Din articolul Vizionarul Virgil Madgearu, despre agricultura sustenabila, adica traditionala:

Madgearu a fost cel mai important teoretician al curentului taranist. In lucrarea “Agrarianism, Capitalism, Imperialism”, din 1936, defineste doctrina economica și sociala a taranismului.

Virgil Madgearu a contribuit esential la elaborarea unei teoriie conomice a specificului dezvoltarii tarilor predominant agrare, atat in calitate de profesor, la catedra, cat si in calitate de principal doctrinar al curentului taranist, in perioada in care la guvernarea tarii se afla Partidul National Taranesc.

Madgearu a militat pentru improprietarire si pentru cooperatie in agricultura „din necesitatea de a scoate pe taran din izolarea si ignoranta lui comerciala si a-i pune la indemana un instrument pentru valorificarea cat mai deplina a muncii sale”. Remarcand o lipsa acuta de forta de munca mediu calificata, el vedea rezolvarea acestei probleme prin dezvoltarea unui invatamant profesional, care sa furnizeze forta de munca pentru dezvoltarea industriala, mai ales dupa criza economica din 1929 – 1933.

Virgil Madgearu considera ca la originea crizei mondiale din perioada 1929 – 1933 statea o mare criza agricola mondiala. Dintre factorii agravanti mentiona: factorul monetar-financiar, ceea ce a determinat guvernul sa incerce stabilizarea monetara pe baza unui imprumut extern, si factorul dat de politica de dezvoltare a agriculturii in tarile industriale, care a dus la lipsa de piete de desfacere pentru cerealele romanesti.
O constanta a conceptiei sale o reprezinta principiile pe care el le considera necesare in domeniul finantelor publice: principiul justitiei sociale si a echitatii fiscale, principiul progresivitatii impunerii, reducerea considerabila a evaziunii fiscale, gestionarea avutiilor statului pe baze economice, intarirea controlului preventiv, precum si reforma finantelor locale.

Virgil Madgearu s-a nascut la 27 decembrie 1887 la Galati. A urmat cursurile primare si liceale in orasul natal, iar dupa sustinerea examenului de bacalaureat, in 1907, a plecat la studii in Germania. Aici s-a inscris la Universitatea din Leipzig, specializandu-se in domeniul stiintelor economice. In 1911 si-a sustinut cu succes (“summa cum laudae”) teza de doctorat cu tema “Cu privire la dezvoltarea industriala a Romaniei” (Zur industriellen Entwicklung Rumäniens).

In 1916, la doar 29 de ani, in urma promovarii unui concurs, va deveni profesor la Academia de Inalte Studii Comerciale si Industriale (actuala Academiede Studii Economice). Din acest moment va incepe o noua etapa a carierei sale profesionale, devenind membru al catedrei de “Studiul intreprinderilor si transporturilor”, specializare nou-infiintata. In 1925 va trece la catedra de economie nationala, infiintata la propunerea sa, iar in 1935 la catedra de economie politica. Activitatea desfasurata la catedra de-a lungul unui sfert de veac il va consacra in calitatea de ctitor al invatamantului economic universitar din Romania.
La inceperea primului razboi mondial, in urma retragerii Guvernului la Iasi, Virgil Madgearu isi va continua activitatea didactica si se va implica, in acelasi timp, in activitati stiintifice importante. Impreuna cu Victor Slavescu si Ion Raducanu va infiinta o publicatie de referinta pentru economistii romani din acea perioada (“Independenta economica”) si va participa, impreuna cu Dimitrie Gusti si alti colaboratori, la infiintarea Asociatiei pentru stiinta si reforma sociala, devenita ulterior Institutul Social Roman, al carui secretar general a fost pana in 1924.
In 1919 se va implica si in activitatea politica, devenind membru al Partidului Taranesc, in care se inscrisesera intelectuali de marca ai vremii (Constantin I.Parhon, Ion Raducanu, Paul Bujor), dar si scriitori importanti (Gib I. Mihaescu si Cezar Petrescu). Virgil Madgearu va deveni secretar general al partidului, functie pe care o va pastra si dupa fuziunea din anul 1926 dintre Partidul Taranesc si Partidul National, in urma careia a rezultat Partidul National-Taranesc. In 1928, in urma instalarii primului guvern PNT, Madgearu a fost numit ministru al Industriei si comertului, minister pe care il cunostea inca din 1918, cand, la recomandarea lui Vintila Bratianu, fusese numit secretar general al acestui minister. Datorita pregatirii sale economice de exceptie, in perioada 14 noiembrie1929-7 iunie 1930 va fi numit la conducerea Ministerului Finantelor.
In cel de-adoilea guvern prezidat de Iuliu Maniu va detine din nou, timp de 5 luni, functia de ministru al Industriei si comertului, iar din noiembrie 1930 si pana in aprilie 1931va prelua functia de ministru al Agriculturii si domeniilor. In ultimele trei guverne PNT a detinut functia de ministru al Finantelor, intr-o perioada in care marea criza economica mondiala isi facea simtite efectele devastatoare si in Romania. Dupa iesirea de la guvernare a partidului din care facea parte, Virgil Madgearu si-a continuat activitatea politica, intrand in conflict cu miscarea legionara, ale carei actiuni autoritare va incerca sa le contracareze. Atragand atentia asupra pericolelor instalarii la putere in Romania a unui regim dictatorial, el  va intra in conflict si cu Regele Carol al II-lea, care ii va fixa, pentru o perioada scurta de timp (22 martie-20 aprilie 1920) domiciliul obligatoriu la Manastirea Bistrita. Conflictul deschis pe care l-a avut cu miscarea legionara ii va atrage si sfarsitul violent. Dupa venirea la putere a legionarilor (in septembrie 1940) au urmat numeroase amenintari cu moartea din partea acestora. Groaznica sentinta a fost pusa in aplicare pe 27 noiembrie 1940, cand profesorul Virgil Madgearu a fost rapit de la domiciliul sau si dus in padurea Snagov, unde a fost asasinat. Inaceeasi zi avea sa piara sub focul gloantelor legionarilor si savantul Nicolae Iorga.

Viziunea asupra organizarii agriculturii romanesti si a cooperatiei

Desi preocuparile sale s-au axat initial pe domeniul industriei, Madgearu a devenit unul dintre cei mai mari sustinatori ai predominantei agriculturii in cadrul economiei romanesti, bazata pe perpetuarea micii gospodarii taranesti. In multe dintre scrierile sale a analizat starea agriculturii romanesti si perspectivele de evolutie ale acesteia. Adept al teoriei economistului si sociologului rus Alexandr V. Ceaianov, Madgearu va scrie in anul 1940 lucrarea “Evolutia economiei romanesti dupa razboiul mondial”, in care isi va expune o serie de consideratii pe aceasta tema: dezavantajele marilor exploatatii agricole fata de mica exploatatie taraneasca, modul eronat in care fusese conceputa si aplicata reforma agrara realizata in Romania de Guvernul liberal dupa primul razboi mondial, rolul nefast al creditelor camataresti asupra agricultorilor romani,  necesitatea implicarii statului in organizarea productiei agricole si a creditului agricol, necesitatea  ridicarii calitatii invatamantului agricol, necesitatea sustinerii de catre stat a cooperatiei agricole taranesti s.a. In aceasta lucrare, autorul prezinta si masurile ce trebuiau luate in vederea sustinerii acestei ramuri, vitale pentru economia romaneasca: protejarea producatorilor agricoli fata de dobanzile excesive percepute de banci, organizarea transporturilor si anularea taxelor de export la produsele agricole s.a. Dupa venirea la putere a PNT in 1928, in vederea solutionarii problemelor cu care se confrunta agricultura romaneasca, au fost date doua legi importante, sustinute de Madgearu: Legea pentru organizarea creditului funciar rural si a creditului agricol si Legea pentru reglementarea circulatiei pamanturilor dobandite prin legile de improprietarire. In baza primei legi au fost infiintate primele societati de credit funciar rural si de credit agricol, in scopul acordarii de credite pentru satisfacerea nevoilor agriculturii si ale industriei agricole si al dezvoltarii acestora, precum si al stimularii afluxurilor de capital strain care sa satisfaca nevoile de finantare a agriculturii romanesti. Ce-a de-a doua lege urma sa modifice regimul juridic al terenurilor agricole si sa incurajeze formarea de fermea gricole individuale, cu o suprafata de maximum 25 de hectare.

In ceea ce priveste invatamantul de specialitate, Virgil Madgearu a fost un fervent sustinator al Legii pentru organizarea invatamantului agricol si casnic si al Legii pentru infiintarea Academiilor de Inalte Studii Agricole, iar in preajma marii crize economice din anii ’30 a militat pentru implicarea statului in sustinerea unor programe de incurajare a agriculturii, in special prin asigurarea dotarii tehnice a acesteia (acordarea de subventii pentru cumpararea de masini agricole, acordarea de credite ieftine si pe termen lung, reducerea pretului combustibilului, a taxelor vamale si acelor de transport s.a.). Preocuparile autorului pentru cooperatia agricola taraneasca sunt reflectate in lucrarea intitulata “Reforma cooperatiei”, publicata impreuna cu Gromoslav Mladenatz in anul 1923.
Dupa marea criza din anii 1929-1933, Madgearu va deveni un si mai mare sustinator al cooperatiei si al interventiei statului in acest domeniu.

Vizionarul Madgearu sustine ca industria romaneasca trebuie sa fie pregatita sa faca fata provocarilor din viitor, cand ar putea avea loc un proces de integrare economica a tarilor europene: “Ideea – care pare a fi o utopie – privind statele unite economice ale Europei, poate deveni maine o realitate si e in interesul productiei nationale ca in acel moment sa se gaseasca in conditiuni similare cu cele ale altor state”.
Promotor al multor legi in calitate de membru al guvernelor taraniste, Madgearu se va implica si in promovarea unor legi pentru industria romaneasca, asa cum au fost Legea pentru exploatarea minelor din 28 martie 1929 (prin care a fost instaurata prioritatea capitalului romanesc in intreprinderile de exploatare a bogatiilor subsolului) si Legea pentru organizarea si administrarea pe baze comerciale a intreprinderilor si avutiilor publice din 16 martie 1929 (prin care, asa cum afirma acesta, “a redat Statului beneficiile reale, care i se cuveneau din exploatareabunurilor lui”).

Consideratii privind politica monetara si bugetara a Romaniei

Participant in calitate de conducator al delegatiei Romaniei la Conferinta monetara si economica de la Londra din anul 1933, Virgil Madgearu a  prezentat o serie de propuneri cu privire la necesitatea revizuirii modului de organizare si functionare a bancilor de emisiune din tarile cu o economie  predominant agricola, prin care sa se asigure o legatura perfecta dintre structura economica si functiile bancilor centrale ale acestor tari.

Madgearu, despre fenomenul productiei organice
“Exodul rural este un efect al regimului de mare proprietate si munca feudala. Oriunde s-a produs, el se datoreste imprejurarii ca satenii proprietari ai unui petec de pamant si invoiti pe marea si mijlocia proprietate in regimul muncii fortate, nu se mai pot hrani si suporta conditiile animalice de viata, sau ca satenii fara pamant, muncitori agricoli care nu-si pot agonisi traiul pentru un an muncind cinci luni, isi parasesc vetrele. Ei ingroase randurile proletariatului industrial, cand exista o industrie nationala, capabila sa-i absoarba, sau altminteri emigreaza in tari straine.
Agricultura taraneasca intretine un numar mult mai insemnat de oameni la tara decat agricultura mare.
Cu cat va fi deci mai raspandita gospodaria taraneasca mica, cu atat va disparea mai repede si mai complet cauza emigrarii, treptat cu desavarsirea operei colonizarii, iar exodul rural catre orase va putea lua un curs normal si in raport cu capacitatea de absorbtie crescanda a industriei nationale si a celorlalte ramuri de activitate economica in desvoltare.
(…)
Organizarea productiei nationale inseamna, inainte de toate, creearea conditiilor pentru ridicarea poductiei nationale a agriculturii taranesti: creditul, cooperatia si scoala.
Aceasta nu poate fi insa misiunea oligarhiei financiare, pentru ca in tendinta ei fireasca intra sistemul de exploatare a muncii taranesti pe calea aparatului de circulatiune, si a apasarii fiscale, care este impotriva intereselor de dezvoltare a productiei nationale. Intensificarea productiei agricole taranesti este insa conditie sine qua non pentru crearea unei industrii nationale, in raport cu fortele naturale de existenta – o industrie nationala care sa fie cu adevarat creatoare.
(…)
Ordinii economice social-agrare, necapitaliste, ii corespunde regimul cooperatist. capitalismul nu poate avea nici-o inraurire asupra modului de productie al economiilor familiare. In schimb el face obiectul exploatarii sale in sfera procesului de circulatie: prin aparatul de comert si de credite. Rezultatele acestei activitati se traduc printr-o scadere a productivitatii economiilor familiale rurale si pauperizarea progresiva a membrilor acestora. Regimul cooperatist, luand in posesiune toate caile comertului si creditului, care stabilesc contactul cu pietele mondiale de marfuri si capitaluri, salveaza economiile familiare rurale de pauperizare si, organizand productia, pe baze rationale, asigura dezvoltarea maxima a fortelor de productie nationala.
Fireste, cooperativizarea ordinei economice a statelor social-agrare nu inseamna o tendinta de excludere a formelor de intreprindere capitalista din celelalte domenii ale vietii social-economice, ci numai o limitare a campului lor de activitate, impusa de conditii de ordin natural si de necesitati nationale”.

About these ads