În genere, omul e o singurătate închisă în sine, o singurătate căreia nu i se acordă atenţie, în faţa căreia el însuşi e indiferent, şi tocmai asta îi adună laolaltă pe oameni atât de lesne. A-ţi asuma însă singurătatea ca deschidere rezultă, în primul rând, într-o distanţare dureroasă: deschiderea adevărată faţă de celălalt are loc doar cu preţul trăirii lucide a singurătăţii. Doar cei inconştienţi în propria lor singurătate ratează deschiderea, şi, ca atare, creează legăturile în fugă, în funcţie de împrejurări, la întâmplare. Legături „pe orizontală”. Singurătăţile simţite cresc dinăuntru, îţi impun să nu te laşi pradă forţelor exterioare care vin să te covârşească, seducătoare, dar agresive, perfide, impersonale, să îţi bareze, să îţi blocheze de fapt sinele, astfel încât să-ţi facă imposibilă deschiderea. În fond, doar singurătatea îţi poate deschide accesul spre orizonturi mai largi, spre conţinuturi mai vii, deşi pentru a ajunge la ele trebuie să răzbeşti prin structurile constrângătoare ale unei orânduiri care neagă singurătatea, extinzandu-se monolitic pentru a strivi orice forţă care ar cuteza să crească organic din sine, fără a căuta să se sprijine şi să se agaţe mereu de formele “sigure”, protectoare, preexistente, din afară. Şi totuşi în lume triumfă singurătăţile iremediabil închise, ce vegetează instalate într-un uriaş ansamblu de relaţii menite să-i dea fiecărui om siguranţa că, într-o lume a socializării febrile, nu se va simţi niciodată singur. Doar plictisul mai reuşeşte să îi pună în legătură, când şi când, cu propria lor singurătate (în fond, cu propriul lor sine), dar aceasta, de cele mai multe ori, nu duce atât de departe încât să deschidă în ei o poartă, ci îi îndeamnă mai cu înverşunare să se înece şi mai adânc în “ansamblul de relaţii”. Prin asta, refuză de fapt libertatea (sau deschiderea). Iar calea spre adevărata iubire de oameni le este definitiv închisă aşa cum închis le este şi sinele – acea singurătate pe care nicicând nu vor ajunge să o simtă… Străini, prin urmare, unii faţă de alţii, pentru că sunt, în primul rând, străini lor înşişi…