„(…) Câtă vreme majoritatea cetățenilor deținea pământ, unelte, o casă și toate celelalte lucruri necesare, se încheia un contract firesc (spre avantajul reciproc al părților) prin care un om obținea un salariu de la un altul care avea nevoie de serviciile lui. Lucrătorul salariat avea posibilitatea să fie el însuși proprietar, sporindu-și venitul printr-o astfel de muncă platită, efectuată pe o perioadă limitată de timp, sau, economisindu-și salariul, putea deveni proprietar. Numărul lucrătorilor care munceau pentru o singură persoană în schimbul unui salariu era redus. Relațiile dintre oamenii care ofereau salariul și cei care îl câștigau erau personale și umane. Dar atunci când, în condițiile intensificării competiției și ale utilizării de mașini scumpe și la nivel centralizat, precum și ale unei comunicări tot mai accelerate, mii și mii de oameni au început să muncească pentru un salariu plătit de un patron sau de o corporație, lucrurile s-au schimbat complet – și în această stuație ne aflăm astăzi. Societatea industrială s-a divizat într-o masă foarte mare de oameni care trăiesc exclusiv (sau aproape exclusiv) din salarii  – care le furnizează mâncare, îmbracăminte și un acoperiș deasupra capului – împărțite cu zgârcenie, la intervale scurte de timp, de către un număr mult mai mic de patroni, care controlează capitalul, adică cei care dețin magazinele, pământul, casele, îmbrăcămintea și mâncarea.

Relațiile umane au dispărut, o clasa exploatează o clasă cu mult mai numeroasă de angajați pentru profit și s-a ajuns la un contrast deplin între cele două grupuri. Interesele celor două clase nu mai converg, ci se află în contrast total. Lucrătorul-salariat este dușmanul patronului. In interesul patronului este să poată da celui care muncește un salaru cât mai mic și să-l determine să lucreze cât mai mult pentru acest salariu. …

Între timp, toate formele de dezbinare socală s-au născut de aici. O astfel de formă este ceea ce se cheamă „ura de clasă” – Oprimații care ii disprețuiesc pe asupritori. Altele, asociate acesteia, sunt reprezentate de disprețul, nedreptatea și falsitatea care predomină. Opresorul îl disprețuiește pe salariat, îi face o nedreptate prin faptul că îi folosește munca fără a se gândi și la avantajul acestuia sau la binele comunității și, pe lângă aceasta, susține o teză care la început era adevărată, dar care acum este o minciună, și anume că toate acestea au la bază un contract liber consimțit și, prin urmare, validat legal.

… Toate acestea creează sentimentul permanent de nesiguranț în care traiesc milioane de oameni, care nu pot ști cât timp vor mai avea mâncare, îmbrăcăminte și un acoperiș deasupra capului.

Vedem milioane de salariați cuprinși de o furie nestăpânită față de deținătorii de capital de la care primesc salariile. Indignarea lor e atât de puternică încât declanșează mereu conflicte violente, pornind dintr-un sentiment accentuat de nedreptate. Această mânie a condus de atâtea ori la revolte, care au culminat cu vărsări de sânge. Tensiunea crește pretudinteni, aducând tulburări și dezordinte și, dacă nu vom reuși să remediem aceste probleme, ele vor duce la destrămarea și colapsul societății.”
(Hilaire Belloc, 1938)

Hilaire Belloc, The Wage Worker