(din Denis De Rougemont, Partea Diavolului, Ed. Humanitas, 2006)

Nu exista domeniu in care argumentul spatiului vital, individual de data asta, sa fi avut mai mult succes decat in dragoste, asa cum o cultiva Occidentul. De un secol incoace, toate romanele ilustreaza, cu atat mai putina arta cu cat gasesc mai multa complezenta in a propune aceasta, teoria dreptului pasiunii: “O femeie apartine de drept barbatului care o iubeste si pe care ea il iubeste mai mult decat viata, si nu exista uniuni pe veci legiuite decat cele care sunt comandate de adevarata pasiune.” Cantecul spune, mai simplu, ca “totul este permis atunci cand iubesti”.

Prima consecinta a acestei largi ingaduinte este ca ea face sa sara in aer alianta casatoriei. In morala pe care o practica acum contemporanii nostri, forta amorului primeaza asupra dreptului juramantului. Insa o asemenea punere a problemei zdruncina lumea. Caci daca ataci in forul cel mai launtric al fiintei sensul aliantei jurate inseamna sa pregatesti patul pentru o etica a barbarilor. Sa-i iei vecinului femeia sau pamanturile pentru ca ai descoperit dintr-odata ca asta e “vital” si pe urma sa justifici asemenea actiune doar prin violenta dorintei inseamna o aceeasi singura uzurpare. Imperialismul totalitarilor traduce in politica aceleasi principii pe care se intemeiaza anarhia in moravurile noastre private.

…Ramane de vazut daca aceasta iubire, despre care se pretinde ca ingaduie totul, este intr-adevar iubire, sau daca nu este mai degraba vreo obsesie abuziv impodobita cu acest nume frumos. Or, fiecare vede ca “iubirea” moderna este un imens faliment intim al civilizatiei noastre. Este o chestiune atat de tragic confuza, incat numai Diavolul mai e sigur ca s-ar putea descurca in ea. …

Partea Diavolului in iubire este pur si simplu tot ceea ce nu este iubire. E tot ceea ce se insinueaza in noi sub acoperirea acestui cuvant. Caci Diavolul este cel care nu iubeste si care nu iubeste faptul ca in lume exista exista dragoste, si a carui intreaga placere este sa perverteasca virtutile noastre in insusi izvorul lor. Il veti simti prezent, in forta lui imobila, in spatele privirii fiintei lipsite de iubire. Si, pretutindeni unde iubirea este contrafacuta, ii veti recunoaste roadele. …

Nicio epoca nu a vorbit mai mult despre iubire, cu atat de putin exigenta reala. Diavolul ne-a facut sa numim “iubire” o vaga obsesie contagioasa al carui focar in epoca moderna a fost literatura romantica si careia romanele si filmele ii sunt agenti de difuzare. Aceasta obsesie a devenit marea afacere a civilizatiei noastre in vreme de pace – religia celor care nu mai voiau religie. … Supraaprecierea extravaganta a dragostei – inteleg prin aceasta acea forma de obsesie care seamana cu iubirea adevarata asa cum seamana orasul Lyon cu un leu – a depreciat treptat in epoca noastra simtul si respectul tinutei morale, al sacrificiului pentru binele comun, al virtutilor virile si aspre. Fericirea individuala a devenit tabuul nostru: semn de decadere a unei civilizatii. …

…Ceea ce deosebeste dragostea in secolul nostru, ceea ce ar trebui sa ii descalifice in mare numar pe cei care se prevaleaza de ea, este tocmai aceasta nuanta de obsesie si usurinta cu carese arata ca i se cedeaza. E o usurinta sinistra in a te marturisi invins, in a te recunoaste iresponsabil, s-ar zice chiar in a te lauda cu asta. …Departe de a lupta impotriva unei pasiuni care se iveste, se nadajduieste, se provoaca febra acestei pasiuni: si asta ar insemna sa traiesti! (Si probabil ca trebuie sa traiesti putin)…

Diavolul stie ca dragostea este domeniul prin excelenta al confuziilor dintre viciu si virtute. In nicio alta parte omul nu se insala mai abitir in ce priveste motivarile sale si nu semultumeste mai bine cu sofisme cusute cu ata alba. In nicio alta parte masochismul si egoismul stramt nu se invesmanteaza cu mai mult succes in aparentele sacrificiului. Unul dintre primele efecte ale pasiunii este ca ea ne impiedica sa ne simtim vinovati in clipa chiar cand stim mai bine ca oricine ca suntem vinovati. … Daca din mandrie, din orgoliu, din invidie, din egoism, din prostie sau din lasitate ati facut sa sufere o fiinta, veti putea simti remuscari si dorinta de a indrepta greseala. Dar, daca o faceti din “dragoste”, nimic nu va opreste, chiar daca o faceti sa sufere de zece ori mai mult pe acea fiinta. Vedeti raul, il deplangeti, fara indoiala, dar “sincer”, irezistibil, va simtiti in dreptul dumneavoastra! Or, la punctul acesta, dragostea devine de nedeosebit de egoism si chiar de ura. Nu numai ca luciditatea este aici mai rara si mai dificila decat in orice alta pasiune, dar este pe deasupra si complet inutila. … noi avem o morala romantica, exaltand pasiunea “fatala”; si, cu asta, ne-am pierdut ultima sansa,mica, de libertate care ne mai ramasese.

…Diavolul a inlocuit in spiritul nostru respectul de sinceritate cu respectul – chiar distant si teoretic – de binele altuia si al credintei jurate. O sublima viclenie, caci aceasta sinceritate mai poarta si numele unei virtuti… Dupa cativa ani, va spuneti: “M-am schimbat, s-a schimbat si ea. Ce sens ar mai avea fidelitatea noastra, cand ea se opune insasi legii Vietii? Este “sincer” sa te mai cramponezi? Am jurat, e adevarat, dar eu nu mai sunt acelasi. Si din clipa in care iubesc o alta femeie, sa mai raman credincios fictiunii legale ar fi o pura ipocrizie” (potrivit acestei conceptii despre sinceritate, ar fi ipocrit sa spui adevarul cand ai chef sa minti). Din nefericire, acest frumos rationament distruge bazele oricarui tratat, oricarui cuvant dat sau schimbat, in sfarsit, insusi limbajului si posibilitatii de a te mai intelege in orice privinta. … Daca gandim ca e mai “sincer” sa ne urmam instinctul decat adevarul si ca interesul “vital” nu cunoaste lege, atunci intram intr-o lume in care hitlerismul este justificat.
…Nu vina este cea care mi se pare noua, ci modul de a o accepta in numele Vietii si Sinceritatii – devize ale celor slabi.

Dragostea moderna, daca ar fi sa ii credem pe romancierii si pe statisticienii divortului, atinge un grad de complexitate neegalat in intreaga istorie: tulbure amestec de patetic sentimental, de freudism rau inteles, de egoista sinceritate, de idei asupra dreptului la fericire, de intensitate nervoasa si slabiciune de caracter. … Exista din ce in ce mai putine pasiuni puternice, pur si simplu pentru ca noi cautam pasiunea pentru ea insasi si ca pe o parasire de sine. Pasiunile nu devin cu adevarat puternice decat la cei care le rezista la inceput.

…Cultul acesta al pasiunii mereu fugitive il inteleg ca pe un fel de nevroza sau de ameteala epidemica: nevoia de a fi deposedat de tine insuti, deci posedat din exterior sau de cineva strain, de un lucru, de un trup sau de o utopie, de cineva mai puternic, Hitler – sau Celalalt…

Dragostea aceasta care distruge atatea fidelitati, nu prin forta sa, ci, dimpotriva, prin slabiciunile pe care le autorizeaza, trebuie, in sfarsit, sa fie descalificata in numele si din iubire fata de iubirea insasi. …Lipsa insemnatatii este pe cale sa dizolve insesi structurile care ne aparau impotriva panicilor instinctului.

Advertisements