Discursul final din celebrul film „Dictatorul” regizat de Charlie Chaplin, care joacă și rolul principal, se bucura de multă apreciere pe Internet. De fapt, Internetul abunda in videoclipuri, documentare si materiale care propaga idei si mesaje similare celor din acest discurs. 

În discurs suntem chemați la „lupta pentru eliberarea lumii”, pentru „abolirea granițelor nationale” și pentru instaurarea unei „democrații” care să conducă la „înfrățirea universală”, pentru a nu mai fi „ură între oameni” și „violență”. Ni se repetă că trebuie să nutrim cu toții o „dragostea pentru umanitate”.

Înainte de a ști ce e aceea „dragoste pentru (o) umanitate” abstractă trebuie să avem dragoste pentru ceea ce ne dă limite umane și concretețe – familia, comunitatea, țara în care trăim, cu istoria, credința și cultura ei, cu bogățiile ei reale, și e vital să ne apărăm interesele naționale, să existe state naționale capabile de a sta pe propriile picioare. „Dictatorul” spune că „știința și progresul arată drumul spre fericire”, dar nu înțelege (și grav e că induce și poporul în eroare) că fără acele limite firești care îi conturează omului identitatea și îi dau concretețea vie de persoană în comuniune cu alte persoane, „știința și progresul” nu pot exista, sunt doar niște abstracțiuni prin care se încearcă dezrădăcinarea și falsificarea noastră. Și, în cele din urmă, ele se transformă în pseudoștiință și regres. „Dictatorul” nu înțelege că tocmai o astfel de „știință și progres” pe care le preamărește au condus la decăderea pe care o descrie la începutul discursului: „Mașinile care dau abundență ne-au lăsat în nevoie. Știința noastră ne-a făcut cinici, istețimea noastră, duri și răi.” Toți globaliștii vorbesc despre înlăturarea violenței, însă e un discurs pur ideologic, fără legătură cu realitatea. Este imposibil să existe „cetateni globali” și cine va dori să creeze astfel de cetățeni (care să se poată integra într-o „înfrățire universala”), sub pretextul instaurării unui fel de „democratie” universală, va da naștere mereu la violentă și dezordine în lume.

Fără acele limite firești care îi conturează omului identitatea și îi dau concretețe vie de persoană în comuniune cu alte persoane nici iubirea nu poate exista și nici o dragoste abstractă pentru umanitate nu o poate înlocui.