radu-gyr

In 1958 Radu Gyr a fost arestat din nou de comunisti și condamnat la moarte pentru poezia-manifest Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane.

“Nu pentru-o lopată de rumenă pâine,
nu pentru patule, nu pentru pogoane,
ci pentru văzduhul tău liber de mâine,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Nu pentru mania scrâşnită-n măsele,
ci ca să aduni chiuind pe tapsane
o claie de zări şi-o căciula de stele,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Aşa, ca să bei libertatea din ciuturi
şi-n ea să te-afunzi ca un cer în bulboane
şi zărzării ei peste tine să-i scuturi,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Şi ca să pui tot sărutul fierbinte
pe praguri, pe prispe, pe uşi, pe icoane,
pe toate ce slobode-ţi ies inainte,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Ridică-te, Gheorghe, pe lanţuri, pe funii!
Ridică-te, Ioane, pe sfinte ciolane!
Şi sus, spre lumina din urmă-a furtunii,
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”

“Pereţii celulei erau zgâriaţi cu poemele lui Radu Gyr. Rugăciunea a fost secretul salvării noastre la Aiud şi, lângă rugăciune, poezia lui Gyr a legat inimă de inimă şi suflet de suflet. Versul lui se trăia. Îl trăiam. Era pentru noi haină şi hrană, apă şi căldură. Câţi dintre tinerii care se dezvoltă acum în libertate se întâlnesc cu aceste perle? Câţi le caută? Sunt pentru ei. Pentru cei de mâine.”
Ilie Tudor, fost deţinut politic la Aiud, tatăl lui Tudor Gheorghe

“O, sărmanul meu profesor, cât era de slab, de galben, de veșted! Și totuși, dimineața ne spunea versurile făcute noaptea! Noi le învățam și le transmiteam prin alfabetul Morse. Așa s-au salvat poeziile lui Radu Gyr și ale lui Nichifor Crainic. (…)
Radu Gyr este pentru unii poetul poeziei în lanțuri, dezvăluind posterității suferințele de neimaginat prin care au trecut personalitățile românești în temnițele comuniste. Pentru alții, el este profesorul universitar desăvârșit, care a luminat spiritual generații de studenți. Pentru mine, pe lângă acestea, este unul dintre trimișii lui Dumnezeu, care mi-a întărit sufletul cu dragostea și credința sa. O bună parte din viața mea am mers, spiritual, alături de el, cel care pășea, prin adevăr, pe calea Domnului!”
(Nicolae Enescu – Memoria lacrimei, Editura Pământul, Pitești, 2007 – Razboi intru Cuvant)

“Am avut fericirea sa stau cu el mult timp. Simt si azi cum, strangandu-ma la pieptul lui, cu caldura sufleteasca de parinte, ma coplesea, ma fascina. El era patriarhul nostru si comandantul nostru, al Aiudului intreg. Din gura lui am cules laude si indemn la rezistenta. Il pastrez in minte si-n suflet pana la moarte. …El este pentru noi si neamul nostru tot uriasul de la Aiud. Reeducarea nu l-a putut desfiinta. El a ramas tot Radu Gyr al neamului romanesc, poetul patimirii noastre…” (A. Berzescu, „Lacrimi si sange”)

“Radu Gyr n-a fost un luptator pe baricade; arma lui in fata careia nu se poate rezista, a fost poezia, teribila arma care deschide ceruri pentru obiditi, iar pentru dusmani foc mistuitor… Sufletul lui era un vulcan in eruptie. Versurile lui, balsam pe rani sangerande si sageti neiertatoare pentru dusmanii tarii. Eleganta lor s-a nascut din suferinta, iar puterea de penetratie din innascutul talent si sensibilitatea cu care-l inzestrase Dumnezeu.
…Langa rugaciune, lumina poeziei lui Gyr a fost liantul care a legat inima de inima, sufletul de suflet, cu zalele lanturilor care ne rodeau gleznele. Versul lui se traia. Era pentru noi, haina si hrana, apa si caldura. Daca amaratul de trup in care abia mai licarea un strop de viata, prin cine stie ce minune, se multumea cu o cana de apa, incalzita vara si inghetata iarna, – i se spunea „ceai” – si cu 100 de grame de paine, se traia, caci belsugul hranei fiintei interioare era in noi urias. Nu se reusea intotdeauna, era si periculos, sa se scrie pe o bucatica de sapun, cine stie ce, dar o strofa doua ne luminau ziua, ne incalzeau noaptea, ne umpleau gamela. Eram bogati.
…In vremea aceasta, el topit de foame, ros de boala, inconjurat de ura, scria. Scria in cap, in capul plesuv inainte de vreme, izbit de pereti, de frig, de mizerie. Memoria lui Radu Gyr? N-am termen de comparatie. Frematau celularul si Zarca de ceea ce Dumnezeu ii daruise din belsug.” (Ilie Tudor) (Fabian Seiche, Martiri si marturisitori romani din secolul XX. Inchisorile comuniste din Romania)

“Acum, când pe toate drumurile se varsă lăturile unui limbaj de care îţi e ruşine să te apropii, când în paginile unor publicaţii abundă tot ce e mai imund şi în afara firii, scurse din condeie ce se cred valoroase, ce să facă sufletul unui tânăr, dornic de frumos?
Caută, tinere, şi găseşte, nu-i greu, izvorul dătător de sănătate spirituală de care ai nevoie!
Curge din belşug în poezia lui Radu Gyr, potoleşte setea de frumos! Pluteşte în ea duhul creştin, patriotismul neamului nostru de care trebuie să fii mândru. E spălat cu sânge, cu durere, cu râuri de lacrimi.” (Ilie Tudor, De sub tăvălug)

“Avem o tară unde au stăpânit odată
Vitejii daci, bărbati nemuritori
Şi unde stau de veacuri laolaltă
Izvoare, văi şi munţi cu fruntea-n zări.

Avem troiţe sfinte, altare şi icoane,
Şi candeli ard cu mii de pâlpâiri.
Avem atâtea lacrimi şi prigoane
Că ne e plin pământul de martiri.

Avem la Putna, sfânt şi viu cu duhul,
Pe cel ce-a stat Ortodoxiei scut;
Şi azi – de-l vom chema să-nfrângă Apusul –
Va răsturna cinci veacuri de pământ.

Avem pe Brâncoveanu pildă tare,
Că pruncii lui sub sabie-au căzut
ca să păzească, fără de schimbare,
Credinţa dreaptă-n care s-au născut.

Avem Ardealul sfânt, pământul răstignirii,
Cu tunuri sfârtecat de cel viclean;
Avem Ierarhii sfinţi; pe Iancu şi martirii,
Pe Horea tras pe roată pentru neam.

Azi iarăşi te-au suit vrăjmaşii tăi pe cruce,
Ardeal cu trei culori împodobit,
Scriind deasupra “vina” ta, cu sânge:
Aceea că Ortodoxia ai iubit.

Avem un rai de Sfinţi, în temniţi daţi la moarte
Şi aruncaţi în groapă neştiuţi;
Dar astăzi, dând pământul la o parte,
Ies moaşte sfinte-n zeghe grea de deţinuţi.

E jertfa lor de veacuri mărturia
Ce strigă din morminte pân’ la noi,
Să apărăm cu râvnă Ortodoxia
Şi-acest pământ de sfinţi şi de eroi”
(Radu Gyr, Avem o ţară)