pe langa semnificatia aceasta soteriologica, Crucea este legata de creatie. Este legata intr-un fel nu numai de constitutia cosmosului, fiind axa de sustinere a cosmosului, pentru ca in Cruce avem intalnirea dintre verticala si orizontala; este o convergenta a tuturor dimensiunilor creatiei, deci o axa de structurare a cosmosului si, sa nu uitam, are si o semnificatie antropologica, pentru ca omul insusi, pus in centrul cosmosului si al creatiei, este structurat dupa chipul Crucii si este chemat sa uneasca cerul cu pamantul, orizontala si verticala


Atunci cand vorbim de o cruce cosmologica, sa ne gandim ca este si o cruce antropologica, pentru ca omul si cosmosul sunt legati. Si, asa cum au incercat sa spuna unii teologi, intre care si ortodocsi, in special teologii ortodocsi rusi ai secolului al XX-lea, in Cruce este prefigurata insasi Sfanta Treime, pentru ca explica intr-un fel modul de existenta al Persoanelor Sfintei Treimi. Si Persoanele Sfintei Treimi Se golesc pe Ele Insele si Se lasa afirmate de celelalte, Tatal Il naste pe Fiul si Il purcede pe Sfantul Duh, astfel ca Tatal Se goleste si Se lasa apoi afirmat ca Tata de Fiul si de catre Sfantul Duh. Aceeasi lege a golirii de sine pentru a se umple mai apoi, despre care ne spune Mantuitorul in Evanghelia din duminica a treia din Post ca este legea vietii noastre crestine o gasim in insasi viata intratrinitara, pentru ca legea tagaduirii de sine, a negarii de sine pentru a ne lasa afirmati apoi de catre ceilalti nu este o lege impusa omului, ci este insasi modul de existenta al Sfintei Treimi. Asa cum incerca Nicolae de la Rohia sa spuna prin cuvintele Daruind, vei dobandi”. Oricine se daruieste pe sine insusi se castiga, iar crucea este simbolul acestei legi, ca cine se daruieste, se goleste, de fapt nu pierde, ci castiga comuniune, castiga plinatate de viata.


Crucea este vazuta aproape ipostaziata, deci nu e tratata ca un simplu obiect, ca un simplu principiu sau regula cosmologica matematica, un principiu abstract, ci este personalizata. Un lucru m-a impresionat inca de cand eram student aici la Teologie si, studiind, mi-am dat seama ca Biserica ascunde o mare taina si o mare profunzime in cantarile si in traditia sa liturgica, faptul ca trateaza crucea ca o adevarata persoana.

Faptul acesta l-am inteles mai bine la sfintirea unei biserici. Lacasul bisericii este vazut ca o adevarata persoana, ca o persoana botezata: este spalat, este miruns, lacasul bisericii de zid este tratat ca un fel de persoana preliminara, pentru ca el este personalizat asemeni Crucii. Crucea nu este un simplu principiu sau obiect abstract, ea exprima – cum spuneam – insasi esenta legii personale, pentru ca persoana care se daruieste prin daruire castiga, prin sacrificiu implineste. Nu este deloc o intamplare faptul ca Crucea este tratata ca o persoana, pentru ca in ea vedem legea vietii lui Hristos, legea vietii noastre, si nu este deloc un hazard faptul ca este tratata astfel, asa cum am spus ca este pusa pe Sfantul Disc. Crucea, ca si icoana, fata Domnului pusa pe lemn, devin locuri ale prezentei personale a lui Iisus Hristos. Prin aceasta si Crucea primeste o cinstire personala si este realmente – cum spune Acatistul – „pazitoare a crestinilor“, ii fereste de atacurile celui rau, le da siguranta. Pentru ca in primul rand puterea Crucii este puterea vietii celei noi, dar si semnul prin care crestinii se apara de stapanitorii acestei lumi, a vietii decazute, a vietii egoiste, a vietii pacatoase de care ne ferim noi, toti crestinii, prin semnul Sfintei Cruci.

Asa cum spunea frumos Parintele Profesor Dumitru Staniloae, Dumnezeu a facut lumea ca un dar si a pus Crucea pe acest dar. Celui care nu stie sa se apropie de darul lumii prin cruce, darul lumii ii devine prilej de pacat si de sminteala.

Cei care inainte sa se apropie de dar, de lume, isi fac semnul Sfintei Cruci stiu sa se apropie de orice lucru din lume fara ca lumea sa devina prilej de pacat si de atractie pacatoasa. De aceea spun si Sfintii Parinti ca la inceputul oricarui lucru pe care il savarsim sa ne facem semnul Sfintei Cruci. De pilda, ne insemnam cu semnul Crucii si inainte si dupa masa, insotindu-l cu rugaciune, iar mancarea noastra nu devine prilej de pacat, iar somnul nostru cu crucea pe perna, asa cum ne spune si rugaciunea de seara, devine un somn in Dumnezeu, si nu un somn al pacatului. De acea crestinii din cele mai vechi timpuri si pana astazi isi fac semnul Sfintei Cruci spre a nu fi prilej de pacat, ci de unire cu Iisus Hristos prin renuntare.

In traditie si in traditia populara, in limbajul comun a patruns cuvantul acela evanghelic spus de Mantuitorul: “Cine vrea sa-Mi urmeze Mie, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie!”, iar acest cuvant evanghelic a devenit extrem de comun la nivelul limbii si intelegerii populare. Cuvantul cruce a devenit sinonim cu suferinta, fiecare are crucea lui sau isi are partea lui de suferinta, dar suferinta care este luata ca o cruce, atunci suferinta castiga un sens izbavitor. Pentru ca suferinta il si poate distruge pe om, il poate face sa isi piarda credinta, speranta si nadejdea, sa cada in disperare, sa mearga pana la sinucidere, dar atunci cand suferinta este inteleasa ca o cruce in spatele crucii se afla intotdeauna lumina invierii si a vietii care se castiga prin suferinta si prin acceptarea daruirii de sine.

Tocmai acesta este semnul de contradictie, paradoxul pe care il are sfanta cruce, pentru ca in ea, crucea Mantuitorului sau crucea martirilor, a celor care au marturisit dreapta credinta se vad simultan aceste doua dimensiuni: vedem pe de o parte rautatea, cruzimea si ticalosia oamenilor cazuti in pacat si care isi etaleaza violenta si setea de razbunare si de invidie in chinuirea semenilor lor. Crucea reprezinta din acest sens o exacerbare si o etalare a rautatii si a rautatii oamenilor. Era semnul unui supliciu cumplit, dar in acelasi timp pe cruce vedem ca Fiul lui Dumnezeu converteste aceasta ura si aceasta violenta intr-un gest de iubire si de imbratisare dumnezeiasca. Asa cum spun de altfel si cantarile bisericesti, nu soldatii romani au fost cei care i-au intins Mantuitorului mainile pe cruce, ci Mantuitorul Insusi isi deschide bratele intr-un semn de ultima imbratisare, de iubire dusa pana la moarte din dragoste fata de Dumnezeu Tatal si apoi din dragoste fata de toti oamenii – fiii Lui. 

Sfantul Maxim Marturisitorul afirma ca cel rau se apropie din nou de Mantuitorul dupa perioada celor trei ani de activitate si, incercand sa Il ispiteasca prin frica, prin ispitele durerii, ale suferintei, vazand ca Mantuitorul Iisus Hristos este mai tare decat durerea, nu Il blestema pe Dumnezeu Tatal, nu ii blestema pe cei care il executa cum facea unul dintre criminalii rastigniti, ci isi manifesta iubirea fata de toti aceia care I-au facut rau. Crucea reprezinta asadar acea deposedare a puterii celui rau care vede ca nici prin frica nu reuseste sa-L abata pe Iisus Hristos de iubirea fata Dumnezeu si fata de oameni. In acest sens, crucea reprezinta dezarmarea ultima a diavolilor, a disparut ultimul resort al lor, asa cum spune si Epistola catre Evrei si un Apostol de la Maslu “ca frica mortii ii tinea in robie toata viata”, astfel ca Mantuitorul Iisus Hristos pe cruce invinge tocmai frica asta de moarte care este ultimul resort prin care diavolul reuseste sa tina in ghearele lui o intreaga umanitate. De aceea, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos este mai presus de moarte, este biruitorul mortii, al iadului, dar si al stapanitorului acestuia care este diavolul.

la fiecare Utrenie duminicala, dupa ce se citeste Evanghelia Invierii si este scoasa in mijlocul credinciosilor spre inchinare se canta acel minunat imn “Crucii Tale ne inchinam Hristoase si sfanta Ta Inviere o laudam si o marim“. Aceasta arata ca traditia ortodoxa a fost de la inceput ferma in asocierea celor doua dimensiuni: ca nu exista, pentru Iisus Hristos si pentru cei care cred, cruce fara inviere, ca nu exista suferinta fara fericire sau ca nu exista moarte fara viata. Deci crucea exprima acest paradox si vrea intr-un fel sa ni-l comunice noua tuturor, ea reprezinta rasturnarea ispitirii adamice. Adam a crezut ca poate sa traiasca fara Dumnezeu si in loc de viata a castigat cunostinta binelui si a raului si moartea. Mantuitorul nu cauta moartea cu orice pret, moare, dar moartea si suferinta Lui nasc viata.

Crestinismul reprezinta intalnirea cu sacrificiul, cu daruirea care naste viata si viata fara sfarsit si deschide Imparatia luminii celei neinserate. Crucea este cheia Imparatiei.

(Interviu cu Parintele Ioan Ica Jr despre Sfanta Cruce)

Cititi si:

Troița românească, biserică în miniatură și emblemă a identității noastre

Forme arhaice de troițe. De la „coloana cerului” la Crucea creştină

Troițe închinate eroilor neamului