Celălalt Noica – mărturii ale monahului RafailCe este pacatul? Va spun din amaraciunea experientei mele: este nimic, este moarte. Are o aparenta de frumusete de viata, de placere, de adâncime, de întelepciune: minciuna! Se poate evita calea asta a pacatului, ca fiul risipitor, dar se poate evita numai prin rugaciune. Rugaciunea este cuvânt; cuvântul este energia prin care Dumnezeu a facut lucrurile, cerurile si pamântul. Cuvântul este taina mare si Parintele nostru Sofronie spunea ca are radacini metafizice. În sens adânc cuvântul nu este doar informatie, ci comuniune.

Cum putem sa repetam aceeasi liturghie (unii preoti zilnic) si sa nu ne plictisim, cum ne acuza unii ca este ca si cum am vedea aceeasi piesa de teatru în fiecare zi? Fiindca Liturghia e cuvânt viu, nu spectacol. Si cuvântul înnoieste si se înnoieste în om. Este cuvânt viu fiindca este energie dumnezeiasca. Chiar la nivelul omului exista energia comuniunii. De exemplu, cum am mai amintit, în lucrul cel mai obisnuit al lumii noastre când doi îndragostiti îsi spun: “Te iubesc!” ar putea unul sa raspunda: “Stiu, ca mi-ai mai spus-o de 20 de ori deja.” Aceasta nu este informatie, este comuniune. Le place sa auda cuvântul asta. Se înnoiesc prin el în prietenia, în apropierea lor.

Cuvântul însa creste mult mai mult în rugaciune, când ne adresam Domnului cu “Tu.” Biserica este cultura fara egal în istorie si ne-a dat cuvinte de comuniune cu Însusi Cel fara de început Care, smerit, se pogoara la mintea noastra, ca sa înalte mintea noastra la mintea Lui cea fara de început.

Rugaciunea este cuvântul de comuniune la care trebuie sa fim cu mare atentie. “Sa luam aminte – cum se spune la Liturghie – Întelepciune !.” Este cuvânt pe care nu trebuie sa-l pierdem. Când suntem în Biserica la slujbe sau când citim rugaciunile de dimineata, de seara ori înainte sau dupa Împartasanie, trebuie sa fim atenti sa nu devina o formalitate. Caci fiecare cuvânt e un margaritar de mult pret, cum pamântul si cerul nu au” (Ieromon. Rafail Noica).

Este absolut necesar ca şi noi să trecem peste nivelul informativ al cuvântului şi să ajungem la nivelul de împărtăşire, de rugăciune, în ascultarea Sfintelor Scripturi, în comunicarea noastră unul cu altul, pentru că atunci intrăm într-adevăr în împărtăşire, în sfânta împărtăşire, poate nu încă cu Trupul şi Sângele lui Hristos, dar cu Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu. Vedeţi că şi Sfânta Liturghie este alcătuită în aşa fel încât ea culminează mai întâi cu împărtăşania cuvântului (de aceea se face ieşire cu Sfânta Liturghie) şi după aceea, partea a doua a Liturghiei culminează cu Trupul şi Sângele lui Hristos. Sfânta Liturghie aminteşte şi momentul de la Cina cea de Taină, când Domnul, înainte de a-I împărtăşi pe Sfinţii Apostoli, le-a spus că ei sunt curaţi prin cuvintele pe care le-a rostit lor.

Cuvântul este energie care curăţă, care sfinţeşte, care odihneşte (vorbesc de Cuvântul lui Dumnezeu, nu de cuvintele pe care noi le întrebuinţăm în sens contrar) şi, prin aceste energii, intrăm în energia creatoare a lui Dumnezeu. Se întâmplă foarte multor oameni să audă de multe ori unele cuvinte în rugăciuni, în cântări, în Scriptură şi să nu le înţeleagă, dar, dintr-o dată, auzindu-le, să fie luminaţi şi să priceapă înţelesul lor. Din acel moment nu vor mai fi niciodată străini, în întuneric, ca mai înainte. S-au împrietenit cu acestea, s-au împărtăşit cu ele şi ele i-au schimbat. Părintele Sofronie spunea că aceasta este clipa în care omul trăieşte Cuvântul lui Dumnezeu ca Lumină. Este tocmai ca la început, când Dumnezeu a spus: «Să fie lumină!», şi a fost lumină” (Ibidem, pag.).

(Celălalt Noica – mărturii ale monahului Rafail, însoţite de câteva cuvinte de folos ale părintelui Symeon, ediţie îngrijită de Pr. Eugen Drăgoi şi Pr. Ninel Ţugui, Editura Anastasia, Bucureşti, 1994, pp. pp. 76-77, p. 65)