copii2 colorized

“Știi ce mare lucru poate face o femeie pentru neam? 

Prunci!

Și știi de ce-i ăsta mare lucru?
Pentru că îi învață să se roage. 

Și știi ce fac rugăciunile pruncilor?
Sunt la Dumnezeu ca rugăciunile îngerilor și ale sfinților. 
Ba chiar și mai dulci. 

Copiii sunt sfințenia părinților și apărătorii lor. Pentru că nu sunt îngeri, ci oameni, și totusi nevinovați. Tu duci lupta, iar copilul te însoțește și te mână în luptă, cu rugăciunile. Te acoperă cu rugăciuni.

Că mai mult faci viu decât mort. 

Știi cum sunt rugăciunile copiilor la Măicuța Domnului?
Sunt însăși inima ei!

Copiii sunt esența omului și înnoirea credinței, 
unire între Cer și pământ, 
nou legământ.

Prin ei se poate salva un neam întreg.

(citat dintr-un mare duhovnic, probabil parintele Arsenie Papacioc)

pictura copii

Trebuie să luptăm pentru a apăra inocența copiilor noștri”

Din inocenţă se hrăneşte frumuseţea chipului, ea se reflectă în ochii plini de viaţă ai copiilor care privesc cu mirare şi curăţie lumea. Din ea izvorăşte curajul de a înfrunta viaţa, de a afirma adevărul şi a lupta pentru el. Inocenţa este materialul din care se zideşte şi se înalţă demnitatea noastră, este resortul lăuntric al oricărei făptuiri a binelui în lumea aceasta. Inocenţa este cea care ocroteşte acel văzduh al minţii peste care răsare lumina cunoştinţei, harul Duhului Sfânt – căci, prin ea, omul se aseamănă îngerilor. Ne folosim de metafore, pentru că altfel este aproape imposibil de zugrăvit bogăţia sau minunăţia acestui uriaş tezaur sufletesc pe care omul l-a primit la naşterea sa. Dar şi altfel dacă ne-am gândi, am înţelege că inocenţa poate fi garanţia unei imunităţi mai puternice şi a unei minţi mai deschise aprofundării înţelesurilor şi educaţieiaceasta pentru că inocenţa asigură pacea lăuntrică, de care toate sunt legate.

Dar, cu toate că este atât de importantă, lumea noastră acordă tot mai puţină atenţie protejării şi cultivării inocenţei copiilor. În schimb, ne îngrijim de ei, de multe ori, aproape obsesiv: le facem toate vaccinurile la timpul lor, chiar dacă am auzit deja că acestea le pot primejdui sănătatea, le dăm antibioticelele cele mai puternice, chiar cu riscul de a le afecta ireversibil imunitatea, le asigurăm hainele, lucrurile, dulciurile şi toate celelalte mici plăceri, cu gândul să nu le lipsească nimic din ce ne-a lipsit nouă – un refren, parcă, al generaţiei trăită sub comunism. Nu-i împiedicăm să se uite la televizor – cel mult, negociem programele pe care le vizionează. De calculator nu-i mai poţi lipsi, că doar şi la şcoală li se cere – şi nici fascinantele jocuri video nu le mai poţi refuza! La şcoală, le luăm telefon mobil din prima clasă, eventual smartphone conectat la Internet.

Dar la inocenţa copiilor noştri câţi se mai gândesc? Câţi dintre noi investim măcar doi lei şi două ore pe lună din timpul nostru în apărarea inocenţei micuţilor care nu au învăţat să se lupte pentru ei înşişi, neştiind nici cum, nici de ce să o facă? Înainte, părinţii îşi dădeau şi viaţa pentru a păzi curăţia copiilor şi fecioria fetelor. Astăzi, în cel mai bun caz, ne îmbolnăvim din cauza stresului pe care-l suportăm pentru a asigura fiilor şi fiicelor noastre un standard de viaţă cât mai ridicat, cariera şi viitorul. Ce viitor vor avea însă copiii care-şi pierd inocenţa până la încheierea gimnaziului, care-şi strică fecioria până la terminarea liceului?… Ce viitor putem spera pentru ei când sunt irascibili, trişti şi abătuţi înainte de a intra bine în viaţă?… Când privirea le este pierdută, când mintea le este împrăştiată în tot felul de dorinţe bolnave, când şi-au murdărit trupurile şi sufletele şi nu îşi mai doresc întemeierea unei familii şi naşterea de prunci, când nu mai cred în dragoste?…” (citat din Virgiliu Gheorghe, Trebuie să luptăm pentru apărarea inocenței copiilor noștr)

Mitropolitul Bartolomeu Anania:

“Pornind de la premiza că planeta noastră este opera lui Dumnezeu, sunt un partizan al mişcărilor ecologiste, care nu-şi propun altceva decât refacerea şi menţinerea pământului în toată puritatea, frumuseţea şi rodnicia lui. Nu am auzit însă de un ecologism spiritual, de un curent împotriva poluării sufletelor tinere, sistematic agresate de libertinajul mediatic care le inculcă gustul pentru vulgaritate, pornografie, violenţă şi desfrâu.

Or, gustul viciat devine mentalitate, iar mentalitatea deviată răstoarnă valorile, consfinţind anormalitatea drept normalitate, în interiorul unei libertăţi prost înţelese şi rău folosite. (…)

Avem o lege pentru protecţia copilului, dar ea nu se resimte şi pe micul ecran, şi cu atât mai puţin în şcolile publice unde funcţionează, obligatoriu, aşa-zisele programe de sănătate care-i învaţă pe copii cum să îmbătrânească vertiginos prin depravare planificată. Avem o lege antidrog, dar nu şi una antidezmăţ. Avem o lege anticorupţie, dar nu şi una antiseducţie.

Avertismentul antialcoolic devine timid şi neputincios în vecinătatea imediată a beţivului proclamat erou. Ora de religie nu poate face mare lucru dacă eforturile Bisericii nu sunt sprijinite de instituţiile statului, de societatea civilă şi, nu în ultimul rând, de presă. Ne interesează copiii străzii, dar nu avem dreptul să-i uităm pe copiii maidanului moral. Astăzi suntem într-o febrilă căutare de soluţii împotriva crizei şi a sărăciei, dar nu vom face nimic fără remediile spirituale împotriva acestei crime lente şi bine studiate care distruge conştiinţa tinerilor.
Zadarnic curăţim pământul de gunoaie dacă-l vom lăsa populat cu oameni deformaţi şi mutilaţi sufleteşte. Vă rog, părinţilor, ocrotiţi-vă copiii! E vorba de viitorul nostru ca neam, popor şi patrie.
(Mitropolitul Bartolomeu Anania, “Pastorală la Nasterea Domnului 2010″, ultima pastorală de Crăciun)