Din articolul Gospodăria tărănească tradițională sau cât de independenți eram

“Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea a cumpărat cu mulţi ani în urmă o casă ţărănească în comuna Enisala pe care a transformat-o într-un mic muzeu. Graţie lor se mai poate vedea cum arăta o gospodărie ţărănească din perioada interbelică. (…)

…puţini ne dăm seama câtă independenţă şi timp asigura ţăranilor. In primul rând că era o locuinţă ieftină şi durabilă. Era construită în câteva luni cu o investiţie minimă şi rezista 100 de ani. Mâna de lucru, cu excepţia a doi-trei meşteri era gratis. La toate etapele de ridicare a casei se făcea clacă. Participau vecini, rude, prieteni.

In gospodărie se producea totul, de la hrană la haine. Transportul se făcea cu căruţa, fără poluare, fără bani de benzină. Muncile agricole cu vitele şi caii.
Cât despre performanţă ce să mai spun. România era grânarul Europei, leul era valută, ţara avea o populaţie 20 milioane de locuitori în 1940.

Cât am evoluat în 60 de ani? Am atins 21 de milioane de locuitori fără Basarabia. Ne ridicăm o casă într-o viaţă, muncim de dimineaţa până seara, ne îmbrăcăm în plastic şi mâncăm nesănătos, adică prost. Ne pierdem timpul liber privind la o cutie care ne spune tot timpul ce se întâmplă. Şi cu toate acestea nu ştim unde este adevărul. Trebuie să am tot timpul bani pentru mâncare, transport etc. Deja, mi-e rău!
Dacă acesta este progresul, atunci ar trebui redefinit. Nu trăim deloc mai bine decât strămoşii noştri. Ba, dimpotrivă!”

Cititi articolul integral pe blogul Emiliei Corbu.