Consiliul Local al Orașului Târgu Ocna a votat împotriva retragerii cetățeniei de onoare a Sfântului închisorilor Valeriu Gafencu.

Valeriu Gafencu

“Tînărul Valeriu Gafencu a ajuns la Tîrgul Ocna în decembrie 1949, după ce a trecut prin pușcăriile de la Aiud (întemnițat de regimul dictatorial al lui Antonescu, între 1941 – 1944) și de la Pitești.

Din cauza torturilor și regimului bestial din temnițele comuniste, Valeriu Gafencu a ajuns la sanatoriul-închisoare Tîrgul Ocna într-o stare atît de gravă încît supraviețuirea sa timp de doi ani poate fi considerată drept o minune.

Prețul rezistentei sale morale și spirituale în fața ighemonului comunist de la Pitețti a fost unul care i-a răpit definitiv sănătatea. T.B.C.-ul pulmonar, osos și ganglinar, reumatismul, lipsa hranei necesare i-au ruinat trupul. Chipul său era însa, straniu, scăldat într-o lumină nepămînteană, asupra căreia depun marturie mulți din cei care au avut privilegiul de a-i fi în preajmă în ultima parte a vieții sale. Sufletul și mintea sa nu se despărțeau defel de rugăciune.

În ultimul an, hemoptizia (scuipa sînge) îl transformase într-o “epavă”. La prima vedere, căci lumina sfințeniei trecea dincolo de bietul trup în suferință și îi atingea pe ceilalți deținuți. Cu această figură de sfînt – care nu poate fi explicată natural, întrucît se știe că boala care îl rodea aduce doar deprimare și schimonosire a chipului – a trecut la cele veșnice.

Cu numeroase plăgi tuberculoase pe trup Gafencu și-a așteptat moartea cu o seninătate care i-a înmuiat și pe gardienii-călăi. Trupul său se făcuse cu adevărat lăcaș al Duhului Sfînt. Pentru credința sa, Valeriu a fost învrednicit de Dumnezeu să-și cunoască ziua morții.

Pe 2 februarie 1952, el și-a rugat camarazii să-i procure o lumînare și o camașă albă, pe care să i le pregătească pentru ziua de 18 februarie a aceluiași an. A mai cerut ca o cruciuliță (pe care se pare ca o avea de la logodnica sa) să-i fie pusă în gură, pe partea dreaptă, spre a fi recunoscut la o eventuală dezgropare. La 18 februarie, între orele 14.00 și 15.00, după momente de rugăciune incadescentă, Valeriu a rostit ultimile cuvinte: ”Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul”.

La targa unde a fost depus, spre a fi dus într-o groapă comună (a tuberculoșilor), au venit și s-au închinat, pe rînd, toți deținuții, iar călăul Petre Orban a plecat din închisoare pentru întreaga zi, pentru a-i lăsa să-și ia rămas bun de la Valeriu. Valeriu Gafencu a fost omul jertfei totale. Și-a sacrificat, pentru Hristos și neam: tinerețea, profesia, familia, libertatea și viața.

”Între cei mai cunoscuți martori-martiri, care au suferit, trăind pe cele mai înalte culmi ale spiritualității creștine, stîlp al rezistenței spirituale românești din timpul opresiunii comuniste, considerăm a fi fost atunci studentul VALERIU GAFENCU”.

(IPS Bartolomeu Anania)

„Valeriu era un om care trăia cuvântul lui Dumnezeu la un nivel foarte înalt, aş spune la nivelul sfinţilor, al marilor părinţi şi anahoreţi. El nu vorbea atât cât trăia, că dacă ar fi vorbit atât cât trăia, ar fi însemnat ca noi să nu fi putut înţelege nimic. Valeriu era deasupra înţelegerii. Simpla lui prezenţă, simpla lui apariţie – spuneau băieţii care au stat cu el în celulă – aducea linişte sufletească, pacea inimii şi pacea minţii şi năştea în suflet devotamentul pentru el. Toţi care au stat cu el în celulă i-au fost devotaţi. Adică îţi chema dragostea pentru el prin dragostea lui pentru tine. Nu am nicio îndoială că este un sfânt. (…)

Cel puțin Gafencu, unde mergea, toată celula devenea o rugăciune!”

(Pr. Gheorghe Calciu Dumitreasa – Viața părintelui Gheorghe Calciu după mărturiile sale și ale altora, Editura Christiana, București 2007, pag. 43, 46) – Fericiți cei prigoniți

„Daca nu ne protejam identitatea – inclusiv martirii, pentru ca asta inseamna etimologic, sunt MARTORII evenimentelor esentiale din viata unui popor, in care Hristos se intalneste cu el si il transforma intr-un neam -, ne pierdem.” (Iulian Capsali)

Mesajul testamentar al lui Valeriu Gafencu, rostit înaintea morţii sale:

“Fiţi tari în credinţă, căci Hristos îi va birui pe toţi vrăjmaşii. Îndrăzniţi şi rugaţi-vă! Păziţi neschimbat Adevărul, dar să ocoliţi fanatismul. Nebunia credinţei este putere dumnezeiască, dar tocmai prin aceasta ea este echilibrată, lucidă şi profund umană. Să-i iubiţi şi să-i slujiţi pe oameni. Au nevoie de ajutor, căci duşmani prădalnici caută să-i înşele. Ateismul va fi învins, dar să fiţi atenţi cu ce va fi înlocuit!”