Modelul economic falimentar (capitalismul neoliberal globalist) a condus si la decaderea invatamantului. Daca omul si munca sa au devenit o marfa, si cunoasterea a devenit o marfa. Ne intrebam de ce cunoasterea calitativa este pe cale de disparitie. Fiindca nu mai este formativa (nu mai formeaza caractere), ea nu mai conteaza in sine, ci ca instrument. Omul in sistemul economic neoliberal a devenit el insusi un instrument. In invatamant nu se mai formeaza oameni intregi, ci competente, oameni asimilabili, utili in multinationale si corporatii, formati pentru a preamari “virtutile” globalizarii. Globalismul (si societatea tehnologica) au nevoie de oameni specializati intr-un domeniu restrans, nu de oameni cu un larg orizont de cultura. Cum spune Lyotard (in Conditia postmoderna), cunoasterea traditionala a fost inlaturata in favoarea cunoasterii stiintifice. In cazul celei din urma, adevarul este imanent si se pune accent pe specializare, performanta, eficienta. De aici idolatrizarea muncii pana la a te sacrifica pentru acest idol in numele “eficientei”. In cunoasterea traditionala exista un adevar transcendent, iar dimensiunea morala este esentiala.

Pentru a sti sa integrezi adevarurile intr-o ierarhie e nevoie de un orizont mai larg de cultura. Limitarea omului la un domeniu restrans conduce la imposibilitatea de a-si mai forma o viziune globala asupra lumii si de a mai avea acea perceptie a ierarhiei adevarurilor. Insa, cum spune John Medaille in cartea Toward a Truly Free Market, adevarata stiinta inseamna cunoastere integrata intr-o ierarhie a adevarului. De exemplu, economia s-a redus la o “stiinta fizica”, astfel incat, pentru atingerea “eficientei”, omul a fost inteles in primul rand ca marfa si piesa de schimb. Omul este insa mai mult decat atat. Iar a face abstractie de universul sau moral inseamna a reduce si a anula omul, a nu mai tine seama de omul in integralitatea sa. Cum spune tot John Medaille, “o gandire corecta este cea care incadreaza adevarurile in ierarhii adecvate, care nu permite ca adevaruri mai mici sa ia locul adevarurilor mari si nu reduce toate adevarurile la unul singur”. Pentru a face ca economia sa functioneze precum fizica, economistii au redus omul la un obiect intr-o lume de obiecte, la un calcul economic, la “homo œconomicus” – mit, utopie care nu poate sta la baza unei stiinte. Iar o stiinta care se ocupa cu relatiile dintre oameni, precum este economia, nu poate reduce omul la ceva ce in mod clar nu il defineste.