icoana Rubliov Sfanta TreimeFrumusețea este o stare firească a lucrurilor. Cu cît lucrurile sînt mai în armonie și mai aproape de ceea ce trebuie să fie, cu atît ele sînt mai frumoase. Frumusețea este strîns legată de veșnicie: lucrurile trainice ne par mai frumoase, cum ar fi cerul, jocul stelelor, munții sau apele.

Nimic din ceea ce este inventat nu poate fi numit frumos. O bucată simplă de lemn, o piatră sau lutul ars întrec în frumusețe orice aliaj făcut de om pentru a-și împodobi viața. Pigmenții naturali pe care îi obțineau artiștii de odinioară din pămînt, din pietre sau din fierberea plantelor sînt frumoși în sine, de aceea orice amestec de culori era armonios, iar preocuparea pentru legile armonice pe care o au școlile moderne de pictură era improprie: armonia se conținea chiar în materialele folosite. Menirea artistului este de a pătrunde frumusețea inițială a materiei cu care lucrează pentru a se întipări pe sine în legea veșnică a frumuseții lăsată de Dumnezeu.

Nu este pe pămînt frumusețe mai răpitoare decît cea a omului. Chipurile frumoase înfloresc, se coc și se ofilesc pentru ca, pînă la urmă, să se pogoare în pămînt și să putrezească. Totuși pentru o clipă, căci atît durează tinerețea raportată la veșnicie, frumusețea cea dintîi copleșește făptura și, oricine are ochi să privească, vede taina veșniciei pe chipurile noastre. Altminteri, nu este cu putință a ne închipui un lucru mai zadarnic decît acela de a crea Cineva o frumusețe atît de mare cum este cea a omului doar pentru o strălucire de cîțiva ani, ca mai apoi să o întoarcă în pămînt.

Această descoperire a frumuseții inițiale o cîntă Biserica în slujba Învierii, vorbind parcă cu cuvintele mortului: “Chipul slavei Tale celei negraite sînt, deși port ranele păcatelor… Cela ce cu mîna dintru neființă m-ai zidit și cu chipul Tău cel dumnezeiesc m-ai cinstit; iar pentru călcarea poruncii iarăși m-ai întors în pămînt, din care am fost luat; la Cel după-asemănare mă ridică, cu frumusețea cea dintîi iarăși împodobindu-mă” (Binecuvîntările Invierii, glasul 5).

Este atîta frumusețe în tot ce există, încît nu ajung zilele omului pentru a se bucura de ea. Pînă și legumele și fructele pe care le mîncăm sînt frumoase sau înfloresc frumos. De aceea, a face lucruri urîte: a picta urît, a scrie urît, a cînta urît este o erezie. Păstrați-vă în frumusețe, ca să fiți mai aproape de Dumnezeu.

(Sursa: Savatie Baștovoi, despre frumusețe)

Ctitiți și: Horia Bernea: „Artistul trebuie să participe la sensul sacrificiului ce a mântuit lumea”

De ce contează frumusețea?

Dacă fărâmițăm frumusețea, cum vom mai putea face drumul invers?”

Trei sonate pentru pian de Domenico Scarlatti si cateva ganduri despre arta