Prin aceasta fiecare din cei doi soti realizeaza starea dupa care nazuieste si se realizeaza ca persoana in reciproca comuniune. Dar se realizeaza numai cand dragostea trupeasca e penetrata de cea spirituala si coplesita de ea. (citat din Staniloae)

Sufletul e sub conducerea mea, iar eu sunt conducerea lui Dumnezeu. Sufletul nu-l pot lasa asa cum vrea el. Sufletul mi-l conduc si, prin el, trupul. Si aceasta, cand sunt sub atentia lui Dumnezeu, sa cresc in bogatie sufleteasca, ca eu sa fiu pentru altii.

Voia are un mare rol. Si ea nu sta fara intelegere. Sa legam, prin intelegere, sufletul de Dumnezeu, ca sufletul sa faca voia lui Dumnezeu, sa fim uniti in Dumnezeu prin voia noastra. Sfintii Parinti inteleg sa fim si un suflet impreuna. (Dumitru Staniloae)

iubirea il infrumuseteaza pe celalalt, il curateste de laturile rele: de orgolii, de vanitati si egoisme – acele lucruri care il fac orb. iubirea se castiga. trebuie urmat un proces, are loc o transformare.

asa am inteles si simtit mereu iubirea ca revelatie, nu ca orbire. iti reveleaza frumusetea, fara a alunga taina. Cum spune Evdokimov, revelatia tine de chipul lui Dumnezeu. prin iubire, descoperi unicitatea celuilalt, ceea ce-l face persoana. iar aceasta unicitate tine de chipul lui Dumnezeu din om. „iubirea stie sa vada, ca si credinta, cele ascunse altora…”, „iubirea nu tine de «ordinea zilei» ci de ordinea ultimei zile.” (Evdokimov)

Dar sinteza acestei iubiri totale initiale e o legatura ce se actualizeaza in fapte, aspectul spiritual capatand un loc tot mai important in ea. Fiecare din cei doi inscrie in fiinta sa tot mai multe semne de atentie, de intelegere, de slujire si de jertfire din partea celuilalt, iar acestea ii leaga tot mai strans, ii fac sa se cunoasca si sa se pretuiasca tot mai mult, iar aceasta “memorie” spirituala vie, care inalta pe fiecare din cei doi ca persoana, inaltandu-l pe unul prin celalalt, face sa se penetreze de tot mai multa spiritualitate si familiaritate actele lor de iubire trupeasca. (Dumitru Staniloae)

 

Iubindu-l, reuşeşti să treci dincolo de carapacea proprietăţilor sale inesenţiale şi necrozante, de acel “ceva” care-i roade “cineva”-ul din el şi-i menţine fiinţa într-o permanentă stare de dezechilibru ontologic. Dar să-l cunosc pe X, nu-i suficientă doar dragostea mea. Faţă către faţă, îi adresez o chemare, îl îndemn să iasă din el pentru a mă cunoaşte în plinătatea mea existenţială. Îl invit să-mi descopere chipul de om decis şi integru. X este liber să vină la întâlnire sau să rămână în carapacea sa. Dacă răspunde chemării, amândoi vom reuşi să transformăm individualitatea noastră autarhică într-un eveniment existenţial. (Ovidiu Hurduzeu)

Nu mai există “eu” şi “tu” separaţi, ci eu, persoana-eveniment în unire fără contopire cu “tu”, persoana-eveniment din faţa mea. Nu formăm un spaţiu comun, o “casă europeană” în care amândoi ne pierdem identitatea. Nu! Te-am primit în casa mea, pentru că, şi tu m-ai primit în inima ta. Relaţia dintre noi nu este narcisistă, nu suntem unul oglinda celuilalt. Am creat un eveniment întrucât amândoi am răspuns la chemarea unui al Treilea: Duhul Sfânt. Rămân în casa mea, în ograda mea, în rostul meu dar, prin lucrarea Duhului Sfânt te simt cu mine, diferit dar alături de mine, la bine şi la greu. Singur, risc să-mi pierd centrul de greutate; trăind iubit şi iubitor reuşesc să-mi pun gospodăria în ordine, mă concentrez asupra ceea ce este cu adevărat esenţial. Prin lucrarea Duhului, rostul meu, proximitatea mea, odinioară agresată, jinduită, încălcată, se transfigurează, devine spaţiu evenimenţial, ţâşnire a vieţii în mijlocul morţii, a libertăţii în robie. (Ovidiu Hurduzeu)

“Cel iubit este pentru cel ce iubeste identic cu sine. Insusirea iubirii este de asa fel, ca cel ce iubeste si cel iubit nu mai par sa formeze doua persoane deosebite, ci un singur om” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

Exprimand mai analitic aceasta profunda taina, vom spune ca adevarata legatura, comuniune intre oameni, se intemeiaza pe lepadare de sine, daruire, jertfa. Cand eu gandesc la mine si tu la tine, intre noi e despartire si stingere lenta a duhului in fiecare. Nunta mai ales inseamna infrangerea granitelor sinelui intre soti; cel putin in camin trebuie sa inceapa sa se lecuiasca boala existentei noastre, egoismul, prin daruire, prin autopredare reciproca, “trecand eul meu in eul iubit, pentru a realiza deofiintimea celor ce se iubesc in Dumnezeu”.” (Staniloae)

Iubirea izbucneşte atunci când „o putere ascunsă dezvăluie frumuseţea pe care ceilalți n-o pot pricepe”. Ce era obişnuit şi fără nici o taină pentru cei neiniţiaţi, a devenit unic şi tainic. Se spune că iubirea este oarbă, şi totuşi ea te face să vezi. Revelaţia este transsubiectivă, dar câtuşi de puţin iluzorie, căci ţine de chipul lui Dumnezeu. (Evdokimov)