“Dacă aş fi un bob de grâu, aş aştepta cuminte
Ca să mă coc, răbdând smerit în arşiţa fierbinte.

… Apoi, legat cu fraţi de-ai mei, la moară de m-ar duce
De pietre m-aş lăsa sfărmat, s-ajung făină dulce.

Cînd m-aş vedea trecut de sită, asta mi-ar fi dorinţa:
Cu rugă de m-ar frământa, plângând, prescurăriţa.

Iar de m-ar pune în cuptor, oricât de-ncins să fie,
O, Doamne, ce frumos aş creşte, s’ajung la Liturghie!

Când preotul se roagă-n taină, îngenunchind sfios,
M-aş preschimba, prin Duhul Sfânt, în Trupul lui Hristos.

Şi dacă toate s-ar plini, un dor mi-ar mai rămâne:
Ca toate boabele de grâu să fie doar o pâine.”

(Monahia Nicodema Stoica)