Fragmente din articolul Arta tradițională românească pe cale de dispariție, de Ioan Vlăducă, articol apărut in revista Valea Muntelui, nr. 2/2011.

Despre tradiţie şi kitsch

Intrând pe un site de artizanat, am găsit, amestecat printre obiecte mai mult sau mai puţin valoroase, un „Pandant Swarovski“. Lăsând la o parte faptul că nu se numeşte pandant, ci pandantiv1, ne surprinde includerea acestuia în rândul obiectelor de artizanat. Tânărul Daniel Swarovski, născut în Boemia de Nord, a fondat în anul 1895 firma Swarovski în Tyrolul austriac. Swarovski este astăzi o marcă foarte apreciată în universul modei, însă nu are nici o legătură cu arta tradiţională românească.

Obiectele de artizanat ar trebui să fie lucrate în stilul artei tradiţionale. Din păcate, domeniul este invadat de kitsch-uri. Conform DEX, termenul kitsch este folosit pentru a desemna un obiect decorativ de prost gust, o reproducere sau copiere pe scară industrială a unor opere de artă, multiplicate şi valorificate comercial. În afară de „Pandantul Swarovski“, mai găsim şi alte kitsch-uri: „Candelă pentru aromaterapie“, „Ceasul pescarului“ şi chiar o sticlă de ţuică „Dracula în tun“.

Despre tradiţie şi artizanat

Dacă este foarte uşor să deosebim kitsch-ul de arta tradiţională, graniţa dintre arta tradiţională autentică şi artizanat este mai greu de trasat.

Factorul principal care deosebeşte autenticul de artizanat este intenţia cu care se realizează un obiect de artă.

Meşterul autentic este animat de o dorinţă spontană, de natură estetică sau duhovnicească. El creează obiectul de artă spre slava lui Dumnezeu şi spre bucuria semenilor săi, adăpându-se şi el din această bucurie, pe măsură ce frumosul iese la iveală prin lucrarea mâinilor. Face acel obiect pentru familia lui, sau pentru a-i învăţa meşteşugul pe copii, sau dăruieşte obiectul de artă unui prieten. Iar în cazul în care vinde obiectele de artă, o face pentru păstrarea tradiţiei strămoşeşti.

Artizanatul are un scop comercial; se urmăreşte câştigarea banilor pe seama unor obiecte care sunt asemănătoare cu cele autentice şi care sunt realizate „pe bandă“, ca într-o fabrică.

Este evident că starea sufletească se imprimă într-un anumit fel în obiectele realizate; de aici provine diferenţa de duh sesizabilă la o cercetare atentă.

Despre tradiţie şi modernism

Obiectul tradiţional românesc ne odihneşte, fie că este o simplă lingură de lemn, o strachină de lut, o masă, un ştergar sau un tablou. Iar născocirile moderne, în cel mai bun caz ne induc o stare de superficialitate, iar în cel mai rău caz produc tulburări psihice.

Există două explicaţii ale acestui fapt: o explicaţie ştiinţifică şi o explicaţie duhovnicească; ele nu se exclud, ci se completează.

Din punct de vedere ştiinţific observăm că obiectele moderne se deosebesc de cele tradiţionale prin material, prin aspect geometric şi prin modul de realizare.

Lemnul, piatra, lutul, fibrele naturale şi culorile vegetale au fost înlocuite cu materiale plastice, aliaje metalice, fibre artificiale şi culori sintetice.

Formele tradiţionale, liniştitoare şi tonice, au fost înlocuite cu forme moderne, impregnate de un dinamism stresant. (…)

În ceea ce priveşte modul de realizare, constatăm că prelucrarea manuală a fost înlocuită cu prelucrarea mecanizată şi automatizată.

Toţi aceşti factori au condus la obţinerea unor obiecte standardizate, uniformizate, colorate strident sau monoton şi lipsite de amprentă personală.

Nu mai mâncăm mămăligă cu brânză din strachină ceramică şi cu lingură de lemn, ci consumăm alimente artificiale din farfurie de plastic şi cu lingură de plastic. Nu mai turnăm vin natural din ulcior în cană de lut, ci turnăm acum sucuri artificiale din recipient de plastic în pahar de plastic.

În sens duhovnicesc observăm mai întâi îndepărtarea omului de Dumnezeu, prin îndepărtarea de materialele create de Dumnezeu. La întrebările copilului: „Cine a făcut lemnul? De unde este piatra? Cine a făcut fructele? Cine a făcut cânepa?“, mama îi răspunde: „Dumnezeu le-a făcut pe acestea ca să ne ajute pe noi“. Iar acum, plasticul este de la o firmă străină, fibrele sintetice de la altă firmă, sucul de fructe de la altă firmă şi aşa mai departe. Observăm apoi că obiectele nu mai transmit o stare de linişte, de curăţie şi bucurie duhovnicească, aşa cum se întâmpla când erau realizate manual de meşteri binecredincioşi şi evlavioşi; acum au un aspect impersonal (dacă sunt lucrate automat), sau transmit angoasa şi tulburarea (…).

Despre factorii care pot duce la dispariţia artei tradiţionale româneşti

(…) Oamenii de ştiinţă de la Tavistock au descoperit că un individ care îşi pierde rădăcinile este mai uşor de gestionat şi, ca atare, pentru a putea fi manipulat, trebuie să i se distrugă nucleul familial şi principiile religioase“2

„Metodele moderne de omogenizare civică au fost elaborate după succesul deja experimentat de propaganda de război şi ulterior progreselor ştiinţifice ale şcolii lui Sigmund Freud. Un rol important au avut, de atunci, publicitatea, cinematograful, presa scrisă şi radioul, dar mai ales televiziunea şi lumea telerealităţii pe care aceasta a creat-o.“3

Modelele ateiste, magice, generatoare de patimi şi de boli psihosomatice sunt promovate prin desene animate, filme, muzică, jocuri, publicitate şi internet. Dintre informaţiile cu efect negativ, unele sunt la vedere, altele sunt ascunse în domeniul subliminal.

În acest prim factor intră şi interzicerea folosirii unor materiale tradiţionale. Exemplul cel mai cunoscut este cel al cânepii. Meşterii populari se plâng de faptul că autorităţile au distrus culturile de cânepă şi au dat amenzi cultivatorilor. De ce se procedează aşa? Pentru faptul că această plantă, folosită de mii de ani, este considerată acum drog şi introdusă pe lista plantelor interzise. Cânepa are denumirea ştiinţifică Cannabis sativa, iar planta din care se extrage drogul se numeşte Cannabis indica, şi nu se cultivă în România. Folosind această asemănare de nume, sistemul oficial a interzis şi cânepa.4

Al doilea factor este deplasarea masivă a tinerilor de la sat la oraş. Aceasta duce la ruperea legăturii dintre generaţii. Meşteşugurile şi artele tradiţionale se pierd treptat. Trebuie să avem aici în vedere nu numai dispariţia tehnicilor vechi, ci şi dispariţia materialelor tradiţionale.

Al treilea factor este sărăcirea programată a populaţiei. Oamenii abia au cu ce să plătească alimentele şi locuinţa; dacă le mai rămâne vreun ban, acesta este dat pe medicamente, în speranţa tratării bolilor induse de sistem prin vaccinuri periculoase, radiaţii, aditivi alimentari toxici şi chemtrails.

(…) Ce avem de făcut pentru salvarea artei tradiţionale româneşti?

În primul rând, multă rugăciune cu nădejde în Dumnezeu. Să ne ajute Dumnezeu să păstrăm Dreapta Credinţă şi valorile noastre româneşti autentice! În al doilea rând, să unim rugăciunea cu fapta. Să ajutăm pe copii şi pe tineri să înveţe meşteşugurile tradiţionale, să-şi împodobească locuinţa cu obiecte tradiţionale autentice, să asculte adevărata muzică tradiţională românească şi să ducă o viaţă curată, după dreptarul Ortodoxiei.

Advertisements