Scrisoarea baronului Hochpied: “La 26 august, într-o duminică, cu un ceas înainte de amiază, din porunca Sultanului, [Brâncoveanu] a fost luat pe neaşteptate din închisoarea sa de la Şapte Turnuri. Şi a fost dus, ca un făcător de rele, numai în cămaşă, cu patru fii şi un ginere – boier din Principat –, care mergeau toţi înaintea lui, pe jos, în oraş. Şi aşa a fost adus lîngă Marele Serai, înaintea chioşcului împărătesc, pe malul apei. Acolo stătea Sultanul cu Marele Vizir, care ieşise tocmai din Divanul cel mare”.

Anton Maria del Chiaro – secretarul Cancelariei domneşti: “Imbrohorul, după ce comunică lui Brâncoveanu gravele acuzaţii din partea sultanului, ascultate cu demnitate de el, ordonă supunerea lui, ca şi a fiului cel mare, la grele torturi, pentru a smulge mărturisirea averii lor. După ce mărturisiră toate, după cinci zile, duminică în 26 august, de Adormirea Sfintei Fecioare [stil vechi], în prezenţa sultanului, care sta la o anumită distanţă, imbrohorul supuse pe Voievod la un nou interogatoriu, la care Brâncoveanu răspunse fără frică, după care, la un semn, se apropie gealatul”.

Ambasadorul Andrea Memmo către dogele Veneţiei: “Duminică de dimineaţă i-a fost tăiat capul bătrînului principe al Ţării Româneşti, tuturor fiilor lui şi unui boier care îi era vistier. Însuşi Sultanul a venit să fie de faţă la o astfel de jalnică privelişte”.

Ambasadorul francez la Constantinopol, Des Alleurs, către Ludovic al XIV-lea: “După audienţa acordată trimisului Suediei, sultanul intră în caic şi merse la unul din seraiurile ce le are pe canalul Mării Negre. Acolo, pe ţărmul mării, i se dădu să vadă decapitarea a patru fii şi o rudă a voievodului Valahiei, în faţa acestui nefericit principe, care, la urmă, suferi şi el acelaşi supliciu.”.

Del Chiaro: “Cînd Brâncoveanu îl văzu [pe gealat] că se apropie cu sabie în mînă, făcu o scurtă rugăciune şi se adresă fiilor săi cu următoarele cuvinte: Fiii mei, fiţi curajoşi! Am pierdut tot ce aveam în această lume; cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sîngele nostru.


Des Alleurs: “Li s-a propus la toţi iertarea, dacă ar fi voit să îmbrăţişeze religia mahomedană. Toţi au refuzat cu tărie, afară de cel mai tînăr dintre feciori, care, văzînd capetele fraţilor săi că se rostogolesc la pămînt, zise că el vrea să se facă turc”.

Călătorul francez Aubry De La Motraye – în slujba regelui Carol al XII-lea al Suediei: “Gîdele i-a pus pe toţi să stea în genunchi, la o oarecare depărtare unul de altul, şi să-şi scoată căciulile de pe cap. Şi după ce le-a îngăduit să facă o scurtă rugăciune, a tăiat mai întîi, dintr-o singură lovitură de sabie, capul clucerului, […] şi apoi al fiului mai mare. Dar cînd ridică sabia ca să taie capul celui mai tînăr, în vîrstă de 16 ani, acesta, cuprins de frică, ceru să i se cruţe viaţa, primind în schimb să se facă musulman. Atunci, tatăl său, dojenindu-l şi îndemnîndu-l mai bine să moară de o mie de ori dacă s-ar putea, decît să se lepede de Iisus Hristos, numai pentru a trăi cîţiva ani mai mult pe pămînt, acesta [Matei] spuse gîdelui: Vreau să mor creştin, loveşte!– şi îndată gîdele îi reteză capul, ca şi celorlalţi. În sfîrşit, îl decapită şi pe tată”.

Baronul Hochpied: “Apoi l-a tăiat şi pe domn, chinuindu-l mult. Capul rămase atîrnînd de trup, şi aşa a murit. Cele şase trupuri chinuite au fost duse pe străzi. Ele au fost ţintuite de poarta cea mare a Seraiului, pentru a sta acolo, ca trupurile unor făcători de rele, în vileagul tuturora. Însă seara au fost aruncate în mare. De care neauzită tiranie crudă s-au mirat nu numai creştinii, dar şi între turci s-au observat murmurări mari, toţi blestemînd aceasta şi strigînd că este o sălbăticie neomenoasă şi care nu s-a mai auzit în această ţară. Nu numai că era duminică în ziua cînd s-a împlinit această execuţie crudă, dar era şi marea sărbătoare pe care o serbează grecii în cinstea Maicii Domnului sau Înălţării Fecioarei. Lucrul pare a-l fi făcut înadins vizirul spre a-şi arăta dispreţul pentru creştini, dintru a căror lege era principele mort. Care creştini, prin aceasta, pe neaşteptate, au şi fost tulburaţi în închinăciunile lor”.

Aubry De La Motraye: “După aceea, trupurile au fost aruncate în mare, iar capetele duse şi expuse în faţa porţii celei mari a Seraiului, şi au rămas acolo timp de trei zile. Aşa s-a sfîrşit acest principe nefericit, după ce a cîrmuit Ţara Românească 26 de ani”.

Goltz, ambasadorul polonez la Constantinopol: “Trupurile lor fură azvîrlite spre vederea norodului, de dimineaţa şi pînă seara, apoi împrăştiate în apele Pontului Euxin. Niciodată istoria nu a avut parte de un atît de sîngeros măcel şi lumea întreagă se înfioară încă de groaza de a fi văzut pe acest sărman principe, după ce şi-a petrecut cea mai mare parte a zilelor în bogăţiile şi slava lumii, dîndu-şi în final duhul sub tăişul sabiei, înotînd în sîngele întregii sale familii”.

Del Chiaro: “După tragedie, Sultanul se îndepărtă, iar capetele celor ucişi fură purtate prin oraş, pe prăjini. Se strînsese lume multă în jurul acestor cadavre, iar marele vizir, temîndu-se de vreo răscoală, căci înşişi turcii se îngroziseră de atîta nedreptate, ordonă aruncarea cadavrelor în mare, de unde, pe ascuns, fură pescuite de cîţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire numită Halchi, nu departe de Constantinopol. În ce chinuri se zbătea nenorocita Doamnă cînd i se aduse vestea uciderii iubitului ei soţ şi a scumpilor ei fii, îşi poate oricine imagina! Eu, care în patru ani neîntrerupţi am avut onoarea de a fi în intimitatea acestor prinţi, nu-mi pot aminti această teribilă tragedie fără a vărsa lacrimi”.

Sursa: Blogul lui Răzvan Codrescu

Familia de mucenici a Brancovenilor – Kilometrul 0 al demnitatii ortodoxe romanesti

Constantin Brancoveanu – Balada populara