Excelent comentariul lui Alexandru Racu despre cazul Iuliei, fata care a fugit la manastire:

“Sunt două dimensiuni aici. Una este ortodoxofobia întreţinută de mass-media care face din plecatul la mănăstire (cel puţin la o vârstă fragedă) un caz ce ţine de patologie şi din duhovnici un fel de perverşi şi criminali care ar trebui daţi pe mâna poliţiei. Cea de a doua dimensiune ţine, cel mai probabil, de râvna excesivă a fetei, altminteri fenomen specific vârstei, în condiţiile în care şi duhovnicul i-a spus să aştepte până la 18 ani, printre altele, şi pentru a se evita tămbălăul ăsta. Dar râvna asta e, cred eu (n-am motive să cred altceva) doar elan tineresc, cu o doză de romantism, nu patologie (în ciuda faptului că societatea secularizată nu o poate vedea decât astfel), iar duhovnicul, din câte reiese, a acţionat în cazul de faţă cu discernământ şi moderaţie. Sigur, au fost (cred) în istoria Bisericii şi cazuri de oameni mai tineri care au luat calea mănăstirii, dar pe care nu le-ar răbda presa de astăzi. Eu sunt de părere că, mai ales în vremea aceasta, e bine să se urmeze calea carea nu are caracter senzaţional, nu atât pentru a nu stârni astfel de reacţii în presă (până la urmă crucea rămâne pentru păgâni nebunie, şi nu poate decât să scandalizeze) ci datorită faptului că decizia de a te călugări necesită un maxim discernământ, mai ales în vremurile astea când foarte mulţi oameni (inclusiv în mănăstiri) sunt cu mintea tulburată. Altminteri, Dumnezeu le ştie pe toate şi ştie şi ce o fi cu fata asta. Dar, în măsura în care chiar vrea să meargă pe calea aceasta, şi nu a fugit pur şi simplu de acasă din cauza părinţilor, eu zic că poate să mai aştepte trei ani. În rest, le recomand tuturor reprezentanţilor statului care au devenit deodată foarte preocupaţi de a proteja copiii de Biserică, să dea o tură pe la toate parohiile mâine dimineaţă şi să se ocupe de copiii care cerşesc – fenomen social inexistent, spre exemplu, în Canada şi în alte state civilizate din Occident, unde măcar secularizarea se şi cuplează cu civilizaţia (în sens de condiţii materiale). Nouă în schimb ni se bagă pe gât valorile occidentale (incluzând aici hristofobia) pe conducta media. Cât despre condiţiile de viaţă occidentale, tocmai a murit săptămâna trecută un copil de foame, şi nu s-a făcut atâta tămbălău cu protecţia copilului câte se face pentru această adolescentă care, s-ar părea, a fugit la mănăstire. Fireşte,prima problemă nu privea minoritatea mai înstărită şi, ca atare, mai europenizată, din ţara asta, pe când problema cu fata olimpică da. Cert este că trăim într-o ţară în care nimeni nu prea se scandalizează de condiţiile de viaţă mai degrabă africane în care trăieşte bună parte in populaţie, însă toţi sar ca arşi atunci când se încalcă codul bunelor maniere europene, care include pe de o parte interdicţia de a pleca la mănăstire la o vârstă fragedă (şi dacă s-ar putea deloc), iar pe de altă parte recomandarea să-ţi începi viaţa sexuală la o vârstă cât mai fragedă (dacă fugi nu la duhovnic, ci la chiuretaj, la vârsta de cincisprezece ani, e foarte bine, e o dovadă că eşti descuiată şi emancipată). Iar fenomenul acesta – faptul că mizeria în care trăieşte mare parte din populaţie trezeşte în cel mai bun caz nişte mormăieli uşor sentimentale, în timp ce încălcarea de către această parte din populaţie a codului bunelor maniere occidentale şi a normelor dictate de la Bruxelles stârneşte o năpustire ultra-agresivă a minorităţii de civilizaţi asupra majorităţii de necivilizaţi (cu atât mai mult cu cât în cazul de faţă s-ar părea că un reprezentant al primei categorii a comis impietatea de a trece în cealaltă tabără) – nu s-a văzut doar acum sau în cazul Tanacu. S-a văzut şi la referendumul din 2012.”