revolutia franceza %22unica salvare%22 a lui Mises

de John Médaille

În general, preoții atrag atenția în predicile lor asupra păcatelor noastre personale fără a avea în vedere și implicațiile sociale sau legătura dintre păcat și încălcarea unei ordini sociale drepte. Este un lucru ciudat, de vreme ce păcatul înseamnă tocmai distrugerea relației bune dintre om și aproapele lui, dintre om și Dumnezeu, relație care asigură menținerea acestei ordini. Ceea ce duce la tulburarea acestei ordini este păcatul. Acest lucru este exprimat negativ în cele Zece Porunci („Să nu ucizi, să nu furi, să nu poftești nimic din ce este al aproapelui tău” și așa mai departe) și pozitiv în Predica de pe Munte („binecuvântați pe cei care vă vatămă” etc.).

Învățătura Bisericii nu dictează un anumit sistem social sau economic, ci doar stabilește criteriile în funcție de care poate fi judecat orice sistem social sau economic. Rămâne la latitudinea laicatului să elaboreze sisteme adaptate contextului lor social și istoric, sisteme care să țină cont de aceste criterii. Cel mai adesea, se refuză o astfel de soluție. Nu este vorba de faptul că oamenii credincioși nu sunt implicați în viața politică și socială a țării. Dar, de multe ori, fac acest lucru separat de convingerile lor religioase și de învățătura Bisericii, deoarece ei consideră că problemele sociale și religia sunt domenii separate. Multe exemple de acest fel pot fi întâlnite la stânga politică, dar cele mai multe se găsesc în zona dreptei, mai precis, încercarea de a „boteza” economia de factură esențial iluministă a lui Ludwig von Mises și a Școlii austriece.

O mare parte a intelectualității catolice s-a lăsat captivată de această doctrină. Dreapta catolică adeptă a școlii austriece se laudă cu nume precum Michael Novak, George Weigel, Thomas Woods, Murry Rothbard, pentru a menționa doar câteva. În plus, acești intelectuali sunt susținuți de institute copios finanțate, cum sunt Acton Institute, American Enterprise Institute și o mulțime de alte organizații. Banii curg ca apa pentru acești oameni și sunt, de obicei, bani corporatiști, „apă” utilizată geneors în încercarea de a-l „boteza” pe Mises. Totuși, există un economist care a respins categoric o astfel de abordare, care a afirmat, iar și iar, opoziția fundamentală dintre Școala austriacă și o perspectivă autentic creștină.

Acest economist este Ludwig von Mises.

Mises a recunoscut că sistemul economic austriac și o ordine creștină vor fi mereu în dezacord. „Un creștinism practic – spune Mises – nu poate exista alături de sau în cadrul capitalismului” (citat în Jorg Guido Hulsmann, Mises, the Last Knight of Liberalism, p. 982). Mai târziu, Mises a admis existența creștinismului în capitalism, dar numai atunci când creștinii se abțin să-și afirme propriile concepții, numai dacă sunt marginalizați și ținuți departe de ordinea economică și politică. După cum confirmă Murry Rothbard, Mises se considera „un om atașat spiritului anului 1789, un continuator al Iluminismului” (http://www.lewrockwell.com/rothbard/rothbard169.html), așadar, un fan al Revoluției Franceze. Iar marele avantaj al Revoluției Franceze, din perspectiva liberalismului, este că, în general, a distrus vechea ordine socială și, în special, a subminat autoritatea Bisericii. Așa cum însuși Mises afirmă, „Pentru noi si pentru umanitate nu există decat o singură salvare: întoarcerea la liberalismul raționalist al anului 1789” (Mises, Nation, State and Economy, p. 239).

Atitudinea ostilă a lui Mises față de creștinism se manifestă, în primul rând, prin disprețul față de fondatorul lui

Cititi articolul integral pe Active News.
(traducere: Irina Bazon)