Alterarea moravurilor publice este o cauzã de degradare a moravurilor private si consecuenta neapãratã este cã caracterul national se stricã si puterea statului slãbeste. Un stat unde functiunile publice se exploateazã de-o gloatã de oameni cari nu produc nimic, ci numai consumã resursele bugetare se condamnã singur a fi neputincios si sterp. Noi avem trebuintã, mai mult decât altãdatã… sã stabilim un guvern national, serios si tare…

…Nu vedem partidul guvernamental  desfãcut în grupuri de ambitiosi, cari, încetând de mult de-a mai viza la realizarea principiilor si nefiind capabile de a organiza ceva solid si stabil, se întrec pur si simplu în vînãtoarea foloaselor materiale pe cari le dã puterea?”

suma neproportionat de mare care se ia în fiece an din averea comunã, în loc de a se întrebuinta la dezvoltarea vietii economice si de culturã a populatiunilor, se împarte în sinecure mari si mici pentru o clasã de oameni fãrã stiintã, fãrã merit, cari, tocmai pentru cã n-au nici una, nici alta, s-au constituit într-o societate de exploatare pentru care toate mijloacele de-a veni la putere sau de-a se mentinea sunt bune.” (Eminescu, Timpul, 4-6 ianuarie 1881)

“Elemente economice nesănătoase, uzurari şi jucători la bursă, cavaleri de industrie şi întreprinzători şarlatani, se urcă, cu repejune, în clasele superioare ale societăţii omeneşti, în locurile care, înainte, erau rezervate naşterii ilustre, inteligenţei celei mai dezvoltate, caracterului celui mai drept şi mai statornic… Peste tot credinţele vechi mor, un materialism brutal le ia locul, cultura secolului, mână-n mână cu sărăcia claselor lucrătoare, ameninţă toată clădirea măreaţă a civilizaţiei creştine. Shakespeare cedează bufoneriilor şi dramelor de incest şi adulteriu, cancanul alungă pe Beethoven, ideile mari asfinţesc…” (Timpul, 7 aprilie, 1879).

„Şi acum priviţi cu spaimă faţa noastră sceptic-rece,
Vă miraţi cum de minciuna astăzi nu vi se mai trece?
Când vedem că toţi aceia care vorbe mari aruncă
Numai banul îl vânează şi câştigul fără muncă,
Azi, când fraza lustruită nu ne poate înşela,
Astăzi alţii sunt de vină, domnii mei, nu este-aşa?
Prea v-aţi atătat arama sfâşiind această ţară,
Prea făcurăţi neamul nostru de ruşine şi ocară,
Prea v-aţi bătut joc de limbă, de străbuni şi obicei,
Ca să nu s-arate-odată ce sunteţi – nişte mişei!” (Scrisoarea a III-a)

„Marii oameni ce se pretind reprezentanţi ai poporului românesc întreg, cei ce pretind a personifica idealurile noastre naţionale, aceştia nu au în vedere decât utopii cosmopolite, proprii a ne dezorganiza şi mai mult, a slăbi în noi simţul de conservaţiune naţională şi, dacă se servesc din când în când de ideile comune poporului românesc, o fac numai debitându-le ca pe o marfă, pentru a-şi câştiga popularitate”.
(Mihai Eminescu, E greu a afla…, Timpul, 27 noiembrie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 229)

„Legile ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate şi născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol”.
(Mihai Eminescu, Ceea ce dă guvernului…, Timpul, 1 aprilie 1882, în Opere, vol. XIII, pag. 87)

“Toate conditiunile sociale s-au surpat si s-au amestecat într-un fel de promiscuitate; traditiunile tãrii s-au uitat cu totul; o clasã nouã guvernantã s-au ridicat, fãrã traditiuni si fãrã autoritate, încât tara cea mare, temeiul si baza nationalitãtii noastre, nu-si gãseste constiinta raporturilor politice cu cei ce o guvernã; drepturile politice nu mai sunt rãsplata unui sir de servicii pe datini, ci un instrument de ambitiune, de îndestulare a intereselor particulare.” (Timpul, 4 ianuarie 1881)

Înmulţirea claselor consumatoare şi scăderea claselor productive, iată răul organic, în contra căruia o organizare bună trebuie să găsească remedii.” Timpul, 2 octombrie 1879

Advertisements