Mircea Vulcanescu 3„A fi român înseamnă a fi om într-un anumit fel. Ca atare, noţiunea de român nu este o soluţie alterabilă. Şi totuşi, în realitate, fiecare din noi este alterabil. Aici se impune o distincţie de planuri. Românitatea e o caracteristică spirituală imuabilă. Ce poţi face este s-o recunoşti, s-o identifici, să i te subordonezi sau s-o înlături. În ce măsură poţi s-o faci într-adevăr fără a te rata, e altceva! Dar, în vreme ce fiecare individ viu (sau chiar colectivitatea, ca viaţă socială, ca realitate sui-generis între spirit şi natură) este alterabil, adică îşi poartă odată cu viaţa riscul nefiinţei, românitatea, ea, e inalterabilă în firea ei. I te poţi subsuma sau te poţi distruge, dar nu o poţi schimba” (Mircea Vulcănescu, Dimensiunea românească a existenței).

“Exista o Romanie pe care trebuie sa o regasim cu orice pret. România românilor. România viziunii românești. Ea singura conteaza. Sunt insa unii care au pe dracu-n ei. Vor sa schimbe. (…) 

Sa fim seriosi. In definitiv, ori iti iubesti neamul, si atunci inseamna ca-l iubesti asa cum e, si chiar pretinsele lui scaderi sunt criterii maxime de judecata ale altora in raport cu ele, sau il judeci pe el, ca realitate fizica, dupa criteriile spirituale ale altora, si atunci, cu toata pretinsa iubire, in realitate nu-l iubesti, ci indragesti straini, aceia asupra al caror drag tot poetul a aruncat infricosator blestem. (…) 

Problema nu este ce trebuie sa fac. Ci: sunt sau nu in adevarul lui (al neamului – n.n.)? Daca esti in acest adevar, daca esti cum se cade sa fii, atunci fapta nu poate avea alt sens decat atat sa impiedici irosirea a ceea ce e si, prin faptul ca este, are pret. Conservare, deci, si nicidecum revolutie si rasturnare.

Asta si numai asta este: a fi român!”

(Mircea Vulcănescu, De la Nae Ionescu la “Criterion”)

Ceea ce constituie un neam este o unitate superioară, de ordin metafizic, o unitate de destin istoric, în care pământ, sânge, trecut, lege, limbă, datini, obiceiuri, cuget, credinţă, muncă, stăpânire sunt contopite ca temeiuri ale comunităţii de soartă.”

“Trebuie sa ne intoarcem la “firul tradiţiei rupte“ sa ne ancoram “acolo unde ceva a ramas intreg”.

Dar unde trebuie căutat acest întreg? (…) Pentru noi, răspunsul e clar: acolo unde tulburarea apelor nu a năpădit cu totul sufletul românesc. Acolo unde mai trăieşte un stil de viaţă românească integrată, organică, o comunitate spirituală, o viaţă de obşte, de sobor. Acolo unde mai întâlneşti oameni care nu vor să se lepede de ei. Acolo unde semenul e pentru semen un sprijin, nu rival. Acolo unde mai trăieşte omenia.” (Mircea Vulcănescu, Tanara generatie. Crize vechi in haine noi. Cine sunt si ce vor tinerii romani?, Ed. Compania)

“Vina făcută Bisericii Ortodoxe că din cauza ei pătimește lumea de crize, rele și războaie, atunci când ar trebui spus tocmai contrariul: că lipsa de duh ortodox a lumii (mai ales a celei apusene și a statului laic) dă formula acestei crize. Pentru că mai mult nu cred că se poate spune, criza fiind esența acestui veac. (…)

Păcătoși suntem. De căi de îndreptare avem nevoie. Dar căile astea le avem. Și singura scăpare este să nu le smintim. Asta era singura întrebare: societatea românească e primejduită. Trebuie spre a o salva să ne schimbăm Biserica (cum vor unii), sau să întoarcem oamenii la ea, așa cum e, ortodoxă, neclintită?” (Mircea Vulcănescu, Texte inedite – notite diverse din Arhiva fam. Vulcanescu)

“…Fericirea, doamnelor şi domnişoarelor, este un program pe care îl flutură înaintea neamului nostru mai ales streinii. Fericirea o făgăduiau Principatelor streinii, când voiau să le ocupe (…) Alţii, mai nou, din afară, la fel. Şi manifestele care se răspândesc pe ascuns acelaşi lucru îl proclamă – fericirea (…). Acum, să ne înţelegem: fericirea este un lucru spre care, conştient sau nu, tindem cu toţii ca spre starea noastră adevărată. Spre fericire tindem toţi. Dar, români şi creştini, ştim că fericirea nu este din lumea aceasta. Asta aş voi, ca şcoala să facă să simtă pe copii că fericirea cea adevărată nu e cea de aici şi că fericirea realizabilă aici nu e posesiunea unui maxim de existenţe, ci o anumită măsură lăuntrică, un echilibru al fiinţei care… îi evită robia lăuntrică. Ştiu că o ideologie cu care suntem acum în luptă (cea sovietică – n.n.) şi care nu e fără influenţe piezişe asupra sistemului nostru de educaţie ar voi să asigure – prin şcoală – omului fericirea de aici… Totul trebuie organizat pentru aici. Aceia care au trecut Nistrul au rămas înfioraţi de… lipsa omului lăuntric, pe care scriitori contemporani o semnalau încă de mult în formule extreme ale civilizaţiei americane… Iar înfrăţirea idealului de educaţie sovietic cu cel american nu este numai efectul unei trecătoare frăţii de arme, ci vedenia adâncă a unei idei de om golită de întreaga ei umanitate şi prefăcută în robot… Educaţia nu poate fi întemeiată pe o asemenea fugă din faţa durerii, ci, dimpotrivă, pe asumarea hotărâtă şi conştientă a condiţiunii noastre de oameni” (Mircea Vulcanescu, De la Nae Ionescu la “Criterion”

Ioan Ianolide despre Mircea Vulcănescu: “Era un bărbat înalt, frumos, demn, impozant, plin de prestigiu şi cu o remarcabilă personalitate. A fost asistentul lui Nae Ionescu, filozoful ortodox român care a creat şcoală. A fost el însuşi un profund gânditor care nu a reuşit să scrie tot ce cugetase din pricina temniţei şi a morţii premature. În temniţă vorbea şi cuvântul lui era ascultat. Îi învăţa să gândească pe cei ce fuseseră conducători ai ţării. Concepţia sa era una profund creştină de pe poziţii politice democratice. Îl vedeam adesea la biserică, atunci când biserica din Aiud nu fusese încă transformată în W.C.

Întreţinând o febrilă activitate intelectuală în rândul deţinuţilor, Mircea Vulcănescu era un inamic declarat al marxiştilor. Din cauza unor prelegeri ţinute la Jilava a fost dus la camera neagră, aproape dezbrăcat, împreună cu alţi „bandiţi”. Ţinuţi flămânzi, neavând pe ce să se odihnească, au început să cadă pe mâzga rece, care aducea îmbolnăvirea şi moartea. Mircea Vulcănescu s-a aşezat jos, ca să poată sta alţii pe el şi le-a zis: „Eu voi muri. Salvaţi-vă voi.” Nu a murit atunci, dar revenind la Aiud a continuat să vorbească iar ei au continuat să îl pedepsească până ce l-au ucis. A fost un om cu caracter de diamant.” (Ioan Ianolide, Întoarcerea la Hristos)

Mircea era, se ştie, profund credincios. Pentru dânsul, religia cea dreaptă era ortodoxă. Dar la asta se adăuga o nuanţă în plus: religia ortodoxă română.

(…)

În temniţă era un om, Frăţescu, care avea veşnic mâinile reci, iar la muncă şi alergăturile prin curte, obligatorii, acesta se întorcea în celulă cu mâinile pline de sânge. Deşi nu ştia să croşeteze, Mircea s-a apucat să deşire nişte ciorapi de lână ca să înveţe în paşi inverşi cum ar trebui să împletească lâna şi, cu nişte andrele improvizate, i-a făcut bolnavului o pereche de mănuşi. Nu s-a ruşinat să fie bun.

În subterana de la Jilava, unde a ajuns şi Mircea, au fost duşi 5-6 deţinuţi într-o celulă fără paturi, fără tinetă (vasul pentru urinat). Printre aceştia, şi Mircea. Au fost dezbrăcaţi la pielea goală şi lăsaţi acolo zile în şir. Era iarnă. La un moment dat, un tânăr cu TBC în ultimul grad a fost gata să leşine. Vulcănescu s-a întins pe ciment şi i-a rugat pe ceilalţi să aşeze bolnavul pe spatele lui. Şi astfel l-a ţinut pe bolnav cât timp a dormit. Când s-au ridicat erau îngheţaţi amândoi, abia se mişcau, dar doi gardieni i-au snopit în bătaie. Aşa, patru zile la rând. Mircea a contractat şi el tuberculoză. 

Aflând că poate muri în somn, a căpătat spaima că nu va fi conştient în clipa morţii şi ruga să fie păzit când doarme. Printre ultimele cuvinte înaintea morţii, Vulcănescu a spus colegilor de celulă: “Să nu ne răzbunaţi!”, un echivalent al lui “Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!” (Ştefan J. Fay, „Sokrateion. Mărturie despre Mircea Vulcănescu”)

Sursa: http://adn-romania.org

(selecție texte: Irina Bazon)

Citiți și: 108 ani de la nașterea marelui român-martir Mircea Vulcănescu. Evocări și mărturii   

Mircea Vulcănescu – filozoful Școlii sociologice a lui Dimitrie Gusti, geniu enciclopedic și mare român, cu o profundă „înțelegere românească și țărănească a existenței”

Mircea Vulcănescu, sfântul și mărturisitorul lui Hristos – pătimiri din închisoare și mărturii mai puțin cunoscute