In aceste zile, ruptura dintre Romania si elitele politicianiste este mai evidenta ca niciodata. Zeci de mii, sute de mii de oameni, veniti sa-si ia ramas bun de la Parintele Justin Parvu sunt dovada ca oamenii vor si traiesc intr-o alta Romanie decat cea a politicienilor slugi intereselor externe. Neamul demonstreaza ca nu vrea “progres” cu pretul pervertirii sufletului romanesc. Politicieni, veniti acasa! Daca nu, va veni casa peste voi” (Alianța pentru Demnitate Națională)

Parintele Iustin Zeci de mii, sute de mii de oameni, veniti sa-si ia ramas bun de la Parintele Justin Parvu sunt dovada ca oamenii vor si traiesc intr-o alta Romanie decat cea a politicienilor slugi intereselor externe

“La slujbă n-ai venit, părinte,
În sfânt altar n-ai mai intrat,
S-aprinzi lumina în cuvinte
Şi să ne aperi de păcat.

În zvon de clopote şi toacă
Călugări noaptea te-au adus
Biserica e mai săracă
Căci te-a chemat la El Iisus.

Tu pleci biruitor din lume,
Ai dus povară mult prea grea
Ţi-ai dăruit viaţa anume
Şi n-ai cerut să ţi se dea.

La seceriş tu ai fost lanul,
Osânda s-o priveşti în faţă,
Iar celor ce căutau limanul
Le-ai fost iertare şi povaţă.

Ne laşi, fiindcă sunat-a ceasul,
Cu grijile noastre mărunte,
Tăcut îţi este bun rămasul
Şi urci, rugându-te, alt munte.

Blândeţea ta de serafim
Ne cheamă să-ţi veghem mormântul,
Iar lacrima o moştenim
S-avem cu ce spăla pământul.”

(poezie de Casian Balabasciuc)

“Sfinția Sa face parte din generația marilor duhovnici ai României contemporane, alături de Părinții Paisie Olaru, Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, Sofian Boghiu, Arsenie Papacioc și Ilarion Argatu, Teofil Pârâian și Mina Dobzeu, Constantin Galeriu și Dumitru Stăniloae. Unul dintre frații întru Domnul, împreună ostenitor la Mănăstirea Bistrița, de lângă Piatra Neamț, Părintele Patericului românesc, arhimandritul Ioanichie Bălan îl considera un călugăr prin excelență, cu o viață îmbunătățită, iar Părintele Calciu Dumitreasa îl socotea a fi cel mai important duhovnic de azi al României, datorită suferințelor mucenicești îndurate din dragoste de Dumnezeu, Neam și credință și pentru iubirea sa, la „măsura dumnezeiească”, față de fiecare persoană care îi călca pragul chiliei” (Părintele Arhimandrit Iustin Pârvu, erou al demnității naționale, apărător al credinței drepte, model sublim al iubirii evanghelice)

Parintele Justin Pârvu

Revoluţia Părintelui Justin

A plecat la Domnul Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă. Ultimul poate din generaţia marilor duhovnici sfinţiţi cu sânge martiric prin temniţele comuniste şi prin rugăciune de multe decenii spre slava lui Dumnezeu.

Cu o zi înainte de înmormântare, seara, pe la 7, mă apucă un dor imens să merg şi să-i sărut mâna. De multe ori mi-a călăuzit viaţa, uneori mi-a dat sfaturi cu vedere de Duh şi înţelepciune mai presus de fire. Acum trebuie să merg şi să sărut mâna unui om sfânt. Ne mai găsim vreo câţiva preoţi şi credincioşi şi plecăm din Iaşi. La intrarea pe drumul forestier care duce la mănăstire, lung de vreo 5 kilometri buni, totul e blocat. Poţi să fii delegaţie oficială, orice, nu se mişcă nicio maşină, din cauza unor tronsoane lungi de un singur fir. Lăsăm maşina şi pornim pe jos. După vreo câteva sute de metri, mama începe să se vaiete de ritmul nostru insuportabil de mers şi de oboseală. Spune: Părinte Justin, trimite te rog vreun om al lui Dumnezeu să ne ia cu maşina, măcar câteva sute de metri. Peste un minut opreşte un domn fără a-i face vreun semn şi ne ia preţ de un kilometru. Coborâm în grabă şi ne întindem iar la drum. Şi iarăşi lamentaţii şi plângeri la Părintele Justin. Sunt mii de oameni care urcă alene muntele, pe drumul şerpuit care duce la mănăstire. Opreşte iar o maşină nouă, doamna din faţă se pliază în portbagaj şi şoferul ne invită pe toţi în maşină. Ne urcăm sideraţi, fără să ştim de unde această minune, mulţumim abia şoptit. Şoferul ne spune: mergem la Părintele, am citit pe doxologia şi în Lumina despre zecile de mii de oameni care vin să-i sărute mâna. Îi spun că sunt de la doxologia şi mă minunez de judecăţile tainice ale lui Dumnezeu.

Ajung într-un final la sicriul marelui duhovnic. Mireasma de crini cereşti e atât de puternică în toată curtea mănăstirii, încât e simţită de toţi. Faţa părintelui e de un alb imaculat, de crin, de o sensibilitate care te pătrunde până la cerul inimii. Parcă zâmbeşte sfios. Are o mână caldă, de o fineţe şi puritate mai presus de cuvânt, cu care a binecuvântat şi a sfinţit sute de mii de oameni, total opusă răcelii de congelator şi rigidităţii cadavrelor obişnuite.

Stau şi mă gândesc: ce titan de duhovnic, aşchia asta de om, ce munte de răbdare şi de speranţă, câtă suferinţă a îndurat în cei 16 ani de temniţă grea, câte milioane de lacrimi a înghiţit în rugăciune în celulă, câte bătăi, câtă foame şi sete, câte umilinţe a răbdat, pentru a ajunge aici. A fugit de oameni în adâncul pădurii şi oamenii au venit cu zecile de mii la el. A plecat din oraş şi oraşul s-a mutat în pădure. S-a ascuns în munte şi muntele a devenit muşuroi de credinţă. A căutat singurătatea rugătoare, şi rugăciunea celor singuri, pierduţi în mijlocul lumii, tăinuiţi în suferinţă, l-a găsit. A iubit tăcerea brazilor şi a spovedit sute de mii de oameni. Privesc zecile de mii de oameni tăcuţi, care urcă alene, în rugăciune, muntele către părintele lor duhovnicesc şi înţeleg ce este ortodoxia: căutare a sfinţeniei care devine sfinţenie însăşi. Oamenii aceştia, asudaţi, bătrâni, copii în căruţuri, tineri, familii întregi, monahi şi maici de pretutindeni, oamenii ăştia sunt ortodoxia. O bătrână ţine nefiresc de sus, legănat, un ghiveci mare de flori, pe care vrea să-l aducă părintelui cu viaţă sfântă. Alţii poartă opaiţe cu lumină pentru a lumina calea către el. În jurul sicriului sute de oameni plâng firesc, molcom, pentru un om de nouăzeci şi ceva de ani. Sute de preoţi strânşi parcă de o mână nevăzută stau şi se roagă în jurul catafalcului modest. Nimeni nu mai are nicio îndoială: au venit toţi să-l vadă pe Părintele şi să se roage să-i semene. Au venit să-i sărute mâna şi să se împărtăşească de o ultimă binecuvântare plină de har. Jandarmii ţin cu greu piept mulţimii care doreşte să îmbrăţişeze pentru o clipă pe monahul care le-a schimbat lumea definitiv.

Ceea ce am văzut la sicriul Părintelui Iustin este o revoluţie. Revoluţia tăcută, mai discretă decât florile de colţ, a omului credincios, neostentativ, a bătrânului căutător de veşnicie, a tânărului căutător de linişte, a familiilor cu copii mulţi şi a călugărilor iubitori de pustie. Sunt zecile de mii de oameni care au simţit cu toată fiinţa lor, cum Dumnezeu se revarsă în suferinţă şi o face scară către cer, Cruce a firii care vesteşte Învierea. Oamenii nu se roagă sfinţilor care nu-i ajută. Talpa ţării este iubitoare de sfinţenie şi de rugăciune. Sunt oamenii tăcuţi, care dis de dimineaţă la birou, într-o discreţie totală îşi fac Acatistul Maicii Domnului sau Paraclisul, înainte de o zi plină de povara grijilor sau fac cruce alene pe pâinea scoasă din cuptor pentru a-şi sfinţi pruncii de mireasma euharistică a raiului.

Părintele Justin rămâne în sufletul oamenilor, acolo de unde nimic nu-l poate smulge, adânc înfipt în inima lor, prin rugăciune. Puterea lui de a predica şi spovedi, de a sfătui şi lumina oamenii, rămâne şi se înmulţeşte după trecerea lui în regnul cel fără de moarte. Lumina ochilor lui rămâne în suflete şi după ce ochiii lui pământeşti s-au stins. E puterea de a iubi jertfelnic pe cei ce te prigonesc, de a cerceta ca un chirurg iscusit păcatele tuturor şi de a călăuzi fără odihnă pe toţi rătăciţii acestei lumi. E puterea care se înrădăcinează în cer şi rodeşte pe pământ smerenie, rugăciune şi îndumnezeire.  E bucuria care rodeşte multe  lacrimi, rouă a raiului interior, care doreşte şi se sfârşteşte după curţile Domnului.

(Pr. Ioan Valentin Istrati)

Cuvintele Părintelui Iustin către poporul român și către arhierei, la inceputul lunii iunie, rostite pe patul de suferință:

Mitropolitul Teofan: – Pentru poporul român ce cuvînt lăsaţi, părinte?

Părintele Justin: – Poporul român… pentru poporul român este un cuvînt greu de spus. Poporul român este un popor biruit, pizmuit şi forţat, împins, fără stăpîn. Poporul e fără stăpîn, asta e drama cea mare. Toată lumea aceasta e fericită, e bucuroasă, are de toate, dar nu are cine să-i încălzească inimile, să-l poată menţine într-o unitate, aşa. Nu vorbim de ascetismul călugăresc de altădată, în care…

Mitropolitul Teofan: – Ce să le spun fraţilor arhierei: prea-fericitului, fraţilor arhierei din Sfîntul Sinod?

Părintele Justin: – Au o răspundere cum nu a existat şi nu există în lupta aceasta a noastră duhovnicească. Nu există o potrivire pe care să o aduci, să se facă o comparaţie în periodul istoric cu ceea ce a fost şi ceea ce este în istorie şi toate celelalte care vor veni. Dar dacă noi sîntem… în starea aceasta de sărăcie, de lipsă, de mizerie, de prigoană… Ei trebuie să trăiască o vreme de prigoană care n-are soluţie, nu există … rezoluţii şi situaţii. Din noaptea aceasta şi pînă mîine noapte să rezolvăm problemele pe planul cel duhovnicesc, spiritual şi administrativ. Dacă nu va exista această unitate şi înţelegere, atunci nu putem face nimic. Nu putem face nimic. Să fim mulţumiţi, bucuroşi, să stăm drepţi, chivernisitori, cu răspunderea înaintea lui Dumnezeu de ceea ce am realizat, cîte le-am făcut în viaţă. Dumnezeu să-i ocrotească.

icoana PARINTELE ARHIMANDRIT JUSTIN PARVU A TRECUT LA CELE VESNICE DUMINICA SEARA, 16 IUNIE, LA ORELE 22.40

Cuvântul părintelui este tare, în sens spiritual, dar mai mare decât cuvântul care iese din gura lui este duhul din el care ţi se comunică dincolo de cuvânt, cu o forţă irezistibilă, fără a-ţi viola gândul şi sensibilitatea, în mod mângâios, cuprinzându-te din toate părţile ca o apă binecuvântată. Dar şi logica lui este spirit de foc, ieşind dintr-o convingere nestrămutată a credinţei lui, dintr-o experienţă de duhovnic uriaşă, încununată şi de experienţa închisorilor prin care a trecut, unde răbdarea lui s-a format şi unde a mângâiat, a mustrat şi a vindecat cu rugăciunea şi cu dragostea.

(…)

Vorbesc însă de părintele Iustin pentru că îl cunosc, pentru că l-am văzut lucrând pentru Biserica adevărată, ca ascultător al celor şapte Sinoade ecumenice şi al tuturor canoanelor şi învăţăturilor sfinţilor părinţi ai Ortodoxiei, fără “agiornament”, fără inveţii anti-ortodoxe, fără abandonarea liniei cristice a credinţei pentru o bursă sau o funcţie. Cum să nu salte inima în noi când vedem astfel de urmaşi ai lui Hristos, care nu aduc laude puternicilor zilei, ci numai lui Dumnezeu, şi care îşi pun viaţa pentru Hristos şi pentru turma Lui, păstori care intră în staul pe uşă şi oile îi cunosc glasul şi-l ascultă, şi-l urmează, pentru că nu este păstor năimit, ci adevărat păstor, el însuşi urmând Marelui Păstor Iisus.” (Parintele Gheorghe Calciu, Părintele Iustin, un adevărat purtător al lui Hristos)

Oameni care se grabeau spre biserica, pentru a prinde privegherea, altii care stateau in sir la usa chiliei Parintelui Iustin sa se spovedeasca. Tot ca in trecut, aceasta coada lunga de penitenti, asteptand marturisirea si iertarea pacatelor, incepea dis-de-dimineata si… dupa miezul noptii erau tot atat de multi! Parintele Iustin sade in scaunul spovedaniei cate 17 ore in sir! De aceea am spus ca este cel mai tare calugar contemporan, caci puterea aceasta, de a sta acolo, nemancand si neband aproape nimic, vine de la Dumnezeu si nu e data oricui.” (Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, Fiti jertfelnici!)

Interviu cu Părintele Iustin, realizat de Sorin Dumitrescu:

La plecarea Părintelui Iustin plîng oamenii şi se veselesc îngerii.

La plecare Părintelui Iustin se aprind candele în biserici, dar mai ales se aprind candele în suflete. Cine l-a cunoscut, măcar o singură dată, are o lumină de sprijin în lumea asta şi în lumea de dincolo.

A făcut din rugăciune o potecă pe care mulţi oameni care rătăceau şi-au găsit sens vieţii.

A fost închis de oameni, în închisori vremelnice, pentru a putea vorbi de libertate ca răspuns al dragostei lui Dumnezeu.

De asta, răspunsul Părintelui Iustin la orice încercare a vremurilor, a clipei, a vieţuirii între semeni a fost unul singur: Dacă iubeşti pe Dumnezeu, cu dragoste netulburată de interese, orice piatră care te loveşte se preschimbă în floare, în duh.

S-a bucurat de fiecare încercare a istoriei, a vieţii ca de un semn al dragostei şi cercetării Duhului Sfînt.

Nu a trăit ca părinţii din pustie, departe de oameni, ci s-a îngropat în oameni pentru a face din pustia vremurilor şi a istoriei un loc suportabil.

A trăit între oameni iubindu-i pînă la capăt.

Viaţa Părintelui Iustin poate fi adunată sub cîteva adevăruri verificate continuu de la întemeierea Bisericii lui Iisus Hristos:

Cîtă luciditate, atîta sfinţenie;

Cîtă sfinţenie, atîta putere;

Cîtă putere, atîta credinţă;

Cîtă credinţă, atîta omenie.

(Adrian Alui Gheorghe)

Parintele Iustin

Roagă-te pentru noi, sfânt părinte!

Bunul Dumnezeu să te așeze în rândul sfinților mărturisitori și mucenici ai neamului!

Cititi si:

Mărturii și cuvinte de folos de la Părintele Iustin

Părintele Iustin Pârvu: „Trebuie să se trezească în fiecare român conștiința unei mari datorii!”

Părintele Iustin Pârvu – crâmpeie din memorialul pătimirii sale în temnițele roșii

Cu Părintele Iustin, la Aiud, voluntar în slujba neamului

Sfințit prin pătimire

Părintele Iustin – O candelă în întunericul acestui veac

Părintele Iustin Pârvu – Biografia unei biruințe

Mărturie: Trupul Preacuviosului Părinte Iustin Pârvu încuviințează că am câștigat un sfânt în ceruri

Colinde si cântări dedicate sfinților închisorilor