50 de ani de la trecerea la Domnul a marelui mărturisitor si mucenic Daniil Sandu Tudor

Frăţia aceasta cu diavolul pentru a trece puntea spre ţărmul fericirilor omeneşti, iată secretul comunismului şi al tuturor celorlalte metode de ultimă oră, cum efascismul, hitlerismul sau altele asemenea.

(…) Nu suntem nici “fascie”, nici “echipă”, nu slujim nici dreapta, nici stânga. Nu le putem tăgădui însă, în parte, îndreptăţirea lor. Fiecare va fi având o frântură de adevăr; dar nu putem sta strâmb numai într-o margine, o lature extremă a vieţii, pentru bunul plac al ciudăţeniei de poziţie.

Noi ne-am hotărât să ne ridicăm întreg şi puternic, cu toată fiinţa noastră, pe amândouă tălpile, drept în inima realităţilor noastre de aci. Nu ne atrage, prin urmare, echilibristica clownilor de ultimă oră ideologică, şi mai ales aceea a mutilaţilor după catehismul alb sau roşu, acele idolatrii tâmpe care se închină la zei veniţi de aiurea.

Ce este această barbarie de semne străine, cari au năvălit peste noi de la o vreme: cruci încârligate, cămăşi colorate, ciocane şi steaguri roşiisau alte ciudăţenii? Nu le recunoaştem ale sufletului nostru. Simbol pentru noi poate fi o cruce de pe evanghelia lui Neagoe Basarab sau cea a muceniciei lui Brâncoveanu Voevod.

(…) Trupul acesta al românismului însă, plămădit cu atâta greutate trebuie să fie locuit şi de un suflet. Ritmul unei singure inimi trebuie să-l mişte unitate vie. Acest gând e urmarea simplă a viziunei realităţilor noastre, dincolo de orice teorie, Şovinism sau internaţionalism, rasism sau umanism, aceste formule rămân pentru noi numai ecouri străine cari ne stânjenesc, ne rătăcesc şi, altoite minţii noastre, ne schilodesc.


Trebuie să ne înfăptuim pe noi înşine, ca neam. Ne trebuie să înfăptuim o unitate vie şi românească, a sufletelor, care să ne fie izvor de faptă adevărată, generos creatoare. Ce însemnează unitate vie? Lucru rar aci, pentru noi cei ai ţării acesteia, stăpâniţi de un individualism barbar şi anarhic. Să nu uităm că la acest ceas problema socială se ridică ameninţătoare şi că dacă ea nu-şi află o deslegare, fiinţa noastră ca neam e ameninţată să piară. Fiecare simte nelămurit că întovărăşirea, asocierea, sobornicirea, făcută cu înţelepciune, e condiţia oricărui mers mai departe, social şi că de această parte se află soluţia. O unitate vie e sforţarea unui mănunchi de oameni complecţi; adică în stare de a se întovărăşi cu semenii lor, într-o credinţă.


Credinţa noastră e să înfăptuim “Ţara slobodă şi duhovniceasc㔓. Credinţa aceasta, a noastră, e chezăşia viitorului, în ciuda politicianismului care ne sfâşie. Slujirea patriei cere răbdare, jertfă şi îndrăzneală spirituală.
Spunem tare că numai învăţând şi râvnind “zelul apostolilor, jertfa mucenicilor şi simplitatea călugărilor”“, vom birui.
[din articolele anti-comuniste si anti-fasciste publicate in anii `30 in ziarul “Credinta” de gazetarul Sandu Tudor (pe numele adevarat Alexandru Teodorescu), viitorul ieroschimonah, duhovnic si staret Daniil de la Rarau, adormit intru marturisire, cu moarte muceniceasca, in temnita Aiudului, la 17 nov. 1962) – nota Razboi intru Cuvant]

Sursa: Razboi intru Cuvant

Rugul Aprins, de la Mănăstirea Antim la Aiud

Linkuri similare:„Și a ajuns sfânt, mare mucenic Daniil”

A trecut prin pușcării ca un meteor. Aprindea inimile și le lăsa lumină”