De ce avem un mare avantaj faţă de occidentali datorită ortodoxiei. Cum putem fi un model autentic pentru Occident

Recent (14 iulie) a fost ziua națională a Franței, celebrată drept „sărbătoarea drepturilor omului”, „sărbătoarea emancipării” (după cuvintele preștedintelui Franței), ceea ce este de neînțeles, din moment ce teroarea și crimele de necrezut săvârșite în numele „idealurilor” revoluției au anticipat atrocitățile comise mai târziu sub Lenin, Stalin, Hitler, Mao și teroarea secolului XX. Textul de mai jos a fost inițial un comentariu postat pe rețeaua Facebook:

Nu avem nevoie de reforme care să „modernizeze” Biserica Ortodoxă, aşa cum s-a întâmplat în cazul creştinismului occidental, care, tocmai din acest motiv – că a tins să se adapteze mereu, prin reforme, unei lumi aflate într-un proces tot mai accelerat de decădere – nu i-a mai putut reface acestei lumi legătura cu propriul ei suflet, ceea ce ar fi avut un efect regenerator. Românii ar trebui să conştientizeze avantajul real pe care îl au faţă de occidentali tocmai datorită Ortodoxiei. Creştinismul occidental s-a lăsat influenţat iremediabil de interpretarea filozofic-raţională a lumii şi divinităţii, îndepărtându-se de Tradiţia creştină. Acolo, mai precis la primii gânditori creştini de seamă din Occident (Toma de Aquino), au apărut teoriile despre dreptul natural, care, ulterior, în epoca iluminismului secularist, au evoluat către acele filozofii uscate şi seci, care au înlăturat divinitatea şi au proclamat autonomia omului faţă de Dumnezeu. „Dreptul natural” nu şi-a mai avut baza în legea divină, ci doar în raţiunea umană.

Urmarea inevitabilă a fost o interpretare materialistă asupra lumii şi vieţii (una dintre „odraslele” acestei filozofii este „homo economicus”), iar lumea a „progresat” către alte etape – raţionalismul, Revoluţia franceză şi celelalte revoluţii inspirate de ele, urmate de dezastrele de nedescris ale secolului XX. Dar creştinismul ortodox a rămas înrădăcinat în Tradiţie, motiv pentru care la noi nu a fost nevoie să se teoretizeze ideile de drept natural şi pozitiv: noi am avut dintotdeauna şi avem personalismul ortodox, care e trăire reală şi autentică în comuniune, pornind de la modelul trinitar. Ordinea societăţii ţărăneşti s-a întemeiat la noi pe aceste relaţii de comuniune, singurele care servesc cu adevărat binelui comun – cel mai ilustrativ exemplu în acest sens fiind obștile ţărăneşti. Relaţiile „abstractizate”, bazate pe contract, sunt cele existente, în primul rând, între indivizi; în acest caz, are prioritate interesul egoist în locul celui comun, iar comuniunea nu se mai realizează în mod deplin, fiindcă individul autonom tinde să nu mai realizeze alte legături în afara celor contractuale – sau, dacă le formează, acestea nu sunt de adâncime.

Cum arăta Horia Bernea, refondatorul Muzeului Ţăranului Român, la noi „civilizaţia ţărănească nu cunoaşte lupta pentru autodepăşire. Este o calmă şi bună exprimare a bucuriei de a exista. Cu cât ne îndepărtăm de omul tradiţional, cu atât riscul imposturii este mai mare. … Ortodoxia ţăranului e profundă şi nu putem înţelege nimic din omul de azi sau din cel viitor (cu toate malformaţiile sale) fără o cunoaştere profundă a creştinismului ortodox. Românii nu au avut războaie religioase. Nu ne-am închinat la idoli. Nu am produs idoli. Nu am produs ideologii” (Horia Bernea, Irina Nicolau, Carmen Huluţă, Câteva gânduri despre muzeu, cantităţi, materialitate şi încrucişare, Editura Liternet, 2003).

Personalismul ortodox se plasează la antipodul omului atomizat şi masificat – care este un produs atât al orânduirii colectiviste, cât și al celei individualiste din capitalism.

Având o baza ontologică atât de valoroasă, putem fi un model autentic (al unei a treia căi) pentru Occident, fiindcă ne disociem deopotrivă de individualismul occidental şi de colectivismul asiatic. Părintele Dumitru Staniloae vorbea despre „personalismul comunitar al poporului nostru”, considerându-l o trăsătură specifică neamului românesc. În timp ce creştinismul „modernizat” şi pervertit al Occidentului cade uşor în mrejele globalizării, creştinismul ortodox este un ghimpe în coasta globaliştilor. Suntem neasimilabili tocmai datorită acestui fundament ontologic. Iată de ce suntem martorii unui atac (mai ales mediatic) îndârjit şi susţinut împotriva acestei baze, scopul fiind discreditarea ortodoxiei şi a ţăranului român, cu organicitatea şi spiritualitatea lumii sale, ca fiind „piedici” în calea progresului şi a „integrării” – în calea diverselor inginerii sociale sau de altă natură care au prins în occidentul „civilizat” fără a întâmpina prea multe piedici sau niciuna. Ei vin să ne creeze boli ca să ne propună tot ei „soluţiile” salvatoare. Problema nu este, câtuşi de puţin, că nu este „reformată” Biserica Ortodoxă, ci faptul că nu ne mai cunoaştem această temelie a noastră atât de valoroasă, care e, în fond, coloana vertebrală a neamului românesc.

*

Fundamentele civilizaţiei noastre sunt puse de Creştinism, nu de secolul „Luminilor”

Modelul principal de inspiraţie al bolşevicilor a fost Revoluţia Franceză (pusă la cale de cei mai iluştri exponenţi ai raţionalismului din vest, din epoca Iluminismului), fapt uşor de constatat dacă studiem cele două revoluţii. Revoluţia Franceză a fost declanşată de către cei care se închinau „zeiţei” Raţiune, în numele căreia au comis nelegiuiri şi crime odioase, alături de manipulărea şi falsificărea istoriei. Să ne gândim, de exemplu, la genocidul de la Vendee1, un ţinut alcătuit din credincioşi creştini şi monarhişti, pe care „soldaţii libertăţii” s-au simţit îndreptăţiţi să îl nimicească (crimele pe care le-au făcut sunt absolut scandaloase) fiindcă „a îndrăznit să se îndoiască de binefacerile libertăţii” – cum declara unul dintre ei – şi vom găsi similitudini (e doar un exemplu) cu crimele înfiorătoare ale bolşevismului şi comunismului. Istoricii care au preamărit „binefacerile” revoluţiei franceze au reuşit să escamoteze timp de două secole acest genocid. Nici astăzi nu ducem lipsă de astfel de „istorici”: ei manipulează sau rescriu istoria pentru a o face să se „adapteze” diverselor utopii ale prezentului, care îşi au însă rădăcinile în utopiile din trecut.

revolutia franceza vendee guerre-de-vendee

Faptul că „Revoluţia franceză din 1789 este rădăcina revoluţiei comuniste din secolul XX” o arată mai mulţi istorici, profesori universitari, filozofi şi scriitori care au alcătuit volumul „Cartea neagră a Revoluţiei franceze”, de 900 de pagini, apărută şi la noi.

Mai mult, dispreţul faţă de ţărani şi agricultori este o trăsătură comună atât raționaliștilor iluminişti artizani ai Revoluţiei Franceze (majoritatea celor care au fost masacraţi în numele „libertăţii, egalităţii, fraternităţii”1 au fost ţărani – pe care Voltaire îi numea „neciopliţi care trăiesc în colibe cu femelele lor şi câteva animale”), cât şi bolşevicilor şi comuniştilor. Dar acest dispreţ iese izbitor în evidenţă şi la cei care deplâng astăzi faptul că „am rămas un popor de ţărani” şi de ortodocşi, „păcat” din pricina căruia „am ratat modernizarea”. În mod similar, cei de acum care „îndrăznesc să se îndoiască de binefacerile libertăţii” – termenul „libertate” fiind tradus ca adaptare la un alt tip de raţionalism, de abstracţiune: „piaţa liberă globală”, „Statele Unite ale Europei” etc. – sunt anihilaţi prin „măsuri de austeritate” şi alte „soluţii salvatoare” neoliberale impuse de FMI, UE și alte structuri supranaționale.

Un comentator susţinea că „Eu nu aş condamna raţionalismul dezvoltat în lumea vestului”. De ce? Oare fiindcă acest raţionalism a adus civilizaţia? Bazându-ne pe faptele istorice, observăm că e lipsită de validitate ideea că revoluţiile pe care le-a declanşat raţionalismul – pornind de la iluminismul secularist şi trecând prin celelalte revoluţii prefigurate de acest curent şi de Revoluţia franceză, revoluții care au culminat cu barbariile secolului XX – au pus, în fond, bazele civilizaţiei noastre. Fundamentele civilizaţiei noastre sunt stabilite de Creştinism, nu de secolul Luminilor. Ca să mai putem salva ceva din această civilizaţie trebuie să ne întoarcem la acest filon. Nu pot fi distruse în două secole fundamente şi valori care dăinuie de peste 2000 de ani – acele adevăruri care ne oferă o solidă bază morală nu doar în viaţa sufletească, dar şi în cea socială şi economică. Este demn de reținut ceea ce spunea G. K. Chesterton2: „Creştinătatea nu a pus doar bazele dreptul cutumiar, în folosul nostru ca oameni liberi; ea a întemeiat şi o ordine bazată pe folosirea pământurilor obşteşti, a stabilit legile care sancţionau cămătăria şi monopolul, care împiedicau formarea conspiraţiilor comerciale, a înfiinţat breslele care îi protejau pe micii comercianţi…”.

Nu raţiunea este de condamnat, ci raţionalismul, care l-a despărţit pe om de Dumnezeu, a redus totul la raţionalitate şi a impus o interpretare materialistă asupra omului, a lumii şi a vieţii. „Nu este adevărat că nebunul este individul care şi-a pierdut raţiunea. Nebunul e cel care a pierdut totul în afară de raţiune” (Chesterton).

Este neîndoielnic că „prin raţionament şi logică s-au dezvoltat grecii antici”, dar aceștia nu au separat logica şi raţiunea de principiile morale, ci au căutat să discearnă precis binele de rău, dreptatea de nedreptate etc., având un simț al eticii (a se vedea ce spune Aristotel despre dreptate, în Etica nicomahică) care lipseşte cu desăvârșire atât raționaliștilor din epoca Luminilor, cât şi celor care făuresc utopiile și mai înfiorătoare ale prezentului (adepţi ai „tehnoglobalismului” – cum îl defineşte dl Ovidiu Hurduzeu în cărţile sale – adică ai ordinii „raţionale” a unei „minunate lumi noi”, organizate „științific” prin tehnologie; etapa finală către care se tinde este transumanismul3).

În tot cazul, „Ştiinţa şi filozofia greacă sunt foarte folositoare, dar nu sunt mântuitoare. Prima carte mântuitoare şi consolatoare de pe continent – suverană – e Biblia” (Petre Ţuţea).

1„Revoluţia franceză s-a desfăşurat în numele unui slogan intrinsec contradictoriu şi irealizabil: «libertate, egalitate, fraternitate». În viaţa socială, libertatea şi egalitatea tind să se excludă în mod natural, sunt antagonice una alteia! Libertatea distruge egalitatea socială – acesta este chiar unul din rolurile libertăţii –, iar egalitatea restrânge libertatea, deoarece, altminteri, prima nu ar putea fi atinsă. În ce priveşte fraternitatea, ea nu face parte din familia primelor două. Este doar un adaos exaltat la slogan şi nu dispoziţiile sociale vor crea adevărata fraternitate. Aceasta este de ordin spiritual. Mai mult, acestui slogan temerar i se adăuga, pe ton ameninţător: «sau moartea», ceea ce îi distrugea întreaga semnificaţie.” (Alexandr Soljenițîn, discurs rostit la inaugurarea memorialului Vendeea, Lucs-sur-Boulogne, 25 septembrie 1993 http://www.rostonline.org/blog/razvan/2008/08/soljenin-discursul-de-la-vendeea.html).

Revolutia Franceza, matrice a viitoarelor genocide:

 

Advertisements