A munci sau a face economie – negoț fără a ţine seamă de Creator, de aproapele sau de creaţie este un păcat;

Exploatarea muncii este un păcat strigător la cer;

Dreptul la proprietatea privată este, după Sf. Scriptură, relativ şi prin urmare nici proprieteatea privată nu are o valoare absolută. Dumnezeu este proprietarul absolut a toate. Dumnezeu împrumută omului spre folosinţă din proprietatea Lui, spre binele omului şi al aproapelui. Pentru acest lucru omul trebuie să fie mereu mulţumitor faţă de Dumnezeu.

În acest context Dumnezeu recunoaşte omului dreptul de proprietate relativ şi condamnă orice violare a lui, în cele două porunci din decalog: „Să nu furi”, respectiv: „Să nu doreşti casa aproapelui tău…”.

Omul are dreptul la proprietatea comună asupra cunoaşterii, asupra tehnicii şi a ştiinţei. Omul se străduieşte prin munca sa, nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi şi împreună cu ceilalţi.

Omul are vocaţia de a fi stăpân şi păzitor al creaţiei şi nu risipitor şi prădător. În acest sens, prin administrarea şi eficientizarea creaţiei păstrând echilibrul ecosistemic al naturii, cu dorinţa de a face activităţi economice, se respectă persoana umană şi demnitatea sa. Astfel se evită consumismul, risipa, relativizarea principiilor economice şi morale, precum şi hedonismul.

Dumnezeu a binecuvântat bunurile materiale ale pământului şi le-a dat omului “spre hrană” şi folosinţă şi binecuvintează pe om cu bogăţie dacă nu-şi alipeşte inima de ea. Omul trebuie să folosească lumea euharistic.

Ispita sau refuzul omului de a face din relaţia cu lumea o „euharistie”, o acţiune de mulţumire către Dumnezeu, de a face să devină „euharistie” – mulţumire – însăşi viaţa lui, atrage după sine căderea inevitabilă.” (Pr. Dr. Mihai Valica, Distributism si ortodoxie)

Vezi si: Economia daruirii