“În primul rând, ceea ce se întâmpla în America, Europa si în România, nu este politica, ci politicianism, ceea ce este cu totul altceva. Politica este implicarea cetateanului în treburile cetatii. O datorie nobila. Politicianismul este implicarea cetateanului în jefuirea cetatii si a locuitorilor ei. Când Hristos ajuta pe cel sarac, alunga pe speculanti din templu, îl numea pe Irod vulpe si pe farisei morminte spoite, facea politica nobila. Politicianismul vine cu o serie nesfârsita de institutii demonice dupa el, viata sociala este murdarita pâna în cele mai intime fibre.
Desigur, Biserica face politica si trebuie sa faca, dar politica Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Cetatea se mântuieste prin Biserica. Daca Biserica sta în afara cetatii, înseamna ca a dezertat de la datoria ei: ea nu mai mustra pe conducatorul ticalos, nu mai apara pe cel sarac, nu mai propoveduieste cuvântul în societate, în închisori, în scoli, în lumea tinerilor pierduti, în casele bogatilor îndemnându-i la milostenie, restituind astfel macar o parte din bunurile furate de la cetatean, nu se mai ridica împotriva coruptiei.
În preajma ultimelor alegeri, am discutat cu tineri, cu preoti si chiar cu ierarhi posibilitatea ca Biserica sa vindece ranile tarii, sa moralizeze viata publica si, mai ales, lumea politica, prin implicarea preotilor în politica. Nu în sensul formarii unui partid crestin cu preoti si ierarhi în el, ceea ce ar fi constituit o abatere de la linia trasata de Hristos si o coborîre în arena politicianista, unde fiarele salbatice i-ar fi sfâsiat, ci prin promovarea unor persoane civile în viata politica. Asta însemna ca Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri. (…) Astfel, baza propagandei candidatilor nu s-ar mai fi facut cu cheltuieli enorme din furtul organizat, ci prin cuvântul Bisericii. Parea o utopie si era, atâta vreme cât ierarhia Bisericeasca, de la vladica si pâna la ultimul credincios – poporul lui Dumnezeu – nu întelegea misiunea politica a Bisericii, asa cum am aratat mai înainte.” (Parintele Gheorghe Calciu, „Biserica trebuie sa faca politica“)
Linkuri similare: Nicolae Steinhardt: “Avem nevoie de oameni cu suflet politic”
andrei
Mar 23, 2012 @ 15:45:50
Nu sunt de acord ca biserica sa faca politica in nici un fel, nici direct, prin crearea de partide politice crestine, nici indirect prin sustinerea sau impunerea de candidati la alegeri.
Oricum ar face asta, biserica ar fi terfelita pentru ca politica si puterea corup ele insele.
Sa zicem ca biserica sustine pe candidatul X, om cumsecade si bun crestin.
Dar de unde stim ca acel om este si competent pe domeniul pentru care e propus si mai ales, de unde stim ca laund contact cu coruptia nu va ajunge si el pana la urma corupt. Pe cine ar da oamenii vina? Pe biserica.
Nu cred ca pentru asta exista biserica, pentru a gestiona viitorul politic al unei tari, ci pentru a duce sufletele pe calea mantuirii.
Orice abatere , fie ea cat de mica, de la scopul ei de mantuire a lumii, fie si doar prin acordarea de sprijin unor candidati politici, nu poate fi decat in defavoarea ei.
Aceasta este parerea mea.
LikeLike
bisericadinsuflet
Mar 24, 2012 @ 20:18:43
Cred că cea mai bună legătură între preoți și politică a fost arătată de Daniil Sihastru și cuviosul Ioan Arhimandritul, duhovnici și îndrumători a doi mari domnitori români: Ștefan cel Mare și Constantin Brâncoveanu.
Iisus a spus: dați-i cezarului ce e al cezarului și Lui Dumnezeu ce e al Lui Dumnezeu. Ori implicarea preoților în politică, la fel ca și afacerile, reprezintă slujirea la doi domni. Și nu este greu de observat către care dintre ei au ajuns să se închine mai des.
Cât despre „Biserica, în fiecare sat si oras, sa-si dedice o parte din timpul sau cetatii, în sens politic nobil, sa vada care sunt cetatenii buni, cei mai buni si necorupti pentru a fi promovati în alegeri” avem exemplul popei Bulucea: „când cu steaua când cu crucea”.
Mai util ar fi ca sfinții părinți să rămână la cele sfinte, fără a fi partizani vreunei persoane sau formațiuni politice, având astfel posibilitatea ȘI CHIAR OBLIGAȚIA de a „sancționa” devierile celor care ne conduc de la calea cea dreaptă, ORTODOXĂ (de exemplu, PF Daniel nu a luat oficial nicio atitudine față de decizia de impozitare a pensiilor mici, deși ar fi fost o datorie creștină)
LikeLike