ovidiu papadima_ovidiu-o_viziune_romaneasca_a_lumii

Satul, cu sociologia lui folclorica, e o imensa familie. Orasul, cu sociologia lui pozitivista, e un infern de dusmanii si ignorari reciproce. In sat, cu economia lui patriarhala, nimeni nu moare de foame pentru ca nu-l lasa solidaritatea organica a satului. In orasul modern, cu economia lui savanta, exemplare umane dintre cele mai alese pier ratacind pe strazi fara sa le arunce nimeni o privire de mila, fara sa caute nimeni de ce sufera, ca atatia poeti blestemati ce sfarsesc uitati prin spitale.

(…)

Cel dintai (omul satului) e integrat prin folclor in armonia firii; celalalt (omul orasului) e izolat, instrainat de ea prin stiinta moderna, care a creat un univers mecanic, unde omul se simte ingrozitor de singur. Intaiul traieste, viu inca, toata poezia cosmosului; celalalt traieste drama atroce a conditiei umane de azi. Celui dintai – care vietuieste inca, mai mult sau mai putin latent, in sufletul mai tuturor carturarilor nostri – ii datoram poezia romana, atat de frageda si de frumoasa. Celui de-al doilea – care de-abia incepe sa existe pe la noi – ii datoram, nu adancile spaime si nelinisti moderne, pe care inca nu le simtim, ci iritatiile, nevrozele, dezechilibrele sufletesti, care s-au aratat demult in gazetaria noastra, ca apoi sa irumpa si in epica noastra culta.”

(Ovidiu Papadima, O viziune romaneasca a lumii. Studiu de folclor, Ed. Saeculum, p. 11)

„(…) Prin folclor, omul satului ajunge deopotriva un adanc simtitor al transcendentului, un credincios si un desavarsit cunoscator al lumii sale reale. Prin stiinta moderna, oraseanul ajunge un ateu in nelinistile sale intelectuale, un chinuit in singuratatile sale sufletesti si un incapabil in raporturile sale cu natura si viata. E o situatie de un tragic evident. Stiinta moderna i-a distrus omului linistea sufleteasca, faramitandu-i credinta, cu scopul de a-i oferi adevarul integral al vietii. pp.10-11
(…) 
Noi credem ca avem azi cu totul alta structura spirituala decat cea din care s-au nascut atat folclorul comparat, cat si literatura comparata. Ambele sunt discipline specifice pozitivismului secolului al XIX-lea, in care stiintele naturale si-au impus principiile lor mecanice intregii noastre lumi de gandire. Potrivit lor, se urmareau pretutindeni, chiar si in viata spirituala, relatii mecanice de la cauza la efect – influentele – si raporturi mecanice de simetrii intre faramele de materiale – consecintele. Accentul era pus pe uniform, pe inert. (…) 

Ne intereseaza, in folclor, ceea ce se individualizeaza in trasaturi tipice, iar nu ceea ce se aseamana prin coincidente de materiale. Pe noi nu ne mai pot deruta aceste coincidente, deoarece cautam sa privim orice trasatura ca facand parte dintr-un tot organic. Organicism insa inseamna nu numai viata, ci si armonie a intregului. Nu mai putem fi deci robii amanuntelor, cautandu-le asemanari mecanice peste mari si tari. Ci cautam sa fim infatisatorii intelegatori ai intregului. 

Viziunea folclorica a lumii pe romaneste … e o ordine etica in adancul ei si estetica in expresiile sale. Nu e numai o ordine etnica de viata, ci si o ordine crestina, adica puternic orientata spre transcendent. Dar crestinismul sau e ortodoxie, si ortodoxia sa e romaneasca. In consecinta, nu va incerca deloc sa-l desparta pe om de trupul lui, de pamant, de viata. Perspectivele sale vor fi totdeauna cosmice si totusi necontenit umane. Omul va considera deopotriva drept al lui Dumnezeu si lumea pamantului, ca si cea cereasca. De aceea, nu le va vedea luptandu-se, ci armonizandu-se intr-o adanca intrepatrundere. Viata de dupa moarte va fi in chip firesc o prelungire a celei de pe pamant, dupa cum cea de aici e o pregaire a celei de apoi. cosmosul va fi o prelungire a sufletului sau, dupa cum el, omul, nu-i decat o veriga din lantul de armonii materiale ale cosmosului. p. 9

… de aici rezulta nu numai o fuziune de nedespartit a perspectivelor umane cu cele cosmice, dar si ale spiritului cu pamantescul. In folclor, astfel adevarurile transcendente sunt in acelasi timp si adevaruri de viata pamanteasca – tot asa cum legile vietii satului sunt recunoscute valabile in lumea cereasca. Bunaoara, omul respecta sfintii ca pe niste imagini ideale, a carora perfectiune el tinde sa o ajunga, dar totodata ii inchipuie arand, cosind, muncind, la fel cu el aici pe pamant. El muta, astfel sociologia in cer si teologia pe pamant, impacandu-le pe amandoua in aceeasi unitate de viata

Folclorul e in acelasi timp o unitate organica, surprinzator de bogata, de cugetare si de viata. El e totodata teologie si sociologie, astronomie si medicina, filozofie si botanica, poezie si zoologie, mitologie si cosmografie, psihologie si meteorologie. Si din toate aceste cunostinte, niciuna care sa contrazica adanca lui logica interioara. 
… in el, adevarurile etice traiesc tot atat de plastic ca si cele botanice, iar acestea sunt tot asa de spiritualizate ca si cele etice.” (Ovidiu Papadima, O viziune romaneasca a lumii. Studiu de folclor, Ed. Saeculum, pp. 8-11)

Citiți și: Ovidiu Papadima, despre rânduială