„Deci condiţia civilizaţiei statului este civilizaţia economică. A introduce formele unei civilizaţii străine fără ca să existe corelativul ei economic e curat muncă zădarnică.
Dar aşa au făcut liberalii noştri.
În loc de a-şi arunca privirile la răul esenţial al societăţii s-au ţinut de relele accidentale şi fără însemnătate.
Numărul producătorilor, cari în ţara noastră sunt absolut numai ţăranii, dă îndărăt, deci e supus la o trudă mult mai mare decât poate purta; şi se-nmulţesc cine? Cei cari precupeţesc munca lui în ţară şi în afară şi clasele parazite. La ţară putrezesc grânele omului nevândute, în oraş plăteşti pânea cu preţul cu care se vinde la Viena sau la Paris. Căci firul de grâu trece prin douăzeci de mâni de la producător până la consumator şi pe această cale se scumpeşte, pentru că cele douăzeci de mâni corespund cu cinci zeci de guri cari, având a trăi de pe dânsul, produc o scumpete artificială.
Va să zică, îmulţindu-se trebuinţele, trebuiau îmulţite izvoarele producţiunii, şi nu samsarlâcul, căci la urma urmelor tot negoţul nu e decât un soi de samsarlâc între consumator şi producător, un fel de manipulare care scumpeşte articolele. (…)
Pe când naţia agricolă plăteşte atât transportul cât şi vama şi câştigul comerciantului la cumpărătura unui articol industrial, tot in aceeaşi vreme vamă, transport şi câştigul comerciantului se scad din preţul cu care natia agricolă îşi vinde productele, va să zică ea păgubeşte dublu în toate tranzacţiile ei, la vânzarea productelor ei, la cumpărătura celor străine. C-un cuvânt naţia agricolă e expusă de-a fi exploatată de vecinul industrial, ba de-a pierde pe zi ce merge clasele sale de manufacturieri, cari, neputând concura cu fabrica, devin proletare.
Dovada cea mai buna pe continent e chiar poporul nostru. Samsarlâcul care mijloceşte schimbul între productele noastre şi cele străine încape pe zi ce merge în mânile străinătăţii.
Toate împrejurările acestea însă nu se schimbă prin fraze, ba nici măcar prin şcoli profesionale. Căci profesiile lipsesc pentru că lipsesc condiţiile lor de existenţă.
Evul mediu avea o formă pentru păstrarea fiecării ramuri de producţiune, ş-aceasta era autonomia breslelor şi îngrădirea lor faţă cu orice agresiune de din afară. La noi evul mediu au ţinut până mai ieri-alaltăieri, şi mulţi bătrâni vor fi ţinând minte epoca în care un străin nu putea fi breslaş. Nu mai pomenim că pricinele dintre breslaşi se hotărau la staroste şi se întăreau numai de Vodă…
Deci salus re[i]publicae summa lex esto. Puţin ne pasă pe baza căror principii metafizico-constituţionale s-ar fi putut realiza bunul trai al claselor României, destul că avem dovada că pe valea liberalismului mergem tocmai dimprotivă. Căci statul are nevoie de clase puternice, şi liberalismul le-au adus la sapă de lemn. Înainte de 30-40 de ani aveam o clasă puternică de ţărani, nu bogată, dar cuprinsă, şi începuturile unei clase de mijloc.
Azi ţăranul scade pe zi ce merge, proprietarul, ale cărui interese sunt identice cu ale ţăranului, asemenea, bresle nu mai avem, negoţul încape pe mâini străine încât, mâine să vrem să vindem ce avem, găsim cumpărători străini chiar în ţară şi am putea să ne luăm lucrurile în spinare şi să emigrăm la America. Chiar ar fi bine să ne luăm de pe acuma o bucată de loc în Mexico, în care să pornim cu toate ale noastre, când nu vom mai avea nimic în România.
Să nu ne facem iluzii. Prin atârnarea noastră economică am ajuns ca toate guvernele, spună ele ce or pofti, să atârne mai mult ori mai puţin de înrâuriri străine. ” (Mihai Eminescu, Timpul, „Icoane vechi şi icoane nouă”, 1877 )
Vezi si:
Jan 24, 2013 @ 23:25:48
“De la Nistru pan’ la Tisa
Tot Romanul plansu-mi-s’a
Ca nu mai poate strabate
De atata strainatate.”
“Eminescu ne-a lăsat drept moștenire parametrii în care trebuie să se încadreze o clasă politică; ne-a prezentat dușmanul din unghiul celui mai bun observator, astfel încât să-i putem opune rezistență; Eminescu ne-a lăsat modelul unui adevărat român. Să nu-i lăsăm să ni-l fure pe Eminescu! Pentru că aceasta ar însemna să nu mai luăm aminte la vorbele sale; să nu ne dorim o Românie puternică; ar însemna să negăm trecutul și să refuzăm a ne numi români.”
http://basarabia-bucovina.info/2013/01/24/eminescu-si-unirea-restituiri-congresul-de-la-putna-societatea-secreta-carpatii-si-prima-si-ultima-recitare-a-doinei-de-catre-eminescu-la-iasi/
Feb 13, 2013 @ 01:41:50
May 17, 2013 @ 22:54:55
Iarăsi suntem, fără îndoială, într-o perioadă de “atârnare economică” şi, tot aşa, ceea ce mai mişcă în economia românească este “samsarlâcul” 😦
Dacă ne gândim că suntem tot acolo (ba poate şi mai rău!) unde ne aflam acum 150 de ani, suntem tentaţi a cădea în deznădejde.
Istoria nu este doar suma evenimentelor pe care ni le amintim noi, şi aşa destul de tunchiat, ci este un proces care nu scapă niciodată din mâna lui Dumnezeu. Numai El, prin infinita sa înţelepciune, poate întoarce tot răul spre bine!
*
Ceea ce Eminescu vedea atunci drept un dezastru pentru toate păturile sociale, o situaţia din care scăparea nu se mai întrevedea decât în emigrare, istoria nu a mai reţinut, căci istoricii notează fapte şi prea puţin dureri ale oamenilor.
Nu mă îndoiesc că lucrurile erau atât de grave pe cum le descria gazetarul de geniu Eminescu.
Totuşi, liberalii atât de înfieraţi de el în acele vremuri (deceniile 8-9 ale secolului al 19-lea) sunt astăzi priviţi drept făuritori ai României moderne.
Aceasta înseamnă că istoria şi destinul unei naţiuni stau în mâinile Domnului şi nimeni, nici chiar o personalitate cu aşa o pătrunzătoare judecată şi imensă cultură precum avea Eminescu, nu poate cunoaşte căile lui Dumnezeu.
Nici măcar cei mai mari sfinţi – Eminescu era un personaj de geniu, cu un destin martiric chiar, căci a fost asasinat, dar nu era sfânt! – nici măcar îngerii din ceruri nu cunosc toate tainele Preasfintei Treimi şi a felului în care este ţinută lumea în viaţă.
Jun 16, 2013 @ 20:25:00