în mine roiesc anotimpurile tale
pietrele ţipă sub apăsarea tălpilor
florile îmi înghimpă umbletul prin primăvară

dacă ai şti că m-aştepţi undeva pe o cale ferată
răstignit în afara ta pe şine
cum îmi însîngeri iarna cu un parfum tare de flori sălbatice

dacă aşteptarea nu ar fi mereu în afara noastră
am face parte din acelaşi anotimp
şi-am respira cu inima

o viaţă te căzneşti să rupi din propriul trup ce nu-i al tău
şi să-l peticeşti cu bucăţi vii de inimă

cel mai trist e să revezi un oraş
împroşcat cu rănile tale
dar care nu te mai cunoaşte.

19.12.2007