Postez cateva poezii scrise intre 1999-2001 (unele scrise in liceu). Nu am modificat nimic la ele. Izvorasc din sufletul candid si plin de elanuri, insetat de frumos si de absolut, al copilei care eram atunci.

 

Zbor spre înălțimi

Pierdut în visul de mătase
Ce se întinde, de azur,
Peste talazuri sclipitoare
Săltând sonor spre țarmul sur,

Minuscul pescăruș plutește,
Dus de al strălucirii val,
Cu aripile-i îmbătate
Pe marea cea fără de mal

Ce-al ei cleștar vast și-l desface
În nesfârșirea lui tihnită…
Albastră, pură măreție,
Un zbor spre tine lin palpită…

În lunecarea-i beată, parcă
Nemărginirea îl înghite.
Marină pasăre răzleață
În diafane bolți vrăjite,

Sorbind nesățios din sfere
Ce-n fața dulcelui avânt
Se tot revarsă, se despică,
În aurii raze vibrând.

Rece azur, proaspăt vazduh
Al fragedelor înălțimi!
Până-n acea desăvârșire,
Acea tărie de lumini

El urcă cu-aripa-i gingașă
Unde-l îndeamnă voluptatea.
În pieptul lui plăpând, minuscul
Setos absoarbe-eternitatea!

O, nestatornica-i aripă
Spre bolți titane îl îmbie!
Rătăcitor în zări sihastre
Etern tovarăș să le fie.

Azurii visuri, zvelte visuri
Mă-mbie, gândul mi-l răsfață
Atuncea lacom al meu suflet
Pe-ale lor aripi se înalță

Și din sluțeniile vieții
Spre răcoroase bolți albastre
Răzlețu-mi gând zboară spre stele,
Nutrind un dor de sfere vaste.

lazar dinu val pescarus

Foto: Lazar Dinu

Amurg

Pe ziduri fade umbra-mi trece tristă
Pe când, în valuri arămii, pojarul
amurgului de foc, în zări aprinse
Văpăi-și întinde peste furnicarul

Orașului ce istovit de greaua ziuă
Așteaptă tihna noții, toropeala
Dulcelui somn, tăcerii de-ntuneric
Necontenită-i însă forfoteala…

Prozaică alertă, vuiet, tropot,
Infatuată goană de mașini,
Iureș de animații, aprig clocot,
Zorită lume, vremea-i să-ți alini

Zbuciumul lacom, reprezitu-ți trai.
Din nesătula-ți alergare cată
Să te oprești în liniștea-nserării
Sub pacea stelelor… Spre zarea-nfăcărată,

Din umbra deznădejdii ce te-nghite,
Măcar o clipa ochii ți-i întoarce.
Ia-ți un răgaz și din infecta ceață
A tristelor mizerii, te desface.

Ridică fruntea, inspiră răcoarea
Ce se revarsă pură din tării,
În limpezile sfere cu privirea
Avântă-te; să simți cum reînvii…

Tăcerea o ascultă… te pătrunde
De pacea ce-i stăpână neclintită
Pe recile-nălțimi și-n lina noapte
Adoarme-ți zvârcolirea răzvrătită.

Încet amurgul flacăra își scade
Și roiuri de angelice sclipiri
Se dezvelesc din adâncimi de spații;
Sunt aștrii, vraja nobilei simțiri.

Și urc spre ei cu aripa-mi sprințară,
Desăvârșirea lor vreau s-o cuprind
Să-mbrățișez în suflet nesfârșirea
Sublimei bolți spre care setos tind.

Un văl de pâclă îneacă orașul
Sumbrele străzi și-acuma mai răsună.
Să plec de-acum… Am rătăcit destul.
Somn bun, zorită lume, noapte buna!

lazar dinu amurg

Foto: Lazar Dinu

Înserare de toamnă, la țară

Pe drumul cel bătrân, printre puzderii
De frunze amurgite, -n boarea rece
Ce-mi suflă-n față, pasu-mi leneș trece
Iar ochii-mi hoinăresc pe cerul serii

Gândesc la tihna dulce de la țară,
La cursul simplu-al zilelor tăcute.
Acum pe străzile de plumb și slute
E încă-n toi zorita furnicare…

Nopțile-aici sunt calme și înalte
Și mândre, și atâta de bogate
De-argint ce poleire peste toate
Se varsă din ocean de diamante!

Așa-s de potolite și de blânde
Zilele-aici, firesc și simplu trai,
De-abia-l auzi dintr-un tropot de cai,
Ori ale vitei mugete plâpânde

Și orele se scurg precum cuminți
Molateci nori pe-albastre-ntinderi curg.
Pe străzi, deasupra celor care fug,
De ale lor pretenții pururea goniți,

Cu aer teatral, pretențios,
Strâmte sunt sferele și seci –
Pe când aici izvorăsc pure, reci,
Din limpezimi ce se desfac maiestuos.

Mă-mbăt: din ochi beau zarea; roșul soare
Se duce-ncet… și raza-i subțiată
Cu deznădejde-n urma bolții cată
Apoi în inundări de sânge moare…

Și-n acea parte cerul pare-o rană,
O rană sângerând peste câmpii,
Topindu-se-n nuanțele târzii,
Pictând tabloul arămiu de toamnă.

În urmă, satul a rămas departe.
În neguri licăriri palide răzbat
Din pacea dulce-n care-i cufundat,
Stingher în vechea lui singurătate…

Cerul, cu mii de ochi privind spre șesuri
Cu-ale lui stele tremurând tomnatic,
Larg se desface peste câmpul singuratic…
Trimit salutul sincerelor versuri

Dintr-un adânc înnobilat din mine,
Căci ochii-mi beți citesc din zări cochete,
Înveșmântate-n tonuri violete,
Pasteluri, versuri, rime peste rime.

Romania Măgura, judeţul Braşov
Tinereții

O, suflete, să taci menirea-ți astăzi este,
Simțirea nu mai cântă-ale ei doine c-altă dată,
Căci vocea ei duioasă se stinge făr’ de veste,
Neobosita-i strună se frânge astăzi, moartă.

Spre zarea ce se stinge-n apusul ei tomnatic
Azi ochii ce o văd cu deznădejde cată;
Se scutură de flori vlăstar primăvăratic
Ce râde însă, căci nu vede cum arată.

Cu chipul tău semeț, ce falnic de visezi,
Orbit de propriul vis, de falsa-i strălucire!
Cum noaptea luminează ce-n plină zi nu vezi,
Deci, tinere, te uită în noaptea cea din tine.

O, vezi, ce-a mai rămas din sufletul ce-abia
Trezit în primăvară și-n cântec și în roze,
Sclipirea dimineții candide o sorbea,
Primind în simțuri crude sărutul ei de raze.

Cum tremurai, o suflet, uimit, în revărsarea
Fragedă-a zorilor ce-n tine licăreau…
Și-o aripă-ai deschis spre zări și-n înălțarea
Celestă, câte doruri în tine tresăltau!

Azi ale primăverii avânturi de mai cheama?
Azi trilul cel de aur privighetoarea-și tace;
Aripa nu și-o zvârle spre bolta cea bălană
Sprințara ciocârlie, ci-n lanul sterp ea zace.

O, azi, confuz și orb o cale-abia-ți găsești,
Când nu vrei să mai știi nici chiar ce e în tine
Temându-te de ceea ce poate năzuiești,
De tine însuți fugi și toate fug de tine.

Dar asta prea puțin îți chinuie-al tău gând
Nu știi măcar ce vrei, nu știi măcar ce-aștepți…
În patimile clipei frenetic petrecând,
Din scârnava beție să sper că te deștepți?

(…)
Zadarnic eu iubesc și cânt, în van visez
Si urlu în tăcere, râd în singurătate
Și-n al iubirii dor eu singură vibrez,
Când toate-aceste-avânturi nu am cu cine-mparte.

*

Mi-e dor de trandafiri, de păsări și de codri,
Să sufăr vreau în dulce neliniște candidă,
Să plângă-n al meu suflet sunând duios izvorul
Și marea să suspine; aripi să își deschidă

Veștedul gând spre largul diamantin, spre soare
Și peste creste mândre de valuri cristaline
Ar vrea să mai colinde,-nfiorat de doruri,
Ce în suave-acorduri, în cântece de lire

Vibrează ca din strunele dulci a’ unei harpe.
O, suflete viteaz, tu falnic te înalță
În simpla, grațioasa, măiastra ta simțire,
Nebiruit să-ți tai un drum doar de speranță.

Din mărginirea tristă a bietului ungher
În care singur zaci, de toate apăsat,
Tu fă nemărginire, te-ntinde-n splendid cer,
O gând victorios, de lanțuri dezbărat.

dinu lazar albastru

Foto: Lazar Dinu

Zvon de ploaie

Doar focul freamătă în vatră,
Vântul palpită în ferestre
Și zvon de ploaie în răstimpuri
Dau norii prăvăliți pe creste.

Munții-n adâncuri de cenușă
Se-nalță falnic, neclintiți,
Vitejii brazi se-ntind pe coaste
Și de pe culmi în jos porniți

Lunecă vulturi peste stânci
Cu aripi calme, temerare.
De brumă pâcle reci se țes,
Sure se-aștern peste pripoare.

Codri, prăvalnice prăpăstii
S-acopăr toate de mâhnire.
Înfuriatul vânt și norii
Vor să le ia în stăpânire.

Vuiesc a’ cerului adâncuri,
Văzduhul horcăie, atacuri
Dau tunetele. Se cutremur’
Fricoase ferestrele-n canaturi.

Văd munții cât de liniștiți
Primesc nervoasele zbucniri.
Ce poate oare să clintească
Mândria împietritei firi?

Deși mă văd în fața lor
Zadarnică și de nimic
Dar lângă-a lor temeinicie
Sufletu-mi nu-i la fel de mic.

 

lazar dinu munti nori toamna

Foto: Lazar Dinu

Muzei

Poet nepriceput poate ca sunt…
Vorbele insa-mi par neinsemnate
Cand mult ma zbat pentru acel cuvant
Ce sa redea-ale mele simtiri toate

Pe asta coala alba ce curand
Plina va fi de incercari rimate
Pe care poate maine, surazand,
Le voi citi parandu-mi departate.

Atunci mi se intampla, drept sa spun,
Prea serbede si goale sa imi para
Cuvintele, ca-n ele sa adun
Tot ce-n launtru-mi tipa si ma doare.

O, muza, prinde-mi chinuitul gand
In mrejele ceresti, intr-o duioasa
Plutire sufletu-mi inaripand
Cu ale lui tristeti vibrand melodioase.

Numai atunci pentru un timp s-or linisti
Simtirile in al meu suflet adunate
Din tipat, din framant or conteni,
Cu fiecare vers eliberate.

Un suav cantec tipatu-i va fi,
Framantul lui – un susur bland de ape,
Tot ce in el mai viu va-nsufleti
Va fi avant – un zbor spre zari uitate.

Tu soare esti pentru-nnoptatu-mi suflet,
Pentru-al meu gand, izvor de apa vie,
Sa simt vibrand in mine-al tau rasuflet,
Prin fibre cum fiori ceresti adie.

Cum al iubirii,-al dorurilor nimb
Tristul meu gand suav il inconjoara,
Sa-l simt din impietrire tresarind,
In nesimtirea lui cum se-nfioara.

Si daca inspiratia, din cand in cand,
Trece tiptil parca sa n-o observ,
Amprenta pasului ei insa-n gand
Totusi ramane, iar eu o rezerv

Pe albe foi, redata in cerneala.
Din dorurile mele ce se zbat,
Zvacnind din lira simt cum se incheaga
Acum cuvantul cel adevarat

Si sufletului meu apropiat
E versul ce respira-n simtaminte
Caci zamislit fiind, si nu lucrat,
Prin ele, versul nu mai poate minte.

lazar dinu mare img_0498_std

Foto: Lazar Dinu

In liceu:

La tine, mare…

La tine, mare, vin mereu
Cu sufletu-mi indurerat
Caci alinare-i cantul tau
Si tarmul tau insingurat
Pe care eu, de-atatea ori,
Cazut-am cerand consolare,
Iar tu, cu-al tau suspin usor,
Imi mangai a mea intristare.

O drag taram, iubita mare,
La tine inima-mi tanjeste
Aproape de undele tale
Vesnic sa fie ea doreste.
Ce vraja ma fura spre-a ta
Misterioasa nesfarsire?
Pana si trupul ti l-as da:
Tu ceri deplina daruire.

Iubesc talazurile tale
Ce ne-ncetat vin, rand pe rand,
Spre tarmul tau, spumegatoare,
Si frematand, tot frematand…
Ele ma chem si ma-nfioara
Al lor murmur plangator
Si cand amurgul se coboara
Cu-al lui miraculos decor
Peste marea azurie,
In ea oglindindu-se mereu,
Ma umple de melancolie,
‘Mi-mbata tot sufletul meu.

(…)
Ma cheama tanguitul tau talaz
Si orideunde-aud a lui chemare
Spre-nsinguratul tarm eu, in extaz,
Inaintez alergand catre mare.
Simt cum ma momeste spre tainicu-ti larg
O neinteleasa putere
Departe si tot mai departe m-atrag
Aceeasi ravna si aceeasi durere…
Noaptea-n vis aud cum chemi si te framanti
Si te aud mereu in zori, cand ma trezesc
Turbate valuri sfaramandu-se de stanci
Ma vor pe tarm – cu marea sa ma contopesc.

Prin lira mea doar – pe care ti-o-nchin –
Reusesc sa te simt pe deplin
Freamatul tau, tanguitu-ti suspin
In toata faptura-mi le simt;
Caci ele mi-aduc inspirare –
Talazuri pe tarm tot venind,
Aduc cate-un vers fiecare…

Ador pescarusii-ti rataciti
Pe suprafata-ti vesnic miscatoare
Ii urmaresc cum se pierd ametiti
In larg, tipand prelung de desfatare.

La tine mare, o, taram iubit
Cu sufletu-mi plangand eu vin mereu
Tu-n el deplina fericire ai sadit
Cu-a ta splendoare, cu farmecul tau
Cu valurile tale chematoare,
Cu-a ta nemarginire sinilie,
O, tu, minune-ncantatoare
De-a pururea prietena mie!

Sursa fotografiilor: http://fotografu.ro/