copacii nu-şi mai deschid punţi ochilor mei
un tablou cu arabescuri de hărţi mă fixează
soarele se cufundă degetele se întind pe canava
curgînd în sinusoide
nu mai ajung să apuc

e efortul de a te infiltra mereu prin alte rame
traversînd fante întunecate
şi alergi spre ultimele raze
fuga îţi este prinsă în nervuri de vitraliu
scrise mereu peste lumină

pulsezi ca anotimpul încuiat sub bolţi de ploaie
rămas să moară în struguri
ce nu s-au copt îndeajuns
ai simţit făcîndu-şi cuib în palma ta acele raze
cînd te-ai trezit ţi-au alunecat printre degete.
nu mai poţi decît să-ţi trasezi fuga pe o sferă de hîrtie
prin vreme
nefiresc de întinsă.

28.10.2007