Troita Crucea-din-locul-numit-La-mocirla-in-Salva-unde-au-fost-trasi-pe-roata-Sfintii-Martiri-Nasaudeni
Alexandru Nemoianu, „Valoarea mântuitoare a tradiţiei”
(din volumul Fragmente din vremea persecuţiilor, Carpathia Press – 2007)
„Vremea pe care o trãim este a conflictului dintre „globalism“ (care este o ideologie, dacã nu o nouã religie, însemnând materialism extrem) şi „neamuri“ care înseamnã respect pentru specificitate, tradiţie şi „aroma casei pãrinteşti“. Acest conflict este deschis şi în plinã desfãşurare şi el se petrece în sumedenie de domenii, dar poate cã în nici unul nu este conflictul pomenit mai la vedere ca în publicisticã. În acest context aş vrea sã subliniez o anume „coincidenţã“. În anii comunismului cei ce publicau trebuiau sã împlineascã trei cerinţe. Sã preamãreascã pe stãpânii clipei istorice (şi încã mai vârtos Uniunea Sovieticã), sã se lepede de tot trecutul semnificativ şi tradiţiile naţionale, sã insulte Biserica ortodoxã. În momentul de faţã celor ce publicã în presa româneascã (şi a cãror voce se face auzitã şi în comunitatea românilor-americani prin modul iresponsabil în care maculatura lor este reluatã în mãcar unele periodice româneşti din Lumea Nouã), astãzi controlatã prin „Fundaţia Pentru o Societate Deschisã“ a financiarului „deja“ internaţionalist Soros şi alţi „eiusdem farinae“, li se cer tot trei lucruri: sã preamãreascã pe promotorii „globalismului“, sã se lepede de trecutul şi tradiţiile româneşti, sã insulte Biserica ortodoxã. Scopul publicisticii amintite este de a crea noi modele repetitive (lucrãri care ar urma sã fie citate în chip automat, în spirit şi literã) şi astfel de a genera o nouã memorie colectivã, alcãtuitã dupã comanda şi în laboratoare care sunt în slujba unui materialism vulgar, agresiv şi inspirat de negativitatea purã. Atacurile împotriva Bisericii ortodoxe sunt acuma de o violenţã şi vulgaritate extremã şi în acest context este bine sã ne aducem aminte de câteva lucruri. Biserica ortodoxã românã nu este o structurã administrativã, ci un trup duhovnicesc care înseamnã totalitatea clerului şi mirenilor şi care totalitate nu este alta decât trupul mistic al lui Hristos. În cuprinsul acestui trup sunt multe mãdulare (între ele şi „neamurile“ care nu au nimic în comun cu şovinismul tribal, ci sunt alcãtuiri spirituale, duhovniceşti prin care lucrarea lui Dumnezeu în lume se vãdeşte). Pentru români, Biserica ortodoxã a însemnat mai mult decât mãrturisirea unei credinţe, a însemnat însãşi fiinţa vie a neamului. Biserica ortodoxã a dat românilor uluitoarea conştiinţã a unitãţii de „lege şi neam“ (iar dacã cineva ar avea neputincioasa îndrãznealã de a minimaliza acest dar de ajuns ar fi sã vadã ce s-a întâmplat slavilor din sudul Dunãrii care, de un neam fiind, au ajuns sã se sfâşie, cãci ţin de „legi“ felurite). Este iarãşi drept sã ne amintim şi sã mãrturisim cã Biserica ortodoxã românã, în timpul celei mai cumplite nopţi a istoriei naţionale, a împlinit, cu enorme sacrificii, cel mai de preţ lucru: viaţa liturgicã neîntreruptã. Pentru a împlini acest lucru ierarhi, clerici, monastici şi mireni au jertfit sânge şi demnitate personalã. În acest chip, cei care azi aflã de bine sã insulte şi denigreze dau dovadã de o inimaginabilã lipsã de cinste sufleteascã! Biserica ortodoxã a trecut cu bine prin coşmarul comunist şi ea se înfãţişeazã azi puternicã, gata sã facã faţã tuturor încercãrilor ce i-ar sta în faţã, şi mai ales gata sã apere tradiţia mântuitoare. În lucrarea sa, Sensul istoriei, Nikolai Berdiaev arãta cã în domeniul vieţii religioase „antitradiţionaliştii“ au început prin a ataca „tradiţia“ şi au sfârşit prin a tãgãdui valoarea Sfintei Scripturi. Nici nu putea fi altcum. Tradiţia nu este altceva decât lucrarea Duhului Sfânt în timpul istoric şi ea (tradiţia) este suma experienţelor fiecãrei generaţii în scurgerea vremii. Sã negi valoarea tradiţiei este dovada unui dement orgoliu şi pãrerii de sine, cãci acea negaţie înseamnã ştergerea tuturor celor ce ţi-au premers, ca entitãţi semnificative. Extinzând demonstraţia, ştergerea tradiţiei înseamnã reducerea „neamurilor“ şi „persoanelor“ la categorii strict biologice şi sociale, înjosirea lor maximã. În aceastã înţelegere se cuvine fiecãrui membru al Bisericii ortodoxe sã fie smerit dar, în chip egal, tot fiecare nu trebuie sã se sfiascã a mãrturisi frumuseţea împãrãteascã şi valoarea mântuitoare a tradiţiei ortodoxe cãreia îi datorãm tot ce ne defineşte ca persoane şi români.”