Discursul final din celebrul film „Dictatorul” regizat de Charlie Chaplin, care joacă și rolul principal, se bucura de multă apreciere pe Internet. De fapt, Internetul abunda in videoclipuri, documentare si materiale care propaga idei si mesaje similare celor din acest discurs. 

În discurs suntem chemați la „lupta pentru eliberarea lumii”, pentru „abolirea granițelor nationale” și pentru instaurarea unei „democrații” care să conducă la „înfrățirea universală”, pentru a nu mai fi „ură între oameni” și „violență”. Ni se repetă că trebuie să nutrim cu toții o „dragostea pentru umanitate”.

Înainte de a ști ce e aceea „dragoste pentru (o) umanitate” abstractă, trebuie să avem dragoste pentru ceea ce ne dă limite umane și concretețe – familia, comunitatea, țara în care trăim, cu istoria, credința și cultura ei, cu bogățiile ei, iar un stat național trebuie să fie capabil să stea pe propriile picioare. „Dictatorul” spune că „știința și progresul arată drumul spre fericire”, dar nu înțelege (și grav e că induce și poporul în eroare) că, fără acele limite firești care îi conturează omului identitatea și îi dau concretețe vie, „știința și progresul” nu pot exista, rămân la nivel de propagandă, efectul real fiind dezrădăcinarea și falsificarea noastră. În cele din urmă, ele se transformă în pseudoștiință și regres. „Dictatorul” nu înțelege că tocmai o astfel de „știință și progres” pe care le preamărește au condus la decăderea descrisă la începutul discursului: „Mașinile care dau abundență ne-au lăsat în nevoie. Știința noastră ne-a făcut cinici, istețimea noastră, duri și răi.”

Globaliștii vorbesc despre înlăturarea violenței, însă discursul lor e lipsit de ancoră în realitate. Cei care își doresc să creeze „cetateni globali” (care să se integreze într-o „înfrățire universala” dizolvantă), sub pretextul instaurării unui fel de „democratie” universală, nu vor face decât să pregătească terenul pentru declanșarea de violențe și dezordine în lume.

Fără acele limite firești care îi conturează omului identitatea și îi dau concretețea vie de persoană în comuniune cu alte persoane, nici iubirea nu poate exista și nici o dragoste abstractă pentru umanitate nu o poate înlocui.