Utopia este un fel de proiectie maximalista spre viitor. Este o promisiune, sau o idee, că atât istoria ca întreg, cât si existenta umana ca destin personal, se misca spre perfectiune si împlinire, spre o eminenta – nu numai eminenta, dar si iminenta – victorie asupra tuturor felurilor de pericole si deficiente. (…) Nu, istoria lumii nu ne-ncurajeaza sa gândim asa. Toti Napoleonii au cazut si toate visele lor s-au sfârsit într-o mare varietate de Sf. Elene… Si, cu toate acestea, aceasta credinta este esentiala astazi. (…) Cautarea Utopiei predomina în vietile noastre zilnice. Exista, de exemplu, o alta Utopie, pe care eu o numesc Terapeutica.

(…) Pretutindeni, de la Utopia cea mai sângeroasa la cea mai benigna, a culturii noastre post-industriale, exista aceasta mare promisiune ca suntem gata sa traim „Les lendemains qui chantent”, mâinele care cânta.

Acum, ca o ciudata contraparte, avem a doua tendinta fundamentala a vremurilor noastre, adica Evadarea, un fel de contra-Utopie. Lumea noastra de azi nu e numai lumea acelora care urmaresc energic vise utopice, ci si, într-o masura necunoscuta în trecut, a celor-ce-se-lasa – de toate felurile, sexele si pozitiile sociale. Cu totii stim asta. Am trait, doar, experienta anilor ’60, când oamenii resimteau, într-un fel nou si fara precedent, oprimarea a ceea ce era numit Sistem si dorinta de a abandona acest Sistem. (…) Evadarea începe cu atitudinea mentala a celor-ce-se-lasa si continua cu o cautare a tot felul de experiente spirituale. Stiti ca doar nu poti sa-L gasesti pe Dumnezeu pe Broadway. Trebuie sa-l gasesti în cine stie ce albastri munti din India, într-un ashram, într-o tehnica. Si iarasi, sunt foarte bine plasat sa stiu asta pentru ca, din nefericire, religia mea, Ortodoxia Rasariteana, este foarte des identificata ca furnizor al acelui gen de mici tehnici mistice care vor satisface dorinta celui-ce-se-lasa de extaz personal, în afara Sistemului.

Apoi, este acel nou cult al guru-ilor, si acea atitudine care a existat dintotdeauna, dar niciodata într-o asemenea forma si intensitate, si care este „ura de lume”.

(…)

Si astfel, este aceasta viziune a lumii create, cazute si mântuite. Pâna ce aceasta viziune treimica nu s-a destramat, nu era nici o cale pe care cultura noastra, înradacinata în Evanghelie, sa mearga pâna la capat fie în utopism, fie în evadare. Iar astazi, adevarata lucrare intelectuala si spirituala careia noi crestinii trebuie sa-i facem fata nu este sa alegem pur si simplu între Utopie si Evadare. Nu este sa vindem religia ca pe un mic Valium, ca pe o sfânta pilula Valium. Adevarata noastra provocare este sa regasim ceea ce eu numesc eshatologia crestina fundamentala. Orice ar fi Celalta Lume (si nu stim nimic despre ea), ea este mai întâi de toate revelata noua aici si acum. Nu în alta parte, ci aici. Daca nu o cunoastem (nu devenim constienti de ea) chiar astazi, atunci nu o vom mai descoperi niciodata.

(…)

Eshatologia crestina fundamentala a fost distrusa fie de optimismul ducând la Utopie, fie de pesimismul ducând la Evadare. Daca exista doua cuvinte eretice în vocabularul crestin, acelea ar trebui sa fie „optimism” si „pesimism”. Aceste doua lucruri sunt în întregime anti-biblice si anti-crestine.

Ne revine noua, crestinilor, sa reconstruim aceasta credinta unica, în care nu se face nici o iluzie despre rau. Nu ne putem permite sa acceptam pur si simplu o credinta ieftina care ne cere numai sa ne lasam de fumat si de baut, o mica religie care promite ca, tu numai renunta la cafea, iar mâinele va începe sa cânte. Credinta noastra nu se bazeaza pe nimic în afara acestor doua revelatii fundamentale: Dumnezeu atât a iubit lumea si Lumea cazuta a fost, în secret, tainic, mântuita.

(…)

„Când Fiul Omului se va întoarce, va mai gasi El oare credinta pe pamânt?” (Lc 18:8) Poate ca ne îndreptam spre o catastrofa. Nu este treaba Bisericii crestine sa garanteze ca totul va fi mai mare si mai bun. Acesta este utopism. De partea cealalta, trebuie sa excludem de asemenea evadarea, ca pe o tradare a lui Dumnezeu, care atât a iubit lumea. Aceste doua realitati – lumea cazuta, dar care a fost creata buna – trebuie pastrate laolalta, antinomic. Aceasta este conditio sine qua non, pe care crestinii au putut întotdeauna s-o gaseasca în actele însesi prin care s-a definit Biserica. Unul a fost proclamarea Vestilor Bune – evangelion. Iar celalalt – Taina Euharistiei. Acea mareata eucharistia, multumire (recunostinta), care ne învata: vrei sa întelegi ce anume este un lucru? Sigur, poti cumpara un dictionar sau o enciclopedie. Vrei sa stii ce este corpul uman? Cumpara, desigur, o carte de anatomie. Etc. Dar daca vrei cu-adevarat sa stii ce este orice lucru din lume, începe prin a multumi lui Dumnezeu pentru el. Atunci nu vei cadea în erezia reducerii: omului – la economie si la sex, naturii – la determinism. Atunci vei cunoaste ca omul a devenit om, nu pentru ca a inventat roata, oricât de importanta este ea. Nu pentru ca este Homo Sapiens, sau pentru ca a descoperit logica lui Aristotel. Ci pentru ca a devenit Homo Adoratus, omul care multumeste. Omul care nu îi spune lui Dumnezeu, sunt îndrituit la asta, este dreptul meu constitutional sa am întotdeauna asta sau ailalta. Este omul care, multumindu-I lui Dumnezeu, exclama dintr-o data: „Cerul si pamântul sunt pline de slava Ta”.

Daca numai ne-am întoarce – din uitarea noastra, din confesiunea noastra, din morbiditatea noastra, sau din optimismul nostru ieftin – la oxigenul spiritual al acelei multumiri cosmice, care ne furnizeaza termenii de referinta, contextul existentei noastre, care transforma acel faimos Metro, boulot, dodo! Daca numai am putea regasi asta – si resursele nu ne lipsesc – nu am mai fi acei urmatori pasivi ai acelei polarizari crescânde: ori Utopie, ori Evadare (iar prin „noi” înteleg credinciosii, pentru care Dumnezeu este înca o Realitate). Am fi participanti activi în procesul permanent al mântuirii lumii, create de Dumnezeu, cazute si în curs de mântuire – de catre cei care cred în mântuire.

Intre Utopie si Evadare, o conferinta a parintelui Alexander Schmemann, tinuta în Greenville, Delaware, pe 22 Martie 1981.